politie
Procurorii DNA au descins la sediul CEH din Petroşani
Anchetatorii derulează la această oră percheziţii în birourile Complexului Energetic Hunedoara, sediul din Petroşani, într-un dosar penal de corupţie. Activitatea complexului a fost blocată parţial, iar potrivit unor surse la aproape în fiecare birou ce aparţine angajaţilor cu funcţii de conducere se află câte un jandarm. Ancheta este derulată de procurorii DNA Alba. [slideshow_deploy id=’17454′]
PERCHEZIŢII ÎN JUDEŢUL HUNEDOARA
În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş efectuează 4 percheziţii pe raza judeţelor Timiş şi Hunedoara, la administratorii unor firme, bănuiţi de evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat până în prezent, este de aproximativ 350.000 de lei. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2011 – 2012, cei 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, cu obiect de activitate edificarea construcţiilor civile şi industriale, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale,CItește mai departe
In Petrila e posibil orice: Sofer băut, fără permis, cu maşină neînmatriculată, şi cu numere false
Ieri, 14.07.2015, în jurul orei 23:30, poliţiştii rutieri de la Petrila, au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din aceeasi localitate, care conducea un autoturism pe strada Republicii, deşi consumase băuturi alcoolice. ”În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul testării a indicat o concentraţie de 0.89mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, poliţiştii au constat că autoturismul nu era înmatriculat în circulaţie, având montate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare, iar bărbatul nu era posesor de permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosarCItește mai departe
Peste 650 de amenzi pentru depasirea vitezei legale
În perioada 06-13.07.2015, poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat, în judeţul Hunedoara, mai multe activităţi de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Peste 650 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru depăşirea vitezei legale , în 9 din cazuri fiind reţinute şi permisele de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru depăşirea limitei de viteză cu mai mult de 50 de km/h. În urma acestei acţiuni, poliţiştii rutieri au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 310.000 lei. [slideshow_deploy id=’17454′]
Grav accident intre Deva si Simeria. Un om a murit
O persoana a murit intr- un accident petrecut pe DN 7 intre localitatile Deva si Simeria .Acesta a iesit cu autoturismul de pe carosabil si s- a lovit de un stalp de beton în apropierea podului de cale ferată de la intrarea în oraşul Simeria. „În jurul orei 15.00, un conducător auto în vârstă de 45 de ani, din Orăştie, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, între localităţile Deva şi Simeria, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un stâlp din beton. În urmaCItește mai departe
Prinşi cu alcool de contrabandă
Doi hunedoreni au fost prinşi de poliţiştii de frontieră cu 76 litri de alcool etilic de proveniență sârbească, pentru care nu aveau documente. Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru contrabandă şi evaziune fiscală. Alcoolul era destinat comercializării pe piața neagră din județ, iar cei doi au fost prinşi în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin. „La controlul autovehiculului, polițiștii de frontieră au depistat în interiorul acestuia asupra lui C. Viorel și B. Sarolta,CItește mai departe
Trei poliţişti din Călan, cercetaţi disciplinar pentru că au băgat un localnic în portbagajul maşinii
Poliţiştii au intervenit la un scandal izbucnit pe stradă între trei bărbaţi şi i-au ridicat pe aceştia pentru a-i duce la audieri, iar pe unul dintre ei l-au urcat în portbagajul maşinii pentru că nu mai era loc în autoturism. Potrivit primarului din Călan, cel mai probabil, cei doi agenţi ai Poliţiei Locale Călan se vor alege cu mustrare, fiind la prima abatere disciplinară. În ceea ce îl priveşte pe agentul de la Poliţia Călan, acesta este cercetat disciplinar de IPJ Hunedoara şi riscă sancţiuni. [slideshow_deployCItește mai departe
Doi hunedoreni au fost prinşi cu lemn tăiat ilegal
Doi bărbaţi din Băcia, judeţul Hunedoara, s-au ales cu o amendă usturătoare după ce au fost prinşi de poliţiştii din judeţul Bistriţa-Năsăud cu lemn fără acte de transport. „Pe DN 17D, pe raza localității Rebrișoara, respectiv pe DJ 172, în localitatea Nimigea de Jos, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic doi bărbați care transportau material lemnos fără a avea documentele de însoțire impuse de lege. Bărbații au fost sancționați contravențional cu amendă, de 4.000 de lei, și a fost dispusă confiscarea materialului lemnos transportat”, aratăCItește mai departe
Razie la hotii de curent din Aninoasa
Politia de pe raza orașului Aninoasa, împreună cu reprezentanții societăţii de distribuţie a energiei electrice, au efectuat o acțiune în urma căreia au depistat patru persoane, cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani, toţi din Aninoasa, cu privire la care au stabilit că sunt suspecte de săvârșirea infracțiunilor de furt de energie electrică și folosirea unei instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea. Cei patru vor fi cercetaţi în stare de libertate. [slideshow_deploy id=’14655′]
Doua persoane cercetate ca au furat o teava metalica
Un suspect in varsta de 35 ani si o suspecta de 38 ani, ambii din municipiul Vulcan, sunt cercetati de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan , cu privire la faptul că, în data de 08.06.2015, au pătruns fără drept în zona iazului ce aparținea unei unităţi industriale din zona Coroești, de unde au sustras o țeavă metalică de aproximativ 15 m, pe care au intenţionat să o comercializeze la un centru de colectare a fierului vechi. Pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar de cercetare penală. CItește mai departe
Poliţiştii din Gorj au descins în Valea Jiului
O acţiune în forţă a poliţiştilor din cadrul Serviciului Transporturi Feroviare din IPJ Gorj a fost derulată în judeţul Hunedoara, pe raza Văii Jiului, oamenii legii căutând mai mulţi suspecţi de furturi de pe infrastructura feroviară. Razia s-a derulat încă de la primele ore ale dimineţii, în zona Livezeni, anchetatorii având indicii că mai mulţi suspecţi de furturi s-ar afla în cartierul Saşa din Petroşani. Trupele speciale ale Jandarmeriei împreună cu poliţiştii au ridicat mai multe persoane pe care le-au dus la sediul Poliţiei Petroşani pentru cercetări.CItește mai departe
Percheziţii la firma ginerelui lui Vasile Blaga
Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratului General al Poliției Române desfăşoară o operaţiune ce vizează 5 societăţi comerciale, implicate în comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală, în domeniul prestării de servicii de pază şi protecţie. Vizată este şi firma deţinută de Ionuţ Rudeanu, firma ginerelui lui Vasile Blaga, spun surse apropiate anchetei. La această oră sunt efectuate 5 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Hunedoara, la activităţi participând polițiști din cadrul Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R. şi I.P.J. Hunedoara, luptătoriCItește mai departe
Şofer băut prins de poliţiştii din Petroşani
La nici două luni de la teribilul accident din centrul localităţii, când un tânăr de 25 de ani a făcut praf trei maşini după ce s-a urcat la volan băut şi fără permis, poliţiştii au prins un alt individ rupt de beat care-şi conducea maşina ziua în amiaza mare. „În data de 05.05.2015, în jurul orei 15:00, poliţiştii Biroului Rutier Petroşani au depistat în trafic, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Petroşani, care conducea un autoturism, deşi seCItește mai departe
Dosarul femeii găsită moartă în Peştera Vacii n-a fost închis
Poliţiştii şi procurorii hunedoreni care au întocmit un dosar penal în cazul femeii găsită moartă într-o peşteră din Şureanu, aşteaptă un raport al medicilor legişti pentru a putea pune cap la cap probele şi astfel să ajungă la o concluzie în anchetă. Medicii legişti hunedoreni au stabilit că victima în vârstă de 42 de ani, din Petrila, a murit din cauza unor lovituri la cap, medicii legişti stabilind şi că suferea de afecţiuni psihice. După efectuarea necropsiei legiştii au concluzionat că victima, cel mai probabil, a fost lovităCItește mai departe
S-a dat zmeu pe şosea
Un tânăr din Hunedoara a fost prins de poliţişti în Oraviţa că conducea fără permis şi rup de beat. Tânărul s-a ales cu dosar penal şi riscă închisoarea. „În data de 05.05.2015, pe D.N. 57, în Oravița, a fost oprită pentru control o autoutilitară condusă de A.M.G, în vârstă de 26 ani, din Hunedoara. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv. Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că A.M.G. nu posedă permis de conducere”, arată poliţiştii.
S-a plimbat cu o maşină furată, iar acum răspunde penal
Un bărbat de 27 de ani, care a plecat la plimbare cu un autoturism furat dintr-o parcare, a fost prins de poliţiştii din Petroşani în urma unei razii. Poliţiştii petroșăneni au efectuat o razie în cartierele Aeroport, Sașa și Colonie din municipiul Petroșani, acţiune în urma căreia l-au identificat pe bărbatul de 27 de ani, din Petroșani, cu privire la care au stabilit că este prezumtivul autor al unei infracțiuni de furt. „Poliţiştii au stabilit că suspectul, în noaptea de 20/21.03.2014, a sustras un autoturism parcat pe stradaCItește mai departe
Hoţi de butelii prinşi de poliţişti
Patru tineri sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au furat nu mai puţin de 26 de butelii de aragaz. Anchetatorii au reuşit să recupereze circa un sfert din prejudiciu. „În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani au identificat 4 tineri, toţi din municipiul Petroşani, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, care sunt prezumtivii autori a două infracţiuni de furt calificat, comise în noaptea de 09/10.04.2015 şi în noaptea de 20/21.04.2015, când au rupt lacătele de la două standuri ale unor societăţi comerciale,CItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 03.04.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii
Amplasarea aparatelor radar în data de 30.03.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii
Accident grav în Călan, provocat de un tânăr care circula fără permis auto
Un accident rutier grav s-a petrecut pe şoseaua care leagă oraşul vechi Călan de „oraşul nou”. Un tânăr de 22 de ani a provocat accidentul, după ce, aflat la volanul unui autoturism s-a angajat în depăşirea altei maşini şi a intrat în coliziune cu un camion, care circula din sens opus. „În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a tânărului în vârstă de 22 de ani, cu privire la care polițiștii au stabilit că nu poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiuniiCItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 29.03.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii
Zeci de taximetrişti traşi pe dreapta de poliţişti. Amenzile primite depăşesc 5.000 de lei
Zeci de şoferi de taxiuri, care circulau pe DN 74 şi DN 76 în zona municipiului Brad au opriţi în trafic de poliţişti, pentru a fi controlaţi. În urma acţiunii, derulată de la începutul săptămânii până astăzi, agenţii de poliţie rutieră au amendat peste 20 de persoane. „Au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale în valoare 5.490 lei, din care 20 pe numele unor conducători de taximetre care nu au respectat prevederile Codului Rutier (atât pentru neutilizarea centurilor de siguranţă, defecţiuni tehnice la instalaţiile de iluminare-semnalizare, cât şi pentru lipsaCItește mai departe
Alerta! Control rovinieta la intrare în Defileul Jiului
O echipă mobila a CNADNR verifică rovinietele tuturor autovehiculelor care ies sau intră în municipiul Petroşani. Filtrul de control este poziționat la intersecția cu DN66A. Sunt vizați atât şoferii care vin dinspre Tg.Jiu cât şi cei din vestul Văii Jiului. Tot ìn zona Iscroni se desfasoarà o actiune a serviciului rutier din cadrul IPJ Hunedoara. Sunt verificati transportatorii de marfuri si persoane. In cadrul acestei actiuni se actioneaza si pe depasirea limitei de viteza. Aparatul radar actioneaza pe DN66 in zona Gerom.
Razie la Aninoasa
O acţiune de control efectuată de furnizorul de electricitate împreună cu jandarmii hunedoreni are loc la această oră în localitatea Aninoasa. Vizaţi sunt locuitorii cartierului de la Iscroni care s-au branşat ilegal la reţeaua de energie electrică, dar şi alţi consumatori din localitate cu care angajaţii firmei de electricitate au mai avut de furcă şi în trecut. Cei prinsi în neregulă sunt debranşaţi şi li se întocmesc dosare penale pentru furt.
Zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală de 9 milioane de euro
Sute de politişti din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv Hunedoara, au luat parte marţi dimineaţă la peste 60 de percheziţii efectuate la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani. Aproape 50 de persoane sunt vizate de anchetă. Ampla acţiune se derulează sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar percheziţiile au avut loc pe raza municipiului Bucureşti și în judeţele Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmboviţa. Vizate de descinderile poliţiştilor sunt locuinţele unor persoaneCItește mai departe
Martori în dosarul violatorului din Lupeni
Procesul recidivistului care a luat cu forţa o minoră de pe o stradă din municipiul Lupeni, a dus-o pe malul Jiului şi a violat-o, se apropie de final. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani care au instrumentat dosarul în care recidivistul de 31 de ani este judecat pentru viol, au cerut audierea a trei martori cheie iar magistraţii au încuviinţat solicitarea. La fel au procedat şi în cazul recidivistului care a cerut să-şi prezinte şi el un martor favorabil. Audierile ar urma să aibă loc la termenulCItește mai departe
Alcoolul a dăunat grav sănătăţii unui şofer din Orăştie
Un barbat de 51 de ani din comuna Orăştioara de Sus, a fost depistat in trafic de catre poliţiştii Biroului Rutier Orăştie in data de 07.03.2015, în jurul orei 07:45, in timp ce conducea un autoturism pe strada Căstăului, din municipiul Orăştie, deşi consumase băuturi alcoolice. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentraţie de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Raliul Frumuseţii” la Deva
Astazi 08.03.2015, începând cu ora 11:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara în colaborare cu reprezentanţii Automobil Clubul Român Hunedoara (A.C.R.), precum şi cu cei ai Comisiei Judeţene de Automobilism şi Karting – clubul Sportiv Auto – Karting Hunedoara au organizat, în parcarea supermarket-ului Auchan, din municipiul Deva, evenimentul intitulat „Raliul Frumuseţii”, dedicat doamnelor şi domnişoarelor, la care au participat nu mai puţin de 30 de reprezentante ale sexului frumos. Poliţiştii au adresat sfaturi pentru o conduită preventivă şi responsabilă şi au urmărit să încurajeze şi să promoveze talentele şiCItește mai departe
PETROSANI: Contrabanda de tigari
O femeie în vârstă de 56 de ani, din municipiul Petroşani, s–a ales cu dosar de cercetare penală pentru contrabandă. Femeia a fost prinsă de polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Petroşani, în piaţa Dacia, ca deținea și oferea spre vânzare, 34 de pachete de ţigarete. Poliţiştii au dispus confiscarea cantității de țigări și depunerea acestora la camera de corpuri delicte.
Pui: Au ajuns la spital, după ce au căzut din căruţă
Un accident aparent stupid a făcut ca doi barbati in varsta de 35 ani ,respectiv 23 de ani, ambii din comuna Pui, sa ajunga la spitalul din oraşul Haţeg,pentru a primi îngrijirile medicale necesare. În data de 04.03.2015, în jurul orei 15:50, se deplasau cu o căruţă pe o stradă din localitatea Fizeş, aflându-se deasupra unei încărcături de fân, iar într-o curbă s-au dezechilibrat şi au căzut pe carosabil.În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului atelajului, precum şi rănirea uşoară a tânărului de 23 de ani. În cauză s-aCItește mai departe
Vulcan:Inconștiență, nepasare sau maximă prostie?
În data de 04.03.2015, în jurul orei 11:30, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Vulcan, a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism pe strada Romană, din municipiul Vulcan, fără a deţine permis de conducere. În momentul în care a observat echipajul de poliție, bărbatul a oprit autoturismul şi i l-a încredinţat soţiei acestuia, care este posesoare de permis de conducere. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
Cercetat sub control judiciar pentru evaziune fiscală de peste 3 milioane de lei
Un bărbat de 58 de ani din Petroşani a prejudiciat bugetul statului cu peste 3 milioane de lei, iar acum este cercetat de poliţişti. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Petroşani au dispus reţinerea, pe o durată de 24 de ore, a bărbatului, pe care îl acuză de evaziune fiscală şi l-au prezentat ulterior magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus, însă, cercetarea acestuia sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile şi i-a însărcinat pe poliţiştii din PetroşaniCItește mai departe
Control trafic la Iscroni
Inspectorii rutieri împreună cu polițiştii si reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara efectuează o acțiune de control la Aninoasa, pe DN 66A. Sunt verificate toate autotvehiculele de transport persoane ce sunt licentiate de catre CJH.
Trafic blocat pe DN 7 în urma unui accident în care au fost implicate un tir şi un autoturism
Traficul rutier este blocat, miercuri dimineaţă, pe DN7 Deva – Arad, în judeţul Hunedoara, în urma unui accident în care au fost implicate un tir şi un autoturism, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţii Române. Conform sursei citate, circulaţia rutieră este blocată pe DN7 în ambele sensuri, din cauza unui accident rutier care s-a produs între localităţile Veţel şi Leşnic, la kilometrul 405+250 de metri. În accident au fost implicate un tir şi un autoturism care s-au ciocnit frontal, în urma impactului cele două autovehicule fiind proiectate în afara şoselei. PurtătorulCItește mai departe
Accident grav produs de un taximetrist neatent, pe drumul Hunedoara – Deva
Traficul rutier a fost oprit astăzi pentru zeci de minute, pe drumul judeţean Hunedoara – Deva, în urma accidentului rutier provocat astăzi de şoferul unui autoturism folosit ca taxi. Accidentul s-a petrecut la Cristur. Un accident rutier s-a petrecut astăzi pe Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Sântuhalm (Deva), din cauza neatenţiei unui taximetrist. Potrivit poliţiştilor, bărbatul aflat la volanul unei Dacia Logan a vrut să întoarcă autoturismul trecând peste marcajul cu linie dublă-continuă ce separă sensurile de mers. A fost lovit în partea laterală de un autoturism Daewoo. „În urmaCItește mai departe
Fost miner, prins la furat în Gorj
Un bărbat de 56 de ani din municipiul Petroşani este cercetat pentru furt calificat după ce a fost prins de către polițiștii din Bumbești Jiu şi reținut pentru 24 ore. Petroşăneanul, fost miner disponibilizat în 1997, a furat mai multe bunuri dintr-o anexă a unui imobil ce aparține unui bărbat de 50 ani, din orașul Bumbești Jiu. „În continuare polițiștii efectuează cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora, dosarul penal să fie înaintat magistraților cu propuneri legale”, arată anchetatorii.
Adolescent mort într-un accident rutier petrecut la ieşirea din Hunedoara
Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut în această după-amiază, la ieşirea din municipiul Hunedoara, spre Teliucu Inferior. Un adolescent de 18 ani a murit, iar un minor de 14 ani a fost rănit, după ce ambii s-au prăbuşit din remorca încărcată cu fân a unei Dacia. Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Hunedoara, înspre Teliucu Inferior. „Accidentul mortal a fost provocat de un şofer în vârstă de 40 de ani. Din primele informaţii, bărbatul conducea un autoturism cu care transporta fân. Pe fân erau transportaţiCItește mai departe
Doi raniti in urma accidentului de la Iscroni. Circulatia rutiera pe DN 66A este restrictionata.
Polițiştii au terminat cercetarile la fața locului iar circulația a fost reluată pe ambele sensuri. Cei doi şoferi au răni care nu le pun viața în pericol, ei fiind supuşi unor examene medicale amănunțite.
Ovidiu Pera răspunde reclamaţiilor că ar fi plănuit incendierea unei case: „Sunt victima unei răzbunări”
Ovidiu Ioiescu „Pera”, unul dintre foştii lideri ai lumii interlope din Deva anilor 2000, a fost reclamat că ar fi fost în spatele incendierii unei case din Şoimuş, care aparţine familiei unui tânăr cu care el s-ar fi aflat în conflict. Pera a negat acuzaţiile. Ancheta incendiului provocat la casa unei familii din Şoimuş nu a lămurit până în prezent împrejurările în care acesta a avut loc, însă Ovidiu Ioiescu „Pera”, acuzat de apropiaţii proprietarului că ar fi comandat incendierea, neagă orice implicare.„Eu nu am niciun motiv să îi facCItește mai departe
Le-au dat foc în casă!
Le-au dat foc în casă şi doar o minune a făcut să scape teferi şi nevătămaţi. Poliţiştii îl cauta acum pe cel care a pus în pericol viaţa unei familii din comuna Şoimuş după ce a aruncat în casa lor un lichid inflamabil. Fiul unei femei din Şoimuş este cel care s-a prezentat la poliţie şi le-a spus oamenilor legii că, în crucea nopţii, în jurul orei 23.50, persoane neidentificate au spart cu o piatră unul dintre geamurile ferestrei locuinței mamei sale, din comuna Șoimuș, și au aruncat în interiorCItește mai departe
Razii de amploare în Deva. Zeci de localnici au fost aduşi la Poliţie
Familiile care locuiesc în căminele sociale de pe Aleea Moţilor, o zonă rău-famată a Devei, au fost ţinta unei razii de amploare, la care au participat poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali din Deva. De la prima oră a dimineţii, zeci de poliţişti, însoţiţi de poliţiştii locali din Deva şi de jandarmi au intrat în blocurile de locuinţe sociale de pe Aleea Moţilor, într-o razie în care au căutat infractori şi persoane care locuiesc ilegal în cele două cămine. “Acţiunea a vizat asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, darCItește mai departe
Le-au lăsat fără cărbunele furat
Cărbunele din trenul de marfă le-a făcut cu ochiul, dar, din păcate pentru ele, în zonă erau şi poliţiştii TF, care le-au luat ca din oală. Două femei din Aninoasa, în vârstă de 21, respectiv 42 de ani, au fost surprinse de poliţiştii Postului de Poliţie T.F. Livezeni în zona staţiei CFR Iscroni, în timp ce intenţionau să sustragă cărbune brut, cu ajutorul unor saci din rafie, dintr-un tren de marfă. Pe numele celor două suspecte au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Descinderi la contrabandiştii de tutun
Nu mai puţin de 27 de percheziții sunt efectuate de către poliţiştii din Alba, și vor fi puse în executare mai multe mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de contrabandă cu țigări. Perchezițiile sunt efectuate la domiciliile și sediile unor societăți comerciale de pe raza județelor Alba (8), Hunedoara (2), Mureș (5), Maramureș (6), Cluj (4) și Bistrița Năsăud (2). Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 — 2015, cele 16 persoane ar fi deținut, transportat și comercializat țigarete care proveneau din contrabandă, din Republica MoldovaCItește mai departe
ALEGE VIAȚA! Recomandari pentru circulatia pe drum cu polei sau gheata
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci cândCItește mai departe
Dosarul unei dispariţii misterioase scos la lumină după mai bine de 14 ani
Rudele femeii din Vulcan dispărute acum mai bine de 14 ani ar putea să-şi găsească în sfârşit liniştea. Procurori şi poliţişti au descins în Valea Jiului unde au efectuat mai multe percheziţii şi au strâns noi probe în acest dosar în care, de mai bine de doi ani, se conturează suspiciunea unei infracţuni de omor. Procurorii hunedoreni au fost ajutaţi de poliţişti criminalişti din judeţul Hunedoara şi judeţele învecinate şi împreună anchetatorii au descins în mai multe locaţii din Valea Jiului, cercetând în amănunt şi garajul lângă care femeia arCItește mai departe
„Curiozitatea” procurorilor de Crimă Organizată amână dosarul de pornografie infantilă al lui Sucilă
Dosarul în care poliţistul Adrian Sucilă a fost condamnat pentru pornografie stagnează deocamdată la faza de apel. Procurorii de Crimă Organizată vor să vadă de ce poliţistul a atacat sentinţa. Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au amânat din nou dosarul în care se judecă apelul formulat de poliţistul Adrian Sucilă la sentinţa ponunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul de pornografie infantilă. A fost stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 2 martie, la cererea reprezentantului DIICOT pentru studierea motivelor de apel și a celorlalte cereriCItește mai departe
Valea Jiului. Poliţiştii au dat amenzi de peste 10 mii de lei
O acţiune a Serviciului Rutier Hunedoara – Compartimentul Legalitate Transporturi s-a soldat în câteva ore cu amenzi de peste 10 mii de lei, certificate reţinute ori maşini oprite scoase temporar din circulaţie. Razia derulată pe cele două drumuri naţionale care tranzitează Valea Jiului a vizat depistarea conducătorilor auto, precum şi a operatorilor de transporturi rutiere, care nu respectă legislația specifică în domeniul în care activează. Au fost verificate peste 73 autovehicule destinate transportului rutier public de mărfuri sau persoane, dar şi autovehicule destinate transportului în regim taxi. „În urma acestorCItește mai departe
Tribunalul decide soarta interlopului Cristian Litera, arestat de aproape un an
Tribunalul Hunedoara va decide astazi asupra cererii pe care Cristian Litera, interlopul anchetat alături de Alin Simota într-un dosar de crimă organizată, şantaj şi infracţiuni economice, a depus-o pentru a-i fi înlocuită măsura arestului preventiv. Cristian Litera, fostul bodyguard al afaceristului Alin Simota, a fost adus astăzi în lanţuri la Tribunalul Hunedoara, pentru a fi audiat în dosarul grupării infracţionale de crimă organizată. Litera a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv. „Instanţa a amânat pentru marţi, 10 februarie, pronunţarea asupra cererii de inlocuire a măsurii arestării preventive”, a precizat Ildiko Glăman,CItește mai departe