primarul municipului Vulcan
Sărbătoarea copilăriei trăită din plin și la Vulcan
Ziua Copilului a fost prilej de mare săbătoare și pentru vulcăneni. În familie, între prieteni sau în comunitate, copiii din Vulcan au fost, pe 1 Iunie, răsfățați de toată lumea. Așa cum, de altfel, meritau din plin. Nu vom pătrunde în intimitatea sărbătorilor din familiile vulcănenilor care și-au sărbătorit copiii, dar vă vom spune că, pentru cei care au ales să petreacă această zi în comunitate, la Sohodol sau pe Bulevardul Mihai Viteazu, acolo unde au avut loc activități publice decicate celor mici, 1 Iunie a fost cu adevărat oCItește mai departe
Copiii de grădiniță din Vulcan au trăit vineri, în avanpremieră, prima zi de școală
În unitățile școlare din municipiul Vulcan, la fel ca peste tot în țară, vineri a fost Ziua Porților Deschise. Evenimentul i-a adus, în avanpremieră, la șcală, pe copiii de grădiniță care, în această toamnă, vor deveni elevi. Ziua porților deschise a început la Vulcan, la Școala Gimnaziala Nr. 4, acolo unde copiii, care au venit însoțiți de părinți sau bunici, au primit cele dintâi informații despre ceea ce vor învăța în activitatea lor școlară, pe care o vor începe la toamneă, evident, cu clasa pregatitoare. Alături de familiile care auCItește mai departe