Prima Casa
Ministrul Finanțelor, noi detalii despre programul „Prima Casă

Anca Dragu, ministrul Finanțelor a anunțat faptul că programul „Prima Casă” va fi suplimentat în septembrie pentru 2016, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program. „Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 şi în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului”, a precizat ministrul Finanţelor, conform Dcnews. Cererea de finanţări pe „Prima Casă” a crescut foarte mult în perioada discuţiilor cu privire laCItește mai departe
„Prima Casa” s-a modificat. Cei care au cumparat deja o locuinta prin acest program pot achizitiona una mai mare

Persoanele care au cumparat deja o locuinta prin „Prima Casa” pot sa cumpere, tot prin acest program, una mai mare, insa trebuie sa vanda locuinta pe care o detin. Masura este cuprinsa intr-un act normativ care a extins accesul la „Prima Casa”. Potrivit OUG nr. 2/2015 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si alte masuri, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 176 din 13 martie 2015 si care a intrat in vigoare in aceeasi zi, mai multe persoane pot sa acceseze de-acum programul „Prima Casa”. Mai exact,CItește mai departe