petrileni
Tichete de călătorie pentru petrileni
Mai multe categorii de persoane din orașul Petrila vor beneficia de tichete de călătorie. Este vorba de persoanele care au împlinit 70 de ani și au venituri de până la 850 lei/lună. Totodată de tichete de călătorie vor beneficia și veteranii de război, deportații, prizonierii de război și deținuții politici. “Aprobă acordarea unui număr de 6 tichete de transport lunar, echivalentul a 4 transporturi gratuite dus-întors lunar, pensionarilor din orașul Petrila, care au împlinit vârsta de 70 de ani șI au un venit de până la 850 lei/lună, începând cuCItește mai departe
Primarul Vasile Jurca în căutare de soluții pentru sprijinirea fermierilor petrileni
La finalul săptămânii trecute, la Primăria din Petrila a avut loc o importantă întâlnire a reprezentanților administrației publice locale cu producătorii agricoli și fermierii din zonele rurale ale orașului Petrila. Inițată de primarul orașului Petrila, Vasile Jura, evenimentul a prilejuit diseminarea unor informații cu privire la oportunitățile de afaceri pe care le-ar putea avea, pe viitor, producătorii locali din comunitatea petrileană, în același timp fiind un bun prilej pentru expunerea problemelor cu care se confruntă, în prezent, fermierii și producătorii agricoli din orașul Petrila. Circa 40 de fermieri din Cimpa,CItește mai departe