Secretar de stat în Ministerul Mediului
Apa Serv Valea Jiului prezentă la cea mai importantă manifestare profesională din România dedicată apei
La Sibiu a avut loc, în perioada perioada 28-30 septembrie 2022, cea mai importantă manifestare profesională din România dedicată apei, cu titlul “Forumul Regional al Apei – Dunăre – Europa de Est” sau, generic, “ExpoApa”. Organizat de Asociația Română a Apei, evenimentul se află la a 22-a ediție, după o absență de doi ani, din cauza pandemiei. Expoziția i-a avut ca principali destinatari pe specialiștii din domeniul apei, dar și publicului interesat de îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale ale sectorului și include 75 de firme de profil, alături de 48 deCItește mai departe
Întâlnire cu tema „Instrumente de dezvoltare teritorială GAL – ITI – Conurbația Jiului” la Consiliul Județean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit vineri, 1 iulie 2022, un atelier de lucru pe tema instrumentelor de dezvoltare teritorială de tip GAL – ITI – Conurbația Jiului, a proiectelor prioritare și a fondurilor care pot fi atrase prin intermediul diferitelor mecanisme financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană, Banca Mondială sau Guvernul României. La întâlnirea desfășurată în preambulul evenimentului GAL FEST au participat în calitate de invitați Sorin CHIRIȚĂ, consultant la Banca Mondială și președinte al Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, Florin PĂSĂTOIU, Director Centrul pentru Politică ExternăCItește mai departe