Școala populară de Artă din Petroșani
Concert tezaur de colinde românești, în spectacolul de gală al clasei de canto Simona Ionașc
Tinerii din cadrul clasei de canto – muzică populară coordonat de profesorul Simona Ionașc de la Școala Populară de Artă din Petroșani au dăruit unui public admirabil, prezent duminică 18 decembrie 2022 la sala Palatului Cultural ”Minerul” din Lupeni un regal fără egal de colinde jienești, autentice și valoroase, într-un concert cu adevărat de tezaur. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni a adus pe scenă o seamă de artiști de-a dreptul admirabili al căror colind ne-a pătruns adânc în suflet, făcându-ne de pe acum parte aCItește mai departe
Maraton artistic al absolvenților Școlii populare de artă, la Palatul Cultural din Lupeni
Zeci de copii frumoși și talentați au fost protagoniști ai unui frumos concert de muzică populară, găzduit joi, 13 iunie 2016 de Palatul Cultural din municipiul Lupeni. Organizat de Ansamblul ”Mesagerii Iubirii” de la Liceul Teoretic Lupeni (coordonator prof. Mariana Peptenaru) și Școala populară de Artă din Petroșani (clasa de canto a prof. Simona Ionașc), în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, evenimentul le-a dat posibilitatea artiștilor în devenire ai celor două veritabile școli de muzică din Valea Jiului să facă o nouă demonstrație a talentului lorCItește mai departe