proces
28 septembrie, data procesului dintre Floruț și CEH
În data de 28 septembrie va începe procesul dintre Emil Floruț, fostul director general al CEH și societate. Acesta a contestat decizia de concediere. Judecătoria Oradea și-a declinat competența în favoarea instanței de la Petroșani. “Admite excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, invocată de pârâtă. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul FLORUŢ EMIL în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA ENERGETIC HUNEDOARA SA, în favoarea Judecătoriei Petroşani. Fără cale de atac”, arată soluția Judecătoriei Oradea. Emil Florut, cel care s-a aflat la conducerea Complexului EnergeticCItește mai departe
Astăzi se judecă dosarul dintre Petre Nica și CEH
Pe rolul Tribunalului Hunedoara a fost înregistrat un dosar în care Petre Nica, fostul director general adjunct al CEH, a acționat societatea în judecată pentru faptul că i-a fost desființat postul. Petre Nica cere anularea deciziei prin care s-a deschis schimbarea acestuia din funcția de director general adjunct. Petre Nica, fostul director general adjunct al CEH susține că este o nedreptate faptul că a fost înlăturat din structura de conducere. Mai mult decât atât, acesta acuză politicul de implicarea în actul managerial. “Înlăturarea mea de la conducerea CEH a fostCItește mai departe
Procesul dintre Primăria Petroşani şi Romsilva continuă la ICCJ
Primăria Petroșani a pierdut procesul cu Romsilva la Curtea de Apel Alba IuliaDecizia instanței de apel nu este definitivă și va fi atacată cu recurs de juriștii municipalității. Primăria Petroșani a cerut ca o suprafață de circa 40 de hectare de teren, aflată în proprietatea Romsilva, să-i fie atribuită gratuit pentru proiectul schiabil din Parâng. Terenul solicitat de municipalitatea Petroșani este împădurit și ar urma să fieutilizat pentru construcția instalației de transport pe cablu a turiștilor, dar și pentru pârtiile de schi. Primăria a cerut ca terenul să fie cedatCItește mai departe
Cristian Resmerită a pierdut procesul cu ANI
Instanța supremă i-a respins recursul lui Cristian Resmeriță. Acesta a pierdut procesul cu ANI. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Astfel, Cristian Resmeriță a pierdut orice drept de a mai ocupa o funcție publică timp de 3 ani de zile. “Respinge recursul declarat de Resmeriță ca nefondat. Definitivă”, arată soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție. [slideshow_deploy id=’17636′]
Poate începe procesul lui Gheorghe Ile
Tribunalul Hunedoara a dispus începerea procesului penal în care Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, este trimis în judecată pentru infracțiuni de fals intelectual. În schimb, în ceea ce îl privește pe directorul Pregoterm Vulcan, Marius Danci, instanța de la Deva i-a admis contestația. “În temeiul art. 347 din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul DANCI MARIUS DANIEL împotriva încheierii penale nr. 240/CP/2016 din data de 14.11.2016 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 8486/278/2016/a1. Desfiinţează încheierea contestată. În temeiul art.CItește mai departe
Amânare la amânare în dosarul CFR Marfă vs. CEH
Instanța de la Curtea de Apel Alba Iulia a amânat, din nou, pronunțarea în dosarul în care CFR Marfă solicită suspendarea executărilor silite ale Complexului Energetic Hunedoara. “Amână pronunţarea la data de 3 februarie 2017”, arată soluția Curții de Apel Alba Iulia. Este pentru a doua oară când instanța de la Curtea de Apel Alba Iulia amână pronunțarea în dosarul în care CFR Marfă cere suspendarea executărilor silite pe conturile Complexului Energetic Hunedoara. [slideshow_deploy id=’36591′]
Începe lupta dintre Moloț și ANI
Curtea de Apel Alba Iulia a programat primul termen de judecată în procesul dintre fostul președinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ şi Agenţia Naţională de Integritate pentru data de 11 octombrie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, care este prima instanţă sesizată, în luna aprilie, după ce ANI a constatat un nou conflict de interese în cazul lui Mircea Ioan Moloţ „În perioada exercitării mandatului de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Moloţ Mircea Ioan a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Judeţean privind aprobarea acordării unorCItește mai departe
84000 de lei garanția de „bună execuție” a unei… gropi!
Peste 84.000 de lei trebuie să returneze Primăria Municipiului Petroşani împreună cu oficialii Colegiului Economic Hermes Petroşani celor de la Gerom International, suma reprezentând garanţia de bună execuţie pentru un proiect ce nu a fost finalizat niciodată. Aceasta este sentinţa Tribunalului Hunedoara care a dispus obligarea „pârâţilor la restituirea garanţiei de bună execuţie în cuantum de 84.144,02 lei constituită în baza contractului nr.5/6053/17.04.2008 în contul RO 11 TREZ366530101001022X deschis la Trezoreria Deva . Obligă pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Petroşani şi Colegiul Economic Hermes să plătească reclamantei SC Gerom InternationalCItește mai departe
Garda de Mediu a învins Complexul Energetic Hunedoara în procesul pentru funcţionarea termocentralei Mintia
Judecătoria Deva a dat câştig de cauză celor de la Garda de Mediu în războiul cu oficialii Complexului Energetic Hunedoara. Termocentrala Mintia ar putea fi oprită, ca urmare a deciziei instanţei, dacă va rămâne definitivă. Judecătorii de la Deva au respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie de către CEH în contradictoriu cu Garda Naţională de Mediu. De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul Sindicatul Liber Independent Electrocentarle Deva-Mintia. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 30CItește mai departe
Onoare „nereperată”. Haralambie Vochițoiu nu a scăpat nici în instanță de „hoț de apă”
Senatorul UNPR („mascat” mai nou în Alianța pentru Hunedoara) nu a reușit să scape nici în instanță de titulatura de „hoț de apă”. A pierdut procesul intentat directorului SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, și mai trebuie să-i și plătească acestuia 2000 de lei cu titlul de chletuieli de judecată. Judecătoria Petroşani a respins acțiunea formulată de Haralambie Vochițoiu împotriva lui Costel Avram, în procesul care se judecă încă din 2014. Mai mult, l-a obligat pe Vochițoiu să achite 2.000 de lei către directorul ApaServ Valea Jiului, cuCItește mai departe
Dosarul exploziei de la Uricani se judecă de patru ani
Procesul în care mai mulți șefi ai EM Uricani sunt judecați pentru ucidere din culpă, după tragedia din anul 2011 când cinci mineri și-au pierdut viața într-o explozie, merge din amânare în amânare. Numeroșii martori care trebuie să depună mărturie în acest proces și care au lipsit justificat sau nu de la termene, experții care, de asemenea, au fost citați, cotestațiile și expertizele cerute de părți, prelungesc dosarul de judecată al tragediei de la Mina Uricani. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani în martie 2012 iar patru aniCItește mai departe
Şeful SSM Petroşani – aşteptat la instanţă în dosarul exploziei de la Uricani
Ileana Bodea, şef Serviciul Sănătate şi Securitate în Muncă din cadrul ITM Hunedoara, este aşteptată să depună mărturie în procesul în care sunt judecaţi cei patru foşti şefi ai Minei Uricani. Judecătorii de la Petroşani au dispus citarea şefului SSM prin serviciul personal al ITM Hunedoara. În februarie 2011, cinci ortaci aveau să-şi piardă viaţa într-o explozie produsă în subteranul de la Uricani. Patru conducători ai minei au fost găsiţi vinovaţi de ancheta procurorilor şi trimişi în judecată pentru ucidere din culpă. [slideshow_deploy id=’17454′]
Procesul dintre Avram şi Vochiţoiu, suspendat pentru neprezentare
Magistraţii de la Petroşani au suspendat judecarea dosarului în care senatorul Haralambie Vochiţoiu l-a chemat în judecată pe directorul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram. Decizia instanţei sancţionează lipsa de la proces a părţilor şi este în avantajul lui Avram. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Petroşani, iar la termenul din data de 10 septembrie judecătorul de caza decis suspendarea cauzei. “Având în vedere lipsa părţilor şi a reprezentanţilor la acest termen de judecată, în baza art. 411 aliniat 1 punct 2 din CPC, suspendă judecareaCItește mai departe
Pronunţare. Simota nu scapă de acuzaţiile de criminalitate organizată, fals şi evaziune fiscală
Începe judecarea propriu – zisă în dosarul în care omul de afaceri Alin Simota este judecat, alături de alte 18 persoane, pentru infracţiuni de criminalitate organizată, delapidare, fals şi evaziune fiscală.. Magistraţii Tribunalului Hunedoara s-au pronuntat pe excepţiile invocate de trei dintre incupaţii din acest dosar. Nu există niciun impediment pentru începerea judecăţii propriu – zise în acest dosar complex în care “cap de afiş” este omul de afaceri Alin Simota. Cel puţin aşa au considerat magistraţii Tribunalului Hunedoara, care a respins cererea de retrimitere a cauzei laCItește mai departe
Alin Simota află dacă scapă de unul dintre dosarele grele
Alin Simota ar putea scăpa de unul dintre cele mai grele dosare, iar decizia ar putea fi comunicată chiar astăzi, când omul de afaceri vine din nou în faţa magistraţilor Tribunalului Hunedoara. Este vorba despre dosarul în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional şi fraude de natură economică, în care este judecat, alături de alte 18 persoane. Magistraţii Tribunalului Hunedoara care judecă această cauză au dispus excluderea din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale mai multe procese verbale de control şi rapoarte de constatare financiarCItește mai departe
ITM şi INSEMEX, obligate să-şi aducă experţii la Judecătoria Petroşani
Judecătorii de la Petroşani vor să audieze un expert care a luat parte la ancheta tehnică derulată în subteranul Exploatării Miniere Uricani, după tragedia din februarie 2011, când o explozie a ucis cinci mineri. Magistraţii de la Petroşani sunt de acord şi cu audierea şefei Biroului Sănătate Securitate în Muncă Petroşani din cadrul ITM Hunedoara, Ileana Bodea, aceasta fiind citată în calitate de martor în process, ambii urmând a fi audiaţi de instanţă la termenul de vineri. Procesul tragediei de la Uricani a început în martie 2012.CItește mai departe
Începe judecarea apelului teribilistului cu BMW
Condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea din culpă a două persoane, tânărul care a îndoliat două familii cere o pedeapsă mai mică la Curtea de Apel Alba Iulia. Primul termen al apelului a fost programat pentru săptămâna viitoare. Măturar Codruţ Norocel a spulberat cu bolidul său de lux două persoane pe o trecere de pietoni din centrul municipiului Petroşani, în aprilie 2014, iar exact la un an de zile de la tragicul accident care a îndoliat două familii, judecătorii de la Petroşani l-auCItește mai departe
Avocaţii Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu ar putea fi înlocuiţi de apărători din oficiu
Inculpaţii din „Dosarul Uricani” vor afla marţi dacă vor fi apăraţi de avocaţii aleşi ori de celebri Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu. Instanţa nu mai vrea nici o amânare de termen pentru acest proces, aflat pe rol de acum trei ani, aşa că ia în calcul şi această posibilitate. Avocaţii Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu ar putea să fie scoşi din dosarul ce vizează accidentul de la Mina Uricani din 2011. O parte a inculpaţilor dina cest dosar au ales să meargă pe mâna Paulei Iacob şi a asistentului acesteia,CItește mai departe
Proces câştigat de Primăria Deva, în dosarul în care a fost reclamată pentru daune de 600.000 de lei
Primăria Deva a câştigat procesul cu firma care a administrat patinoarul artificial din Deva şi i-a cerut peste 600.000 de lei daune în urma încetării contractului. „SC Elisabeta SRL Deva, firma care a administrat până în anul 2012 patinoarul de la poalele Cetăţii, a acţionat în instanţă Primăria Deva şi Consiliul Local al Municipiului Deva, în urma rezilierii contractului de asociere. Sentinţa pronunţată în anul 2014 de Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal a dat câştig de cauză firmei reclamante, obligând Consiliul Local laCItește mai departe
Martori în dosarul violatorului din Lupeni
Procesul recidivistului care a luat cu forţa o minoră de pe o stradă din municipiul Lupeni, a dus-o pe malul Jiului şi a violat-o, se apropie de final. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani care au instrumentat dosarul în care recidivistul de 31 de ani este judecat pentru viol, au cerut audierea a trei martori cheie iar magistraţii au încuviinţat solicitarea. La fel au procedat şi în cazul recidivistului care a cerut să-şi prezinte şi el un martor favorabil. Audierile ar urma să aibă loc la termenulCItește mai departe