președintele Filialei de Cruce Roșie Petroșani
Demonstrație și întrecere în acordarea primului-ajutor în competiția ”Micii sanitari”
Zilele trecute, în cadrul Subfilialei de Cruce Roșie de la Petroșani a avut loc concursul de prim ajutor ,,Micii Sanitari”. ”Este important ca indiferent de vârstă să cunoaștem un minim de tehnici în ceea ce privește acordarea primului ajutor. În ceea ce-i privește pe cei mici, aceștia s-au arătat si de data aceasta extrem de implicați, cu spirit competitiv si dorință de a învăța cum să sară în ajutorul celui aflat în nevoie. Ne bucurăm!”, spune prof. Cristina Sârbu, președintele filialei de Cruce Roșie Petroșani. Rezultate concursului ”Micii sanitari” deCItește mai departe
Ajutoare umanitare pentru sinistrații din cartierul petroșănean Bosnea
Nu mai puțin de 60 de familii din cartierul Bosnea, una dintre cele mai afectate zone din Petroşani, în urma grindinei, ploilor și inundațiilor din 18-19 iunie 2016, au primit, în cursul zilei de ieri,vizita voluntarilor de la Crucea Roșie Petroșani, cărora li s-au alăturat și alte alți oameni de suflet Costel Avram (președintele Asociației Rosa Multiflora), dr. Octavian Popescu-Fuchs (șeful DSV Petroșani), prof.univ.dr.ing. Radu Sorin (rectorul Universități din Petroșani), consilierul județean Doinița Maria Bălănesc, consilierul local Lavinia Elena Grigoriu și mulți alți oameni de bine. Aceștia au distribuit celorCItește mai departe