sex
Inculpaţii din Dosarul „prostituţie pentru sportivi şi jurnalişti”, trimişi în judecată
Inculpaţii din Dosarul „prostituţie pentru sportivi şi jurnalişti” au fost trimişi în judecată de procurorii care au instrumentat lucrarea penală, iar cauza a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalulul Hunedoara. Este vorba de Marius Peti, Telus Frigescu şi Grigore Nebunu, reţinuţi de DIICOT, la sfârşitul lunii aprilie, pentru infracţiuni de proxenetism şi trafic de minori. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 22 iunie. Dosarul vizează posibile infracţiuni de trafic de minori şi prostituţie, iar printre cei vizaţi de anchetă se numără şiCItește mai departe
Bila neagră / 29 aprilie 2015 – TELUS FRIGESCU
TELUS FRIGESCU, realizator TV, pentru că în spatele imaginii de jurnalist de televiziune, a desfăşurat o activitate repropabilă, făcând parte dintr-o reţea care racola şi plasa minore pentru activităţi de prostituţie din Valea Jiului.
Trimis în judecată pentru că a vrut să-şi violeze cumnata
Individul de 28 de ani din Petroşani aflat în arest preventiv, după ce şi-a bătut fosta cumnată şi a încercat să o violeze, a fost trimis în judecată. Fapta a avut loc în seara zilei de 16 decembrie 2014, iar Vişinel Toader State, după ce a băut mai multe pahare cu tărie într-un bar din municipiu, a acostat-o pe stradă pe sora fostei sale soţii, în vârstă de 30 de ani. După ce a lovit-o cu pumnii, a tras-o de păr până într-o grădină de pe marginea râului Jiul deCItește mai departe