prin PNRR
Proiecte pentru Petrila de aproape 4 milioane de lei, prin PNRR, semnate de primarul Vasile Jurca
Prezent la București miercuri, 7 decembrie 2022, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca a semnat la sediul Ministerulului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) un număr de patru noi contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), contracte care au o valoare totală de 3.835.000 lei. ”Pe Componenta 5 – Valul Renovării, pentru proiectul ”Eficientizare energetică a clădirilor din orașul Petrila, Etapa X”, am obținut un contract de finanțare în valoare de 2.769.000 lei. Acesta presupune eficientizarea termică a Blocului nr. 1 din strada Alexandru Sahia. Acesta esteCItește mai departe
Petrila va avea centru de colectare prin aport voluntar, prin PNRR
La București a avut loc joi, 20 octombrie 2022 semnarea primelor contracte de finanțare prin PNRR a unor proiecte de mediu depuse de autoritățile publice locale. Acestea au fost semnate de Ministrul Mediului, Barna Tánczos, în prezența Primului Ministru al României, Nicolae Ciucă, cu primarii mai multor localități din România care vor beneficia de fonduri în valoare totală de peste 590 de milioane de euro. Între primele orașe din România care vor beneficia de finanțări pentru investiții de mediu se numără și orașul Petrila, primarul Vasile Jurca fiind prezent laCItește mai departe
Peste 8 kilometri de piste pentru ciclism vor fi amenajate la Lupeni, prin PNRR
La Lupeni, ca de altfel în toată Valea Jiului, numărul iubitorilor de ciclism a crescut constant în ultimii ani, nu atât ca o alternativă la prețul din ce în ce mai mare al combustibililor și, implicit, al transportului auto, cât mai ales dorinței oamenilor de a face sport și de a avea un mod de viață sănătos, cât și din dorința unei deplasări facile în arealul Văii Jiului. Pe acest fond, este evident faptul că autorităților publice locale le revine sarcina de a acorda atenția cuvenită bicicliștilor iar acest lucruCItește mai departe