senatorul Cristian Resmeriţă
Workshop pe teme de educație formală și nonformală, la Clubul Copiilor din Petrila
Astăzi, 2 iunie 2018 Clubul Copiilor Petrila a fost gazda unui foarte interesant și, credem, util workshop destinat cadrelor didactice. La invitația lansată de organizatori, au răspuns nu doar o seamă de dascăli interesați de acest subiect, ci și oaspeți de seamă, de la Asociația Feuerstein din Brașov, din partea Primăriei orașului Petrila și chiar a Senatului României. Directorul Clubului Copiilor, prof. Radu Chința, organizatorul evenimentului, apreciază că dacă în urmă cu câțiva ani problema majoră a copiilor români era doar sărăcia, azi problematica e mai complexă. ”Lipsa părinților, atât fizicăCItește mai departe
Senatorul Cristian Resmeriță a aflat, oficial, de la Guvern, ce se întâmplă cu investițiile la drumul Uricani-Herculane
Pentru a pune capăt tuturor speculațiilor cu privire la situația în care se află procesul de continuare a investițiilor la modernizarea DN 66A Uricani-Câmpu lui Neag-Băile Herculane, senatorul PSD Cristian Resmeriță a depus, cu ceva vreme în urmă, o interpelare parlamentară adresată Primului Ministru Viorica Dăncilă. De la Secretariatul General al Guvernului a venit, în aceste zile, și răspunsul oficial, transmis de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ștefan Ioniță. În document se arată că, în prezent, documentațiile tehnice privind execuția celor două tronsoane din DN66ACItește mai departe
Canalizarea, un nou pas înainte spre turismul de calitate în stațiunea Straja
Începând de astăzi, stațiunea turistică Straja Lupeni beneficiază de un modern sistem de canalizare. La festivitatea organizată astăzi de operatorul regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului pentru recepția lucrărilor la cele două obiective de investiții ale acestui proiect pentru realizarea căruia Apa Serv valea Jiului și Consiliul județean Hunedoara au sigurat întreaga finanțare, au ținut să fie prezenți foarte mulți oameni, de la personalități publice locale și regionale până la proprietari de cabane și pensiuni din stațiune sau chiar turiști aflați în aceste zile în Straja.CItește mai departe
Senatorii PSD ai României, sprijin total pentru Lucian Resmeriță la Lupeni
Membri și simpatizanți ai PSD care au participat astăzi, în prima zi a lunii iunie 2017, la obișnuita întrunire de joi a Organizației PSD Lupeni pot spune că au avut șansa de a asista la o ședință a… Senatului României. Asta deoarece oaspeți de seamă ai uneia dintre cele mai puternice organziații PSD din România au fost 3 senatori ai României: senatorul Liviu Marian Pop (fost secretar de stat în Ministerul Educației și fost ministru al Dialogului Social în Cabinetul Ponta), senatorul Viorel Sălan (fost comandant al Jandarmeriei din județulCItește mai departe
Lucian Resmeriță și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar al municipiului Lupeni
În cursul dimineții de sâmbătă, 20 mai 2017, potrivit revederilor legale, candidatul PSD pentru Primăria Municipiului Lupeni, LUCIAN RESMERIȚĂ și-a depus dosarul de candidat pentru funcția de primar al Primăriei municipiului Lupeni la alegerile locale parțiale ce vor avea loc pe 11 iunie anul acesta. În demersul său, Lucian Resmeriță a fost însoțit de o numeroasă delegație a Organizației PSD Lupeni condusă de președintele acesteia, senatorul Cristian Resmeriță. ”Mi-am depus dosarul de candidat pentru funcția de primar la Primăria Municipiului Lupeni, cu toate elementele prevăzute de lege în acestCItește mai departe
Ministrul Rovana Plumb și liderii județeni ai PSD, susținători de marcă ai lui Lucian Resmeriță
Candidatul PSD Lupeni pentru funcția de primar, Lucian Resmeriță i-a avut, vineri după amiază alături pe câțiva dintre cei mai importanți lideri PSD din județul Hunedoara, dar și pe actualul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, veniți la Lupeni pentru a-l susține în activitățile de promovare politică, dar și pentru a-i asigura pe cetățenii din municipiul Lupeni că au în candidatul propus de PSD cea mai bună soluție pentru fotoliul de primar. Astfel, alături de ministrul Rovana Plumb, au fost prezenți la Lupeni, deputaţii Natalia Intotero şi Laurenţiu Nistor (președinteleCItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”Garanția continuității proiectelor mele pentru Lupeni este echipa Lucian Resmeriță-Iacob Mesaroș în fruntea Primăriei !”
Chiar dacă proiectul de reconstrucție a municipiului Lupeni, propus după alegerile locale din iunie 2016, de Cristian Resmeriță, părea unul ambițios și greu de realizat, acesta a demonstrat că, în doar câteva luni, a putut demara un amplu program de administrație publică locală, concretizat de atunci în multe proiecte edilitare finalizate și încă multe altele aflate și acum în plin proces de execuție. Cu siguranță, cetățenii din Lupeni își aduc aminte că, în toamna anului trecut, a fost reabilitat Bulevardul Păcii, a fost reabilitat și modernizat în întregime CartierulCItește mai departe
La Lupeni au început reparațiile la drum pe Bulevardul Tudor Vladimirescu
Zăpada, gerul dar și acțiunile de deszăpezire și împrăștierea materialelor antideparante pe parcursul lunilor grele de iarnă din acest și-au pus amprenta și asupra stării carosabilului pe principalul bulevard al municipiului Lupeni. Dacă în cartierul Bărbăteni, acolo unde anul trecut au fost executate ample lucrări de modernizare a drumurilor, acestea au ieșt cu bine din perioada de iarnă, din nefericire pe Bulevardul Tudor Vladimirescu au apărut numeroase gropi în asfalt. Proprietarii de autoturisme din municipiul Lupeni au depus, în acest sens, numeroase plângeri atât la primărie, cât și la BiroulCItește mai departe