șefului Poliției Petrila
Cercetat penal pentru incendiul de la Petrila

Locatarul unui bloc din cartierul Lonea- Petrila, un bărbat de 55 de ani a creat panică, duminică seara, după ce o butelie de aragaz pe care o manevra a luat foc. Bărbatul a suferit arsuri ușoare la mâini și a fost transportat de către un echipaj SAJ la Spitalul din Petroșani. După consultul medicilor s-a constatat că suferise și arsuri ale căilor respiratorii și a fost imediat internat pe Secția ATI a Spitalului de Urgență din Petroșani. Potrivit șefului Poliției Petrila, comisar Ovidiu Zaharie, a fost întocmit un dosar deCItește mai departe
Tentativă de sinucidere la Petrila

Un tânăr din localitatea Petrila s-a urcat, ieri seară, pe acoperișul unui bloc cu opt etaje și a amenințat că se aruncă în gol. Incidentul a avut loc în cartierul 8 Martie, iar cei care l-au convins pe bărbat să renunțe la gestul său sunt polițiștii din localitate. Potrivit șefului Poliției Petrila, Ovidiu Zaharie, tânărul a avut o dispută cu mama sa și s-a urcat pe acoperișul imobilului amenințând că se aruncă în gol. Potrivit aceleiași surse, echipajul ajuns la fața locului a reușit să-l calmeze pe bărbat și să-lCItește mai departe