rețeaua de canalizare
Fapte, nu vorbe! Apă potabilă în stațiunea STRAJA-LUPENI
În ședința din data de 30 septembrie 2019, Consiliul Județean Hunedoara a adoptat hotărârea privind aprobarea documentației tehnico-economice studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Alimentare cu apă potabilă în stațiunea Straja – Lupeni”. Proiectul presupune pomparea apei potabile printr-o aducțiune cu cca. cinci stații de pompare intermediare, începând cu stația de Tratare a apei Braia până la rezervoarele existente de cca. 130 mc din zona schitului Straja, unde se va construi un rezervor nou pentru apă potabilă. Tot aici va fi amplasată și ultima stație de pompareCItește mai departe
Apa Serv extinde rețeaua de canalizare în zona Galerie Cimpa din Petrila
În cursul zilei de luni, 18 iulie 2016, la sediul Primăriei Petrila a avut loc o întrevedere între o echipă de specialişti de la Apa Serv Valea Jiului condusă de directorul Costel Avram şi reprezentanți din partea Primăriei orașului Petrila,în frunte cu viceprimarul, Dorin Curtean. Întâlnirea a vizat discuțiile preliminare pentru concretizarea unei noi investiții în infrastrcutura de apă și canalizare pe care Apa Serv intenționează să le realizeze în Petrila, investiții care vizează extinderea reţelei de canalizare în zona Galerie Cimpa, canalizare care va fi preluata de reteaua publică a oraşuluiCItește mai departe