politicieni
Ministrul Energiei, apel către politicieni: Nu va jucaţi cu viaţa oamenilor!
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a lansat un apel către politicienii care mimează îngrijorarea referitor la soarta companiilor de stat, mai ales a celor din minerit, să nu se joace cu soarta oamenilor. Victor Grigorescu face referire la „ acea parte din zona politică locală care a tolerat ani de zile compromisuri dezastruoase pentru societățile de stat”, despre care spune că nu ar trebui să vorbească astăzi despre soluții. „Îi rog respectuos să nu se mai joace cu viața oamenilor, amăgindu-i că există o soluție politică pentru situații financiare dificile șiCItește mai departe
Lotul Pleşcan, la un pas de sentinţă
Tribunalul Hunedoara va pronunţa sentinţele în dosarul „prostituţie de lux” în Valea Jiului, în care printre acuzaţi se află şi fiul unei consilierei judeţene UNPR. Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au decis să se pronunţe în cauză pe data de 26 noiembrie a.c., după ce ieri au amânat pronunţarea. Cei trei acuzaţi Ovidiu Pleşcan, Mihaela Ciociu şi Silviu Praţa ar fi condus o reţea de proxenetism din Valea Jiului şi au fost arestaţi preventiv în decembrie 2014, iar după 30 de zile, au fost plasaţi în arest la domiciliu. PotrivitCItește mai departe
Datori vânduţi la apă
Zeci de mii de lei are de recuperat societatea de apă din Valea Jiului doar de la un singur consumator, iar într-un clasament al rău platnicilor se regăsesc afacerişti, politicieni, funcţionari, poliţişti ori oameni cu venituri modeste. Un singur consumator are de plătit către SC Apa Serv Valea Jiului o datorie astronomică de nu mai puţin de 25 868 de lei, adică peste un sfert de miliard de lei vechi. Nu este singurul, alţi cinci consumatori casnici sunt aproape de suma colosală în clasamentul rău platnicilor întocmit de operatorulCItește mai departe
Mi se rupe de generaţia de politicieni pierdută. Dar cu anii noştri furaţi de ei cum rămâne?!
„Avem o generaţie ratată de tineri, din care fac parte Victor Ponta, Dan Şova, din păcate, Monica Iacob Ridzi, pe care am susţinut-o enorm. O generaţie tânără ratată. Toţi spuneau să vina tinerii. Au venit şi sunt o dezamăgire”. Citatul îi aparţine fostului preşedinte Traian Băsescu, rostit cu o mâhnire bine jucată. Am să extrapolez, fără să generalizez, dar menţionând faptul că puţini sunt politicienii români din ultimii 25 de ani care au adus cinste locului sau funcţiei pe care au ocupat-o vremelnic. Toate generaţiile de politicieni au fost ratateCItește mai departe