PNL
Ministrul de Interne Marcel Vela a găsit ”vinovatul” pentru inundațiile din Valea Jiului: PSD !
Prezent la Lupeni și Uricani, acolo unde ploi torențiale cu un debit istoric, de peste 200 de litri pe metru pătrat și viiturile provocate de acestea pe Jiul de Vest și afluenții acestuia au generat pagube însemnate, ministrul de Interne, Marcel Vela a declarat, într-un halucinant context electoral, că toată vina pentru producerea acestui dezastru natural o poartă PSD. Ministrul Vela a lansat acuzații potrivit cărora PSD ar fi furat banii pentru inundații și de aceea se produc atât de multe dezastre naturale. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, care esteCItește mai departe
Senatorul Cristian Resmeriță cere demiterea Guvernului Orban care dorește renunțarea definitivă la energia pe cărbune
”Mi-e rușine că România are un astfel de Guvern !, a exclamat senatorul Cristian Resmeriță, în urma declarației explicite a Primului Ministru Ludovic Orban, făcută luni, 1 iunie 2020, la un post de televiziune, prin care acesta spune că ”România trebuie să renunțe la energia produsă pe cărbune”. În opinia senatorului social-democrat, o astfel de declarație nu face decât să confirme, o dată în plus, că PNL este un partid care-și propune demolarea și îngroparea definitivă a Văii Jiului, cândva cel mai mare bazin carbonifer al țării și unul dintre celeCItește mai departe
AȘA DA! AȘA NU! / 25.2.2020
AȘA NU! Marius Surgent, deputat de Hunedoara Pentru că… a părăsit partidul datorită căruia a ajuns parlamentar (ALDE), pentru a se alia cu vechii parteneri din PNL. AȘA DA! prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Pentru că… a fost reales în funcția de Rector al Universității din Petroșani, demonstrând astfel că managementul instituției este unul de succes.
Dorin Gligor a demisionat din PNL
Dorin Gligor a demisionat din Partidul Național Liberal. Acesta a declarat că nmu se mai regăsește în formațiunea politică. Mai mult, Gligor susține că „Spun STOP unei construcții politice care a abandonat orice formă de obiectiv politic. Nu mă mai regăsesc în acest mod de a face politică!” „Nu mă mai regăsesc în acest fel de a face politică. Am apreciat radiografia făcută de dl Orban, un partid care se macină din interior. E pentru prima dată în ultimii 20 de ani când nu am fost la Țebea. Am făcut-oCItește mai departe
Viorel Arion a demisionat din PNL și anunță startul unui nou proiect politic hunedorean
După ce a fost demis de la conducerea organizației municipale Hunedoara a PNL, la finele săptămânii trecute (chiar în peajma zilei sale de naștere), fostul primar al municipiului Hunedoara, Viorel Arion a anunțat astăzi că a luat decizia de a demisiona din PNL. ”Am demisionat din PNL! Ultima perioadă, în care partidul a fost condus la nivel judetean cu bocancii si Whats App-ul, a coborât nivelul de democrație în partid la un nivel greu de suportat. PNL Hunedoara a uitat de oameni și de problemele lor, concentrându-se pe maziliri, excluderiCItește mai departe
Candidații pentru Parlament ai PNL Hunedoara au fost validați la centru
Prima formațiune politică din județul Huneodara care anunță definitivarea și validarea candidaților pentru alegerile parlamentare din acest an este cea a PNL. Liderul organizației, Florin Roman sune că astăzi, la București, Biroul Permanent Național al PNL a validat propunerile de candidați pentru Senat și Camera Deputaților, exact în forma propusă de PNL Hunedoara. ”Toți candidatii PNL sunt din HUNEDOARA, nici unul din import. Asa cum am promis la începerea mandatului, am venit la HUNEDOARA să ajut, nu să iau locul cuiva de parlamentar! O echipă profesionistă, echilibrată și cu realizăriCItește mai departe
SCANDAL! Liderii PNL, acuzați că au confiscat politic un cort plătit din bani publici
Presa arădeană a explodat după ce cortul Consiliului Județean Arad la Țebea a fost transformat în fief al PNL. În ultimii ani, Consiliul Județean (CJ) Arad este prezent la manifestările de la Țebea cu un cort, amplasat în zona petrecerii câmpenești. Cortul arădenilor, numit și “cortul lui Falcă” (după popularul primar al Aradului, Gheorghe Falcă) este un punct de atracție, deopotrivă pentru oameni simpli și politicieni. Anul acesta, cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare, acțiunii i s-a dat o tentă politică evidentă, astfel că pe cortul Consiliului Județean Arad aCItește mai departe
Revigorarea PNL Deva – numirea unui liberal „pur sânge” (PDL – PRM – PNL – DNA)
Am trăit să o vedem și pe aceasta. Cel ce a fost investit ca președinte interimar al liberalilor hunedoreni seamăna foarte mult cu personajele din operele lui Caragiale. Pentru ca spectacolul la liberali să continue, reabilitarea lor în ochii devenilor a început cu numirea unui „liberal pur sânge” (PDL – PRM – PNL – DNA) în persoana actualului primar de la Șoimuș, Mihai Irimie. Sigur la Deva sunt probleme cu actualul primar, Mircia Muntean, probleme ce sunt vizate de acțiunile justiției dar să numești un președinte la liberalii deveni careCItește mai departe
Vasile Potecă se reîntoarce în conducerea PNL?!
Zvonurile precum că, Vasile Potecă, fost subprefect de Hunedoara, actualmente director adjunct la Apa Prod Deva, va deveni secretar general al PNL Hunedoara făcând echipă cu Lucian Heiuș încep să prindă contur. Astăzi, 25 iulie, printr- o declarație de presă își anunță demisia de la Apa Prod. Cât despre performanța sa de la Apa Prod vom reveni cu amănunte în materialele viitoare. „În urma alegerilor din 5 iunie, care au schimbat radical structura conducerii Consiliului Județean și a celor mai importante localități din județul Hunedoara, membrii PNL, care sunt directoriCItește mai departe
PNL nu se mai încuscrește cu PSD
Biroul Poliitc Național al PNL a votat, cu unanimitate de voturi, să nu mai construiască nicio alianță cu UNPR și nici cu PSRo-ul condus de Mircea Geoană. După mai multe runde de discuți, liderii liberalilor au decis să meargă singuri în alegerile parlamentare „Propunerea noastră constă în traiectoria PNL singur în alegerile parlamentare. Suntem un partid puternic, cu blazon și putem câștiga alegerile parlamentare din România fără a avea nevoie de alte alianțe. (…)Motivul este foarte simplu, suntem un partid cu blazon, puternic, singur partid de dreapta din România careCItește mai departe
Strategiile post-elecorale cu ”bătaie lungă” ale deputatului Carmen Hărău
Fără îndoială, pierderea lamentabilă a alegerilor locale de către PNL în județul Hunedoara deschide calea unei absolut necesare reorganizări. Deocamdată însă nimeni nu pare să-și asume responsabilitatea pierderii alegerilor. De departe, cea mai grea pierdere este cea suferită de PNL la Primăria municipiului Hunedoara. La prima vedere, vinovat pare primarul Viorel Arion. Cu toate acestea, o analiză ceva mai atentă demonstrează faptul că Primăria Hunedoara a fost pierdută pe mâna deputatului Carmen Hărău, ”vechilul” de pe moșia publică a Hunedoarei. Numai că deputatul Hărău nu doar că nu pare să-șiCItește mai departe
PNL s-a dus în cap la Petrila. Iată componenţa Consiliului Local
PSD poate să stea liniştit la Petrila, unde a câştigat detaşat. Primarul Ilie Păducel nu a putut să ridice partidul, cum nici pe el nu s-a putut „salva„. Iată componenţa Consiliului Local Petrila: PSD – 12 mandate PNL – 6 mandate Cristian Oros – Independent [slideshow_deploy id=’19869′]
Cristian Resmeriță a câștigat Primăria Lupeni
Candidatul PSD Cristian Resmeriță a câștigat funcția de primar al municipului Lupeni, după o cursă umăr la umăr cu principalul său contracandidat, Constantin Brândușe de la PNL. Cristian Resmeriță a obținut 2710 voturi, cu 290 de multe decât Constantin Brândușe. ”Îmi doresc ca cei care trăiesc în acest municipiu să aibă parte de o viață corectă, de o dezvoltare sănătoasă, în care fiecare dintre locuitori să aibă șansa lui. Și aici mă refer la copiii mici, care trebuie să aibă parte de educație, la oamenii mai în vârstă care trebuieCItește mai departe
A serbat lacătul de pe Mina Lonea?! Guvernul închide minele și Păducel jubilează!
Ilie Păducel, primarul în exercițiu al Petrilei, care candidează la încă un mandat din partea PNL – în disprețul total al decalogului de integritate lansat chiar de liberali – a reușit să stârnească rumoare odată cu lansarea în cursa electoral. Ilie Păducel și-a ales un moment cum nu se poate mai prost pentru a se lansat oficial, cu mare fast, alături de liderii județeni ai partidului. Exact în ziua în care edilul petrilean jubila pe scenă și lansa promisiuni în fața asistenței, respectiv vineri, ministrul Energiei anunța că înCItește mai departe
PNL Petrila rămâne fără liberali. Liderul judeţean dă din nou cu bâta în baltă
Organizaţia locală a PNL Petrila este pe cale să rămână fără liberali. După impunerea lui Ilie Păducel în fruntea partidului şi stabilirea acestuia ca şi candidat la un nou mandat de primar în dispreţul decalogului de integritate, vechii liberali părăsesc unul câte unul partidul. În tot acest timp, reacţia liderului PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, este năucitoare. Nemulţumiţi de încălcarea codului de integritate intern, zece membri ai PNL Petrila, dintre care șapte fac parte din Biroul Politic Local, au demisionat „în bloc” din partid. Au reclamat faptul că primarul înCItește mai departe
Frământări în PNL înainte de alegeri
Membrii PNL îşi dau demisia rând pe rând, iar Bogdan Ţîmpău nu vede nicio problemă. Vechii liberali sunt nemulţumiţi de felul în care se duc luptele politice din interiorul PNL-ului, drept pentru care fiecare organizaţie locală din Valea Jiului pierde din membrii marcanţi. Costel Avram, Dorina Niţă sunt doar ultimele persoane care în două zile au renunţat la liberalism. Cum gestionează conducerea partidului problema? Nicicum. Bogdan Ţâmpău, preşedintele PNL Hunedoara susţine că în partid nu există probleme. Acesta spune că astfel de tensiuni în prag electoral sunt normale. “Înainte deCItește mai departe
Încă o demisie. Dorina Niţă a părăsit partidul
„Aruncată” pe un loc neeligibil pe lista de viitori consilieri ai PNL, fostul viceprimar al municipiului Petroşani, Dorina Niţă, şi-a dat demisia din partid. Mai mult, spun sursele noastre, va candida independent. Este a doua demisie „cu greutate” din Noul PNL în doar două zile, după cea a directorului SC ApaServ Valea Jiului, Costel Avram. Dorina Niţă a fost viceprimar al municipiului Petroşani, post pe care l-a părăsit pentru o carieră universitară, şi a condus organizaţia PNL din localitate. Surse bine informate spun că Dorina Niţă va demaraCItește mai departe
Front comun pentru Primăria Lupeni
La Lupeni se fac alianţe electorale pentru a câştiga funcţia de primar. Un candidat independent renunţă la cursa electorală şi se alătură Partidului Naţional Liberal. Cornel Augustin Ciobanu, care își anunțase intenția de a candida ca independent la alegerile locale din iunie 2016 pentru funcția de primar al municipiului Lupeni s-a alăturat echipei PNL, devenind membru al acestei formațiuni politice și susținător al candidatului Constantin Brândușe. ”Este evident pentru orice om de bună credință din municipiul Lupeni că acest oraș are nevoie de o schimbare radicală la nivelul conducerii administrațieiCItește mai departe
PNL ÎȘI LANSEAZĂ OFICIAL ECHIPA PENTRU PETROȘANI
Partidul Național Liberal prezintă joi, 14 aprilie 2016, de la orele 18,00 echipa politică cu care va candida în alegerile locale din iunie 2016 la Primăria Petroșani. Cu acest prilej va fi lansată, în mod oficial, și candidatura actualului primar al Petroșaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, propus de PNL pentru un nou mandat în fruntea municipalității. La evenimentul care va avea loc la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani sunt așteptați să participe mai mulți lideri politici liberali, printre care președintele PNL Hunedoara, deputatul Bogdan Radu Țâmpău și președintele ConsiliuluiCItește mai departe
Arcașul Viorel Hăbian țintește funcția de primar la Aninoasa
PNL va merge în alegerile locale din acest an, cu un alt candidat pentru funcția de primar al orașului Aninoasa, după ce președintele organizației PNL Aninoasa, Adrian Albescu (care este în prezent și viceprimar al orașului) a decis să se retragă din cursă, deși fusese deja desemnat oficial drept candidat al liberalilor. Liderii liberalilor din județul Hunedoara au luat act de decizia lui Adrian Albescu în cadrul ședinței BPJ de joi, 7 aprilie. Tototdată Biroul Politic Județean al PNL a decis să valideze candidatura pentru funcția de primar al orașuluiCItește mai departe
Locuințe noi pentru 150 de familii, la Vulcan
Nu mai puțin de 150 de familii din municipiul Vulcan vor putea să aibă parte, încă din acest an, de locuințe, după ce Primăria municipiului Vulcan a început efectiv lucrările de refuncționalizare a complexului de clădiri de la fosta garnizoană militară Dincă, prin transformarea acestora în apartamente și garsoniere sociale. Proiectul este finanțat din fonduri atrase de Primăria municipiului Vulcan de la Ministerul Dezvoltării egionale și Administrației Locale. Potrivit primarului municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile, în cadrul acestui nou proiect de investiții derulat la Vulcan cele 3 imobile ale fosteiCItește mai departe
Cristian Buium nu a fost validat ca şi consilier
După discuţii aprinse, „în foc încrucişat” în legislativul local petrilean, liberalul Cristian Buium nu a fost validat ca şi consilier local. Cristian Buium s-a aflat pentrua treia oară în faţa aleşilor locali de la Petrila, însă nu a fost cu noroc nici de această dată. Buium a fost o dată validat, în ședința din 29 februarie, însă aceasta a fost declarată nelegală pentru că nu avea întrunit cvorumul necesar. Aşa că, liberalul a trebuit să mai fie pus o dată în discuţia plenului CL Petrila, dar nu a întrunit numărulCItește mai departe
Fostul co-preşedinte al ALDE Hunedoara, proaspăt vicepreşedinte al PSRO
PSRO Hunedoara are un nou vicepreşedinte, în persoana lui Marian Muntean, cel care a schimbat în ultimii doi ani mai multe partide. Până de curând, Marian Munean a fost co-preşedinte al ALDE, funcţie pe care a deţinut-o din luna octombrie a anului 2015, când a plecat din PNL, unde era prim- vicepreşedinte. În PNL s-a înscris în septembrie 2014, asta după ce până atunci a fost membru al PPDD, partid pe listele căruia a obţinut în 2012 un post de consilier local. Mutarea lui, cu arme şi bagaje cum s-arCItește mai departe
Mandatul de consilier judeţean al lui Marin Coltescu a încetat
După ce a plecat din PSD la PNL, Marin Coltescu a rămas fără mandatul de consilier judeţean. Locul sau a fost declarat vacant. Consilierii judeţeni au luat, astăzi, act de Ordinul Prefectului Judeţului Hunedoara nr.71/2016 prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier judeţean în Consiliul Judeţean Hunedoara exercitat de Marin Coltescu. Mandatul de consilier judeţean a fost declarat vacant. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr.97/2012, a fost validat mandatul de consilier în Consiliul Judeţean Hunedoara al lui Marin Coltescu, ales peCItește mai departe
Adrian Rus a plecat din PNL
În timp ce liderii PNL Hunedoara susţineau că Adrian Rus a acceptat să facă un pas în lateral pentru aducerea ca şi candidat al lui Tiberiu Iacob – Ridzi, primul candidat al PNL la funcţia de primar al Petroşaniului a decis să plece din partid. Dezamăgit de situaţia creată în PNL, Adrian Rus a decis să-şi înainteze demisia din toate structurile PNL; atât la nivel judeţean, cât şi la nivel local, renunţând în acelaşi timp şi la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice. „Sunt ceea ce sunt, pentru căCItește mai departe
Tiberiu Iacob – Ridzi este oficial candidatul PNL
Liberalii merg la Petroşani pe mâna actualului primar, Tiberiu Iacob – Ridzi, care este membru deplin al PNL. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă la care au participat co-preşedinţii PNL Bogdan Ţîmpău şi Dorin Gligor, preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, dar şi primarul Iacob – Ridzi. „Echipa liberală din judeţul Hunedoara se întăreşte de astăzi prin venirea domnului Tiberiu Iacob – Ridzi alături de noi, primarul în exerciţiu al municipiului Petroşani şi viitorul primar. Este un moment de bucurie pentru noi, liberalii din judeţul Hunedoara, faptul căCItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi a trecut la PNL
Actualul primar al municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, va fi candidatul Partidului National Liberal la alegerile locale. Acesta a plecat de la UNPR la PNL. Revenim cu amanunte [slideshow_deploy id=’22083′]
Surse. Scaunul de director al lui Costel Avram ar fi râvnit de Adrian Zvâncă
Fotoliul de director al ApaServ Valea Jiului SA, ocupat acum de liberalul Costel Avram, este serios zgâlţâit în ultima perioadă şi mulţi sunt cei despre care s-a spus şi se spune că duc negocieri aprige pentru ocuparea acestei funcţii. Ultimul intrat pe listă este fostul coleg de partid al lui Avram, consilierul judeţean Adran Zvâncă, bun prieten de altfel cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, lucru recunoscut public de cei doi. Sursele noastre spun că în ultima perioadă s-au purtat negocieri serioase pentru ca ZvâncăCItește mai departe
Vasile Blaga cere ca aleşii liberali să fie desemnaţi în funcţie de munca în partid
Solicitarea copreședintelui Partidului Național Liberal, Vasile Blaga, a fost făcută la Deva, în cadrul şedinţei de prezentare a candidaţilor liberali la funcţia de primar. Blaga le-a cerut liberalilor hunedoreni să-şi aleagă candidații pentru consiliile locale „pe valoare și pe muncă și nu cum vrea unul sau altul. Să fie răsplătiți cei care astăzi sunt lângă noi, nu cei care vor veni pe urmă, pe diferite filiere și spun că au muncit. Să vă bazați pe cei care astăzi muncesc”, le-a cerut Vasile Blaga. Solicitarea copreședintelui liberal ar putea limpezi apeleCItește mai departe
Ilie Păducel pe lista „Premiilor România Curată 2015″. Categoria: „Traseistul anului”!
Primarul Ilie Păducel, proaspăt trecut cu forţa de la PSD la PNL – prin implicarea directă a liderilor PNL Hunedoara – are mari şanse să fie unul dintre premianţii celor de la Alianţa pentru o Românie Curată. Categoria: „Traseistul anului”! „Anul 2015 a fost unul extrem de bogat pentru activitatea politică, dar mai ales civică în România, motiv pentru care, și nominalizările finale la Premiile România Curată 2015 sunt mai multe decât în anii precedenți”, spun cei de la Alianţa pentru o Românie Curată. Cine a schimbat cele maiCItește mai departe
Campionii României, premiaţi la Lupeni
3000 de lei pentru premierea echipei de fotbal – tenis a Clubului Sportiv Comexim – R Lupeni. Municipalitatea de la Lupeni va răsplăti sportivii care au obţinut rezultate deosebite la competiţiile la care au participat. Pentru asta consilierii locali au aprobat alocarea sumei de 3000 de lei. “Precizez că atât antrenorul cât şi sportivii Gherghel Anamaria, Lica Mariana, Rizescu Ana Maria, Bivolaru Letiţia, Lica David, Pufu Darius, Popovici Daniel, Pobirci Raul şi Vornicu Răzvan, componenţi ai echipei naţionale a României sunt din Lupeni. Rezultatele obţinute la Campionatul European unde auCItește mai departe
Un consilier local mai puţin, la Deva
Consiliul Local Deva funcţionează cu un “membru titular” în minus după ce unul dintre aleşi, Marian Muntean, şi-a pierdut această calitate. Întrunit în plen, Consiliul Local Deva a luat act de încetarea mandatului de consilier local în municipul Deva al lui Marian Muntean înainte de termen, după ce acesta a părăsit PNL şi s-a înscris în PLR, formaţiune care, împreună cu PC, formează ALDE. Practic, Muntean şi-a pierdut mandatul conform prevederilor legale în vigoare, care spun că un consilier local sau judeţean îşi pierde, de drept, această funcţie înainte de termen dacăCItește mai departe
Lupeni/ Amenzile prea mici lasă vacile libere pe domeniul public
În timp ce vacile pasc nestinghertite pe domeniul public din Lupeni, primarul Cornel Resmeriţă reclamă amenzile prea mici, care nu îi descurajează pe proprietarii acestora. Până acum, însă, nu a fost luată nicio măsură pentru majorarea sancţiunilor. Un consilier local din Lupeni, Cristian Roşu, a pus din nou problema animalelor de pe domeniul public. Pe lângă câinii comunitari, acum şi vacile par fără stăpân şi au pus stăpânire pe zonele unde mai pot să pască ceva iarbă. „Ca urmare a nemulţumirilor dumneavoastră, am solicitat amendarea posesorilor de animale lăsate libereCItește mai departe
Politică de transparenţă totală la ApaServ Valea Jiului
Luna aceasta, beneficiarii serviciilor ApaServ nu vor mai primi doar facturile simple, ca şi până acum, ci şi nişte fluturaşi care să conţină o mulţime de date de interes pentru consumatori. Decizia a fost adoptată pentru a elimina orice discuţii sau suspiciuni legate inclusiv de modul de cheltuire a banilor europeni. „Facturile de luna aceasta vor conţine, pe lângă factura propriu – zisă şi acele date concrete pentru ca oamenii să cunoască exact care este situaţia societăţii, politica tarifară, cine face politica tarifară, cât este metrul cub de apăCItește mai departe
ALINA GORGHIU, SCRISOARE CĂTRE LIBERALI
Liderul PNl Alina Gorghiu, co-președinte al acestei formațiuni politice a anunțat astăzi, prin intermediul unei postări publicate pe pagina sa de facebook, că ăși dorește o mai bună comunicare cu ficare dintre membri partidului pe care-l conduce. Iată ce le-a transmis Alina Gorghiu liberalilor din întreaga țară: Scrisoare a co-președintelui PNL Alina Gorghiu adresată membrilor Partidului Național Liberal Stimați colegi, Mă adresez dumneavoastră, fiecărui membru al Partidului Național Liberal, indiferent de vechimea sau locul pe care îl ocupați în ierarhia internă de partid. Începând de astăzi vă voi prezenta, înCItește mai departe
LIBERALII DIN JUDEȚ VOR DEMITEREA LUI PONTA PE MOTIV DE CEH
Liberalii din Hunedoara îi reproșează primului ministru Victor Ponta că i-a mințit pe mineriși energeticieni atunci când le-a promis salvarea Complexului Energetic Hunedoara și atragerea de investitori chinezi pentru modernizarea inelor de cărbune și a celor două termocentrale. Ân opnia deputatului Bogdan Țâmpău, co-președintele PNL Huneoara, acest motiv este suficient pentru ca Parlamentul să voteze moțiunea de cenzură depusă de PNL și, astfel Guvernul Ponta să fie demis din funcție. „Situația în care ne aflăm aduce prejudicii grave României, o situație care nu are cum să continue. Fiecare zi cu PontaCItește mai departe
Ministrul Sănătăţii, chemat să intervină în privinţa focarului de hepatită din Vulcan
Ministerul Sănătăţii este solicitat să acorde sprijin în privinţa focaruluui de hepatită din Vulcan . Deputatul PNL Carmen Hărău este cea care a semnalat problema, după ce şi în luna august – când s-a semnalat primul focar de hepatită – a avut o intrevenţie similară. “După ce în lunile iulie şi august s-au înregistrat, în cartierul Dallas din Vulcan, 38 de cazuri de hepatită, situaţia părea a se fi rezolvat. Din păcate,doar pentru câteva săptămâni, Se manifestă, din nou, o recrudescenţă a epidemiei în Vulcan, 18 noi cazuri, care depăşescCItește mai departe
CEH – cu un picior în faliment/ Concurenţii siguri de pe piaţa de energie, ignoraţi de Guvern
Deşi termocentralele sunt singurele pe care se poate baza sistemul energetic românesc, Guvernul nu pare conştient de importanţa unei strategii energetice naționale, adaptată condițiilor actuale. Complexul Energetic Hunedoara este în pragul falimentului, iar împotriva lui ANAF a declanşat procedurile de executare silită din cauza datoriilor. Lăsat fără administrare specială, CEH poate fi scos la mezat pe bucăţi, aşa încât statul să-şi poată recupera sumele datorate de entitatea energetică, ceea ce se şi întâmplă. În acelaşi timp, fostul ministru al Economiei, deputatul PNL Lucian Bode,CItește mai departe
Nedeie liberală de Sf. Maria în Parâng
Liberalii din Valea Jiului invită pe toţi cei care vor să petreacă o zi de Sf. Maria în spiritul celor mai frumoase tradiţii ale momârlanilor de pe aceste meleaguri, în poiana din Parâng, la troiţa ridicată cu ani în urmă de către liberali (mobilizaţi la vremea respectivă de Daniel Surulescu). Între timp, Nedeia Troiţei a devenit un reper al activităţilor tradiţionale, culturale şi turistice din masivul Parâng. În acest an, tot liberalii din Valea Jiului – de data aceasta mobilizaţi de vicepreşedintele PNL Hunedoara Costel Avram – sunt cei careCItește mai departe
Partidele vor să parieze pe „caii” câştigători. Sondaje de opinie pentru desemnarea candidaţilor la primării
Deşi mai este aproape un an până la alegerile locale, apele politicii în Valea Jiului încep să se învolbureze. Se strâng rândurile, se încearcă tot felul de alianţe, totul pentru un scor electoral cât mai bun. În acelaşi timp, apar tot felul de voci care îşi exprimă intenţia de a candida la funcţiile de edili – şefi în diverse localităţi. Partidele vor însă să parieze doar pe caii câştigători. La Petrila, de exemplu, o localitate hunedoreană destul de mică, bătălia se anunţă aprigăCItește mai departe
Județul Hunedoara are un nou subprefect
Guvernul României a dispus astăzi exercitarea cu caracter temporar a funcției de subprefect al județului Hunedoara de către Fabius-Tiberiu Kiszely. Postul de subprefect a rămas vacant după ce medicul radiolog Ioan Gabriel Samoilescu (PSD) a demisionat din funcție la începutul lunii mai, din motive personale. Fabius – Tiberiu Kiszely a fost propunerea social democraților pentru a ocupa postul vacant. Kiszely a fost consilier local PSD în municipiul Brad. În 2014, Fabius Kiszely a fost director general adjunct la societatea Apa Prod, însă a fost schimbat anul trecutCItește mai departe
Marin Coltescu: „Nu trec la UNPR şi nici la PNL!”
Fostul lider al PSD Vulcan, Marin Coltescu, nu părăseşte organizaţia pe care a condus-o până în urmă cu circa o lună de zile, deşi au apărut o serie de informaţii cum că a bătut palma cu UNPR. Omul de afaceri din Vulcan spune că „sunt speculaţii” însă nu doar privind trecerea sa la UNPR ci şi la PNL. „M-a sunat cineva şi mi-a spus să nu fac pasul, să trec la alt partid, până nu-i spun şi lui. Auzise că vreau săCItește mai departe
Deva va fi gazdă pentru „Promenada biciclistelor”
Evenimentul Skirtbike promovează un stil de viață sănătos și prietenos cu mediul, sărbătorește fetele curajoase care aleg bicicleta ca mijloc de transport alternativ, dar în același timp, le încurajează pe cele care nu pedalează încă. Coopreşedintele PNL, Alina Gorghiu, s-a alăturat campaniei SkirtBike. ”De ce am pedalat la SkirtBike? Pentru că se poate. Și ar mai fi un motiv: din plăcere. Sunt două ingrediente care fac din SkirtBike o comunitate puternică. O idee care a crescut atât de mult în ultimii ani”, a declarat Alina Gorghiu, înCItește mai departe
Miting pentru viitorul judeţului. “Nu ucideţi Hunedoara!”
Aproximativ 1.200 de persoane s-au strâns în faţa Casei de Cultură „Ion Dulămiţă” din Petroşani pentru a participa la mitingul organizat de Sindicatul „Muntele”. Un miting pentru viiotrul Complexului Energetic Hunedoara, pentru viitorul Văii Jiului, dar şi al judeţului Hunedoara, în general. Participanţii la acţiunea de protest sunt mineri de la exploatările miniere din Valea Jiului, pensionari din sistemul minier, dar şi oameni din diverse sfere de activitate cărora le pasă de viitorul lor şi al copiilor lor. Şi lideri ai partidelor politice – şi în specual al NouluiCItește mai departe
Politică şi „delicateţuri” în Săptămâna liberală, la Petrila
Cel mai complex program de manifestări dedicate în Valea Jiului aniversării celor 140 de ani de la înfiinţarea PNL a avut loc, ieri, la Petrila. Aici au fost prezenţi cei mai importanţi reprezentanţi ai noului PNL din Valea Jiului şi din judeţul Hunedoara, pentru a marca, împreună, nu doar istoria PNL, ci şi importanţa acestui partid în prezentul şi viitorul comunităţilor locale din această zonă. Cei care au ales să vină la sărbătoarea PNL de la Petrila, organizată impecabil de preşedintele PNL Petrila Costel Avram, dar şi de o echipăCItește mai departe
CEH a vândut certificate de CO2 de 25 de milioane de euro!
În timp ce Guvernul caută soluţii pentru a ajuta Complexul Energetic Hunedoara cu banii necesari pentru achiziţionarea certficatelor de CO2, fostele echipe manageriale ale companiei, girate de acelaşi Guvern, au vândut astfel de cerificate în valoare de 25 de milioane de euro! Achiziţia de certificate de emisie de carbon nu este negociabilă. Dacă până la 30 aprilie conducerea nu va reuși achiziționarea și predarea lor către Uniunea Europeană, statul român va fi pus în situația plății unei amenzi de 100 de euro pe certificat. Pentru termocentrala de laCItește mai departe