RANIT
Teribil accident de circulație în Petrila
În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:30, șoferul unui autoturism, aflat în circulație dinspre Lonea spre Petrila, pe fondul consumului de alcool și a vitezei excesive, a pierdut controlul volanului în zona sediului primăriei orașului Petrila și a aterizat cu mașina, pur și simplu, în curtea primăriei. Un barbat din Petrila a scăpat cu viață ca prin minune din accidentul de circulație petrecut azi noapte. Aflat la volan în stare de ebrietate, conducând un autoturism pe strada Republicii din Petrila, având peste 100 km/h, a rasCItește mai departe
Pericol la o şcoală din Deva
O bucată din tavanul unei clase a căzut în fața elevilor şi a dascălului care preda. Nu mai puțin de 300 de elevi care învață în clasele I-VIII la Școala generală nr.6 din municipiul Deva au fost mutați miercuri într-un alt spațiu de învățământ, după incident. Școala generală nr. 6 face parte din Colegiul Tehnic ‘Dragomir Hurmuzescu’. Conducerea școlii a decis ca elevii care studiau la școala generală să fie mutați într-un alt spațiu, unde vor învăța pe două schimburi în cursul acestei săptămâni. Primăria Deva a trimis la fața locului o echipăCItește mai departe
Autoturism RĂSTURNAT în Petroșani
Accidentul rutier s-a produs în această după amiază, după ce conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță din Petroșani. Vom reveni cu amănunte. Foto: facebook [slideshow_deploy id=’13837′]
UPDATE. Petroșani. Trei autoturisme implicate într-un accident rutier
Accident de circulație în zona OMV Petroșani. Un accident de circulație a avut loc, în urmă cu câteva minute, în zona benzinăriilor din cartierul Aeroport. În evenimentul rutier a fost implicat și un taxi. UPDATE. Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață pe DN 66, în zona benzinăriilor din cartierul Aeroport-Petroșani. Trei autoturisme au fost implicate într-un carambol, iar accidentul s-ar fi produs după ce unul dintre șoferi a oprit la o trecere de pietoni. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier și cine seCItește mai departe
IMAGINI ȘOCANTE PE DN 7. ACCIDENT GRAV PETRECUT ÎNTRE DEVA ȘI ORĂȘTIE
Astăzi, 5 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe D.N. 7, dinspre Deva spre Orăștie, la intrare în localitatea Spini a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 61 de ani, din municipiul Deva. „Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat de 58 de ani, pasager în autoturismul condus regulamentar, precum și rănirea ușoară a celor doi conducători auto. În cauză s-a întocmit dosarCItește mai departe
Accident cumplit pe DN 66 în zona Sălașu de Sus
Şirul accidentelor rutiere petrecute pe Drumul Naţional 66 Haţeg – Petroşani a continuat în acest sfârşit de săptămână, cu înca un accident grav . O mașină a fost grav avariată la fața locului unde mai multe echipaje de la SMURD ,polițisti rutieri si echipaje de la descarcerare au sosit. Vom reveni cu mai multe amănunte. [slideshow_deploy id=’27126′]
Tragic.Un tractor i-a curmat viața unui hunedorean
Astăzi, în urma unui apel la 112, care anunţa un accident în care a fost implicat un tânăr prins sub un tractor răsturnat, pe raza localităţii Crişan, pompierii salvatori ai Staţiei Brad s-au îndreptat spre locul indicat. Echipajul de prim ajutor deplasat rapid a găsit un tânăr, în vârstă de 20 ani, aflat în stop cardio-respirator ca urmare a compresiei toracice puternice exercitată de volanul vehiculului de transport. Tânărul, scos de sub tractor de părinţii acestuia, care se aflau în apropiere, a fost supus protocolului de resuscitare aproape o oră,CItește mai departe
UPDATE! Galerie FOTO.Motociclist implicat într-un accident rutier
Un accident rutier a avut loc, luni, pe DN 66, în zona Dărăneşti. Un participant la trafic a schimbat direcţia de mers fără să se asigure, moment în care a fost acroşat de conducătorul unui autoturism. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a şoferului. “Din primele cercetări rezultă că accidentul s-a produs pe fondul efectuării unei manevre de neasigurare la schimbarea benzii de deplasare. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea unuia dintre conducătorii auto. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de vătămare corporală dinCItește mai departe
Cer măsuri pentru reducerea numărului de accidente
Un bărbat şi-a pierdut viaţa iar o femeie este internată în spital după un accident petrecut, miercuri, într-o curbă de la ieşirea din Petroşani. Zona este numită de localnici „curba morţii”, pentru că nu este lună în care să nu se producă un accident de circulaţie. Acţiunile poliţiştilor din Petroşani care stau periodic cu radarul în zonă şi controalele preventive nu-i temperează pe şoferi. Mai mulţi şoferi din zona de nord a municipiului Petroşani vor ca autorităţile locale care administrează drumul să intervină pe centură, după accidentul tragic de miercuri,CItește mai departe
Bilanţ sumbru – peste 500 de accidente în „curba morţii”
Un bărbat şi-a pierdut viaţa iar o femeie este internată în spital după un accident petrecut, ieri, într-o curbă de la ieşirea din Petroşani. Zona este numită de localnici „curba morţii”, pentru că nu este lună în care să nu se producă un accident de circulaţie. Martorii accidentului spun că în „curba morţii”, porţiunea unde a avut loc şi tragicul accident de ieri, în ultimii 20 de ani, au avut loc peste 500 de accidente. „La peste 100 am fost eu chemat martor, de la mine din curbă se vedeCItește mai departe