SMURD
Teribil accident de circulație în Petrila
În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:30, șoferul unui autoturism, aflat în circulație dinspre Lonea spre Petrila, pe fondul consumului de alcool și a vitezei excesive, a pierdut controlul volanului în zona sediului primăriei orașului Petrila și a aterizat cu mașina, pur și simplu, în curtea primăriei. Un barbat din Petrila a scăpat cu viață ca prin minune din accidentul de circulație petrecut azi noapte. Aflat la volan în stare de ebrietate, conducând un autoturism pe strada Republicii din Petrila, având peste 100 km/h, a rasCItește mai departe
Inconștiența unui șofer putea produce o tragedie
În scaunul lovit de autocamionul condus de șofer se aflau doi turiști, unul dintre ei fiind rănit. Polițiștii i-au întocmit dosar penal șoferului pentru vătămare corporală din culpă. Incidentul a avut loc în Parâng, într-o zonă în care scaunele instalației de transport pe cablu destinată turiștilor se intersectează cu drumul județean. De zeci de ani în acea zonă există o restricție de înălțime, tocmai pentru a fi evitate accidentele, însă șoferul camionului a ignorat avertismentul. În momentul în care vehiculul încărcat cu lemn a ajuns sub instalație, unul dintre scauneCItește mai departe
UPDATE. Accident rutier GRAV, cu 5 VICTIME, pe raza localității Pui
UPDATE Tânăra accidentată în acestă dimineață pe DN 66, în zona localității Pui, va fi transportată cu un elicopter SMURD la o clinică din Timișoara. Femeia este însărcinată și a suferit mai multe traumatisme la membrele superioare și inferioare, dar și un traumatism cranio cerebral. Victima era pasager într-un autoturism izbit de o dubiță care a intrat pe contrasens. Printre răniți se află și o gravidă de 30 de ani, femeia fiind transportată la Spitalul de Urgență Petroșani cu multiple traumatisme atât la membrele inferioare cât și superioare darCItește mai departe
ULTIMA ORĂ. ACCIDENT ÎN ZONA SERVICE-ULUI AUTO „CĂSUȚA ALBASTRĂ” DIN PETROȘANI
Evenimentul rutier s-a petrecut în urmă cu câteva momente în zona service-ului auto ” Căsuța Albastră” din Petroşani . La faţa locului au sosit echipaje SMURD şi echipaje ale Poliţiei Petroşani, care intervin în acest moment la locul accidentului. Ştire în curs de actualizare. [slideshow_deploy id=’13835′]
GALERIE FOTO. Rănită din cauza unui șofer de 74 de ani
Un șofer în vârstă de 74 de ani a provocat un accident rutier, în urma căruia o tânără a fost rănită, după ce a uitat să se asigure corespunzător și să cedeze trecerea. „Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din municipiul Vulcan, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, pe raza municipiului Petroşani, la ieșirea dintr-o stație de autobuz, nu a respectat semnificaţia indicatorului „stop” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de o femeie de 36 de ani, din Petroşani”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorulCItește mai departe
GALERIE FOTO. Accident cumplit pe DN 66, între Petroșani și Bănița
O persoană și-a pierdut viața iar alte cinci au fost rănite în urma unui accident de circulație produs pe DN 66, pe raza comunei Bănița. Două autoturisme s-au tamponat după ce șoferul unuia ar fi încercat o depășire într-o zonă în care este interzisă această manevră iar drumul era alunecos. Impactul a fost devastator iar martorii spun că trei dintre răniți au fost scoși din autoturism cu traumatisme grave și după ce au fost stabilizați de paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani, au ajuns la Spitalul de Urgență. LaCItește mai departe
Şoferi impacientați la ieşire din Petroşani
Trei echipaje ale pompierilor militari din Petroşani, două autospeciale de stingere şi una SMURD, au pus pe jar şoferii aflați în trafic pe DN66, în zona Livezeni din Petroşani. Oamenii au crezut că este un accident rutier grav dat fiind faptul că au fost dislocate mai multe echipaje de intervenție, dar şi unul de poliție. Din fericire este vorba de un exercițiu de pregătire derulat periodic de pompieri, a explicat adjunctul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, Cristian Baleia. Astfel de simulări au loc periodic la obiective de pe raza municipiului, iarCItește mai departe
Doi dintre cei trei mineri au fost scoși în viață
După aproape 12 ore de la începutul misiunii de salvare din subteranul Minei Lupeni, unde o surprare a prins trei ortaci, una dintre victime a fost scoasă la suprafață. Minerul era conștient și după ce i s-a acordat primul ajutor a fost trimis la București cu elicopterul. Ortacul are fractură de femur, la umăr și era în stare de hipotermie. O oră mai târziu a fost din mină și al doilea miner a cărui stare a fost mai bună. Spre dimineață, salvatorii au ajuns și la al treilea miner șiCItește mai departe
Salvatorii au ajuns la unul dintre mineri
Echipele de salvatori minieri au reuşit să-l găsească pe unul dintre cei trei mineri prinşi de surparea din subteranul EM Lupeni. Minerul este viu, conştient şi comunică cu ei. Ortacul este prins sub cărbune şi echipele i-au eliberat capul iar acum sapă în jurul lui pentru a-i elibera şi corpul. Salvatorii au mai constatat că au comunicat tot timpul doar ortacul la care au ajuns acum. De ceilalți doi mineri încă nu se ştie nimic. [slideshow_deploy id=’30661′]
Accident rutier grav: Doi tineri, soț și soție, transportați la spital după ce s-au răsturnat cu mașina, pe Transalpina
Doi tineri, soţ şi soţie, în vârstă de 28 şi 26 de ani, au fost grav răniţi, marţi, după ce s-au răsturnat cu maşina pe Transalpina, la locul accidentului intervenind salvamontiştii şi fiind trimis şi un elicopter SMURD. Reprezentantul Salvamont Gorj Ioan Dodenciu a declarat pentru News.ro că salvamontiştii au intervenit pe Transalpina, în zona Văii Lotrului, unde o maşină de teren în care se aflau două persoane, soi şi soţie din Timişoara, a ieşit de pe drumul principal şi s-a răsturnat pe un teren accidentat. ”Este vorba despreCItește mai departe
Petrila și-a omagiat eroii în spiritul creștin al neamului românesc
Chiar dacă vremea a fost potrivnică, la Petrila, ziua de 25 mai, ziua Înălțării Domnului, a fost marcată în spiritul creștin al neamului nostru românesc. Eroii căzuți la datorie pe fronturile eliberării noastre ca neam și cei ai subteranelor miniere din Valea Jiului au fost omagiați așa cum se cuvine la Troița Eroilor Neamului din Lonea. Oficialități ale orașului Petrila și din administrația locală, cadre militare active și în retragere, ofițeri ai poliției orașului, elevi și profesori, preoți și mulți alții, au făcut parte din mulțimea care a dorit săCItește mai departe
UPDATE. Accident GRAV la ieşirea din municipiul VULCAN
UPDATE 21.50. Patru persoane au ajuns la spital, trei dintre ele fiind serios rănite, în urma unui accident rutier petrecut în această seară. Evenimentul a avut loc pe DN66A, la ieşirea din Vulcan, iar traficul a fost blocat pe ambele sensuri de circulație. Din primele cercetări, polițiştii au stabilit că viteza excesivă stă la baza producerii accidentului. Un autoturism în care se aflau trei persoane a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, a derapat şi s-a izbit de o dubiță care circula pe celălalt sens de mers. Atât pasageriiCItește mai departe
Cupa Instituțiilor Orașului Petrila s-a încheiat după două săptămâni de maraton fotbalistic
Ultima parte a campionatului de fotbal pe teren sintetic „Cupa Instituțiilor Orașului Petrila” s-a consumat duminică, 9 aprilie, după două săptămâni de întreceri la care au participat 14 echipe de fotbal din cadrul instituțiilor orașului Petrila. Începută în 27 martie, prima ediție a campionatului de fotbal petrilean, organizată de CS Inter Petrila în parteneriat cu Primăria Orașului Petrila, a aliniat la start, seară de seară în faza pe gupe, echipe de fotbal constituite la nivelul instituțiilor petrilene: SIMAUSROM, GDR, EM LONEA, EDIL SAL PREST, APA SERV, PROFESORII, POMPIERII PETRILA, POMPIERIICItește mai departe
5 lei/cap de locuitor, contribuția pentru SMURD
Municipalitatea de la Petroșani și-a achitat contribuția către Asociația Salvital Hunedoara. La nivelul județului, serviciul de urgență SMURD funcționează în subordinea unei asociații. Astfel, autoritățile locale susțin funcționarea acestui modul, drept pentru care consilierii petroșăneni au aprobat plata cotizației anuale. “Conform art. 96 din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății, “finanțarea activității echipajelor de prim ajutor calificat și dotarea acestora se fac de la bugetul de stat, bugetul autorităților publice locale și din alte resurse financiare prevăzute de lege, inclusiv sponsorizări și donații”. Toate autoritățile administrației publiceCItește mai departe
UPDATE! Petrila. Spulberata pe trecerea de pietoni
Update! Victima accidentului de la Petrila, o femeie de aproximativ 54 de ani, a decedat la spital. O femeie a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Petrosani, dupa ce a fost lovita pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc in Petrila, in aceasta seara, iar victima ar fi incercat sa traverseze strada pe o trecere de pietoni. Politistii din Petrila fac cercetari pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. Starea ranitei este grava spun surse medicale si se banuieste ca arCItește mai departe
Doi fraţi din Petroșani, rătăciți în Munţii Parâng
În data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 17.40, doi tineri au solicitat sprijin la numărul de telefon 0SALVAMONT. Cei doi au anunţat că s-au rătăcit în zona Vf. Parângu Mic. Tinerii plecaseră cu plăcile de snowboard în această zonă, dar, datorită condiţiilor metorologice nefavorabile, s-au rătăcit. „Echipa Salvamont Parâng a informat jandarmii montani din staţiune şi împreună au pornit către zona respectivă, aflată în afara domeniului schiabil. În zona Vf. Parângu Mic, care se află la altitudinea 2.074 m, jandarmii montani şi salvamontiştii nu au găsit pe ceiCItește mai departe
UPDATE! Galerie Foto. Accident GRAV la ieșirea din Petroșani în zona minei Livezeni
UPDATE! Doi pompieri din cadrul Detaşamentului Petroşani au fost răniți în accidentul produs pe şoseaua de centură. Cei doi militari veneau spre unitate pentru a-şi începe serviciul. Răniții au ajuns la UPU Petroşani şi sunt în afara pericolului. Accidentul s-ar fi produs din cauza unui şofer care ar fi vrut să întoarcă autoturismul, deşi acest lucru este interzis în zona respectivă. Polițiştii vor stabili cu exactitate vinovatul şi modul de producere a evenimentului rutier. Două persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accidentCItește mai departe
IMAGINI ȘOCANTE PE DN 7. ACCIDENT GRAV PETRECUT ÎNTRE DEVA ȘI ORĂȘTIE
Astăzi, 5 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe D.N. 7, dinspre Deva spre Orăștie, la intrare în localitatea Spini a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 61 de ani, din municipiul Deva. „Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat de 58 de ani, pasager în autoturismul condus regulamentar, precum și rănirea ușoară a celor doi conducători auto. În cauză s-a întocmit dosarCItește mai departe
Accident cumplit pe DN 66 în zona Sălașu de Sus
Şirul accidentelor rutiere petrecute pe Drumul Naţional 66 Haţeg – Petroşani a continuat în acest sfârşit de săptămână, cu înca un accident grav . O mașină a fost grav avariată la fața locului unde mai multe echipaje de la SMURD ,polițisti rutieri si echipaje de la descarcerare au sosit. Vom reveni cu mai multe amănunte. [slideshow_deploy id=’27126′]
Accident rutier la Bănița
Cinci persoane, patru adulți si un minor, au fost rănite într-un accident rutier petrecut la Bănița. Victimele au fost transportate în stare stabilă de echipajele SMURD şi SAJ Hunedoara. [slideshow_deploy id=’20328′]
UPDATE. Crimă la Petrila
Daniel Petru BOLOG UPDATE – CRIMĂ URMATĂ DE SUICID LA PETRILA Agresorul, în cauză soțul, după ce și-a înjunghiat soția a vrut să o omoare și pe fiica lor, proaspăt căsătorită, dar aceasta s-a refugiat în baie. Apoi și-a aplicat și lui câteva lovituri de cuțit, decesul lui survenind la Spitalul de Urgență din Petroșani. Ironia sorții face ca ginerele acestuia, angajat al serviciului SMURD, să vină la fața locului și să constate odiosul eveniment, fiind de servici în acel moment. După această tragedie mai rămâne orfan și un băiatCItește mai departe
PETROȘANI. Bărbat spulberat de tren în zona Dacia.
Tragedia s-a petrecut în această seară în zona Dacia din Petroșani .Un barbat de 39-40 de ani a fost calcat de tren. La fata locului au ajuns imediat politistii si criminalistii, dar și mai multe echipaje SMURD care au făcut cercetari. Vom reveni cu amănunte. Foto: Facebook [slideshow_deploy id=’20328′]
Doi morți în urma unui teribil accident produs de un șofer din Hunedoara
Tragedia a avut loc în această dimineață pe D.N. 68, la intrare în localitatea Iaz, iar vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 26 de ani din Hunedoara. Acesta a omorât doi oameni nevinovați după ce a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, a derapat și a lovit doi oameni aflați într-o parcare iar mai apoi a revenit pe șosea și s-a răsturnat peste un alt autoturism care circula regulamentar. ”Din cercetări a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din Hunedoara, ar fi condus o autoutilitarăCItește mai departe
Petroșani. Scandal în COLONIE
Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, care se aflau în zona cartierului Colonie, din municipiul Petroșani, au fost abordați de un bărbat, din același municipiu. În momentul discuțiilor, bărbatul ar fi fost acroșat de un autoturism, condus de un bărbat de 24 de ani, din Petroșani, pe strada respectivă. Totul s-a petrecut ,în data de 29.06.2016, în jurul orei 22.30. Bărbatul aflat la volan a manevrat autoturismul fără să se asigure și a lovit cu partea din spate un alt autoturism parcat. Acesta a refuzat să seCItește mai departe
Pensionarul suspectat de crimă vrea în libertate
Petrileanul acuzat de procurori că este autorul crimei de anul trecut, când o femeie a fost găsită moartă într-o peșteră din Cheile Roșia, a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia să fie eliberat din arest preventiv. Bărbatul a ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Hunedoara. Teribila faptă s-a petrecut în urmă cu un an de zile iar suspectul, Munteanu Costin, a fost descoperit și pus sub acuzare după numeroase audieri și confurntări dar și pe baza probelor ADN. Surse dinCItește mai departe
Căutări reluate în cazul băiețelului dispărut fără urmă din satul Galați
Echipele de salvare au reluat, duminică, acțiunile de căutare a copilașului de doar un an și 7 luni dispărut fără urmă încă de joi de pe raza localității Galați, comuna Pui. Peste 30 de pompieri, polițiști și jandarmi scotocesc zona și supravegheat malurile în speranța că vor găsi trupul copilului despre care nu se mai știe nimic încă de joi. În paralel, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate circumstanţelor dispariţiei minorului, care a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, înCItește mai departe
Ranita in urma unui accident produs pe DN7
O femeie în vârstă de 78 de ani a fost rănita usor in urma unui accident rutier produs pe DN7. Un cetăţean turc în vârstă de 50 de ani, în timp ce conducea un autotractor pe DN7 (localitatea Mintia), pe banda I de circulație, din direcţia Arad-Deva, la giraţia instituită la km 394+800 metri, nu a păstrat o distanţă de siguranţă suficientă în timpul mersului şi a tamponat în partea din spate un autoturism condus de un hunedorean în vârstă de 62 de ani, care circula în faţa sa şi seCItește mai departe
PETRILA: Tânăr prins băut la volan
Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului pentru un tânăr de 25 din Lupeni. El este cercetat de polițiști după ce a fost prins că s-a urcat băut la volan. Tânărul a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri, ieri, 7 mai 2016, pe strada Republicii, din oraşul Petrila, în jurul orei 23:27. Tânărul aflat la volan, în vârstă de 25 de ani, din Lupeni, a fost testat alcooltest, rezultatul fiind 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus de polițiști la spital pentru recoltarea de probe biologice șiCItește mai departe
ULTIMA ORA! Accident GRAV pe o strada din Petrosani
Potrivit primelor informatii, un grav accident a avut loc in aceasta seara pe strada Independentei, din municipiul Petrosani. Vom reveni cu amanunte.
Sinucidere pe Maleia
Cadavrul unui bărbat de 33 de ani, din Petroșani, a fost descoperit în acestă seară în zona Maleia, la poalele Parângului. Primele informații arată că este vorba de o sinucidere, bărbatul spânzurându-se de un copac. Medicii chemați la fața locului au constatat decesul, iar cadavrul va fi dus la morga Spitalului de Urgență Petroșani, unde medicii legiști vor efectua necropsia. Criminaliștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Anchetatorii spun că toate indiciile duc spre o sinucidere și nu s-au găsit, deocamdată, indicii careCItește mai departe
Petrilean prins baut la volan
Un barbat de 54 de ani, din Petrila, a fost depistat de politisti vineri, 04 martie, în jurul orei 23:50, in timp ce conducea autoturismul pe Strada Republicii, din oraşul Petrila. La testarea cu alcooltesul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o alcoolemie peste limita legală. [slideshow_deploy id=’17217′]
POMPIERII DIN PETRILA SOLICITATI LA PESTE 150 DE INTERVENTII IN PRIMELE 2 LUNI ALE ANULUI
Primele doua luni ale acestui an au fost incarcate pentru Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta Petrila. Astfel ca atat pompierii, cat si paramedicii au fost solicitati la 15 interventii pentru stingerea incendiilor si peste 150 de interventii cu caracter de urgenta (SMURD). Desi au fost solicitati la peste 150 de interventii, din fericire nu au fost situatii deosebit de grave. „In primele doua luni, SVSU Petrila a fost solicitat la 15 cazuri pe linii de stingere a incendiilor si 153 de interventii cu caracter de urgenta cu autospeciala SMURD.CItește mai departe
Accident TRAGIC: 3 MORȚI și 2 RĂNIȚI într-un accident rutier produs la Ohaba
Trei barbati si-au pierdut viata intr-un accident de circulatie care s-a produs, in aceasta seara, pe DN 68 A, pe raza localității Ohaba. „In jurul orei 17:40, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Galați, care conducea un autoturism pe DN 68 A, dinspre Deva spre Timișoara, pe raza localității Ohaba, într-o curbă fără vizibilitate, s-a angajat în depășirea unui autoturism și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus. În urma accidentului a rezultat decesul a trei persoane, respectiv a conducătorului auto care circulaCItește mai departe
Accident rutier cu victime în Piața Victoria-Petroșani
O persoană a ajuns cu răni la Spitalul de Urgență din Petroșani, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier petrecut în acestă seară. Din primele informații, două autoturisme s-au tamponat în sensul giratoriu din Piața Victoria, iar la fața locului au ajuns atât pompierii cât și echipele SMURD. O neacordare de prioritate ar fi cauzat accidentul în care a fost implicat și un autoturism taxi. Persoana rănită acuza dureri în zona cervicală, însă este în afara pericolului. Polițiștii din Petroșani fac cercetări la fațaCItește mai departe
Afacere cu iz de DNA a primarului Ilie Păducel
Un proiect iniţiat de edilul Ilie Păducel dacă va fi aprobat, va trimite consilierii locali direct la parchetul anticorupţie. Primarul vrea să aloce din bugetul localităţii aproape 80 de mii de lei pentru reabilitarea unei clădiri care nu există în realitate. Consiliul Local Petrila a fost aruncat în aer de un proiect iniţiat de primarul oraşului, Ilie Păducel (PNL). Acesta ar fi vrut să scoată din bugetul local suma de 79.351 de lei pentru „Reparaţii Corp de Gardă SVSU Petrila”. În realitate, clădirea căreia îi erau destinate fondurile nu există.CItește mai departe
Scandal in Straja
In data de 06.02.2016, în jurul orei 02.50, Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la faptul că o tânără în vârstă de 21 de ani, din municipiul Lupeni, a fost agresată, în urma unui conflict spontan, în incinta unui bar din stațiunea montană Straja. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lupeni, în urma cercetărilor efectuate, au identificat prezumtivul autor al agresiunii, un bărbat în vârstă de 33 de ani, fără ocupație, din municipiul Lupeni, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sauCItește mai departe
Zeci de accidente pe pârtia de schi
Salvamontiştii din Staţiunea Straja au fost nevoiţi să intervină, în perioada vacanţei de Crăciun, în ajutorul a 21 de turişti care s-au accidentat pe pârtiile de schi din staţiune, iar în 11 cazuri a fost nevoie şi de intervenţia medicilor şi transportarea răniţilor la spital. Misiunea salvatorilor montani din staţiune a fost îngreunată de cei care au vrut cu orice preţ să urce cu maşinile în staţiune şi pentru că nu au mai găsit loc de parcare şi l-au lăsat pe marginea drumului. Din acest motiv, salvamontiştii au fostCItește mai departe
Şase maşini distruse într-un incendiu
Șase autoturisme au fost distruse într-un incendiu, pe o stradă din municipiul Hunedoara, flăcările propagandu-se de la o maşină incendiată intenţionat. Focul a fost pus în noaptea de sâmbătă pre duminică, aşa că şi flăcările au fost observate cu întârziere şi, până la intervenţia pompierilor, au avut timp să se propage la alte cinci autoturisme parcate în apropiere. ”S-a concluzionat că este vorba despre o incendiere intenționată”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, Anemona Doda. Autoturismul de la care a plecat incendiul a fostCItește mai departe
Accident grav in Hunedoara pe DJ 687
O femeie în vârstă de 46 de ani, din comuna Peștișu Mic, care conducea un autoturism pe DJ 687, pe banda I de circulație, dinspre Hunedoara spre Cristur, a efectuat o manevră de întoarcere neregulamentară, peste marcajul dublu continuu, și a fost acroșată de un alt autoturism, al cărui conducător auto în vârstă de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, circula regulamentar, pe aceeași direcție de deplasare, dar pe banda a II-a de circulație. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a ambilor conducători auto, precum și rănirea ușoarăCItește mai departe
Accident înfiorător pe DN 66. Doua persoane au decedat
Conducătorul unui autoturism (Opel) s-a angajat în depășirea unei autoutilitare, fără să se asigure corespunzător, și a intra în coliziune forntală cu autoturismul care circula din sens opus ( Bmw). Conducătorul autoturismului Opel și pasagerul din dreapta au decedat . Se circulă alternativ. Traficul va fi blocat complet pe durata cercetării la fața locului. Foto: Marcel DM/ Radar Valea Jiului si judet HD [slideshow_deploy id=’24093′]
NEWS ALERT! Zeci de turişti blocaţi pe Creasta Parângu Mare
Aproximativ 40 de turişti, care vroiau să ajungă de la Vila Parâng pe Vârful Parângul Mare au rămas blocaţi în munte şi în ajutorul lor au plecat salvamontiştii hunedoreni. Turiştii au rămas blocaţi pe Creasta Parângului şi, pentru că din cauza viscolului nu au mai putut înainta au cerut ajutorul echipelor de salvare montană. Grupul de turisti a plecat de dimineaţă de la cabană şi se afla pe ruta de întoarcere a traseului prestabilit, însă, din cauza viscolului puternic din zona respectivă, oamenii au trebuit să se adăpostească, nemaiputândCItește mai departe
Accident mortal la Simeria. O femeie de 48 de ani a decedat
O persoană a decedat în urma unui accident petrecut pe DN7, iar alte doua au fost rănite. ,,In jurul orei 17:15, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Turdaș, care conducea un autoturism pe DN7, la ieșirea din orașul Simeria, din direcția Simeria – Orăștie, a efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, fiind condus de o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Deva. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătoarei autoCItește mai departe
Edilii de la Petrila au refuzat o ambulanţă SMURD, pe motiv că nu e nouă
Autorităţile locale de la Petrila solicită o ambulanţă SMURD, dar anul trecut au refuzat una pe motiv că nu era nouă. Edilii de la Petrila solicită o ambulanţă SMURD, dar vor neaparat să fie nouă. “În perioada iulie-septembrie 2014, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a întreprins demersurile necesare pentru transferul unei ambulanţe funcţionale către unitatea administrativ-teritorială Petrila, însă autorităţile administraţiei publice locale au refuzat preluarea ambulanţei prin contract de comodat, invocând motivul că mijlocul de transport sanitar nu este nou”, susţin reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne. Abia de anul viitor,CItește mai departe
Trei studenţi din Petroşani, prinşi în incendiul din clubul bucureştean. Un băiat în stare foarte gravă
Un tânăr de 21 de ani, din Petroşani, student la ASE în Bucureşti,s e află internat în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca din Capitală. Băiatul, Radu Sienerth, se afla, vineri seara, în Clubul Colectiv împreună cu alţi doi prieteni, de asemenea studenţi la Bucureşti, când a izbucnit incendiul. Doi dintre ei, aflaţi chiar lângă uşa de acces, au reuşit să iasă de rugenţă din încăperea cuprinsă de fum şi flăcări, însă al treilea a fost trântit la pământ şi suprins de flăcările ucigaşe. A ajuns la Spitalul Floreasca, însăCItește mai departe
Sirena a sunat de sute de ori
Petrilenii, abonaţii SMURD. Paramedicii SMURD Petrila au fost solicitaţi să intervină, doar în cursul acestui an, în peste 800 de cazuri. Numărul intervenţiilor este ridicat având în vedere că singura autospecială deserveşte şi localităţile aparţinătoare oraşului. “În anul 2014 au avut 996 de intervenţii, iar anul acesta până la ora actuală numărul acestora se apropie de 800. Ambulanţa SMURD nu deserveşte doar oraşul Petrila, ci şi localităţile învecinate”, a declarat Vasile Jurca, viceprimarul oraşului Petrila. Tocmai pentru a face faţă numărului ridicat de solicitări, edilii petrileni mai cer o ambulanţăCItește mai departe
(Galerie FOTO) Lovită în plin de un motociclist
O femeie din Petroşani a ajuns la Spitalul de Urgenţă din localitate după ce a fost lovită în plin de un tânăr aflat pe o motocicletă. Accidentul a avut loc pe şoseaua de centură a municipiului Petroşani, în imediata apropiere a Detaşamentului de Pompieri. Victima a intenţionat să traverseze cele patru benzi de circulaţie ale centurii şi a sărit pur şi simplu în faţa tânărului care conducea motocicleta. Acesta nu a mai putut evita impactul. „Am văzut-o pe femeie că vrea să treacă strada dar nu am realizat că seCItește mai departe
FEMEIE SPULBERATĂ DE UN MOTOCICLIST
Un motociclist a spulberat un pieton pe drumul pricipal din zona Detașamentului de Pompieri Petroșani. Din imagini se observă faptul că pietonul nu se afla pe trecere, iar șoferul motocicletei nu a consumat băuturi alcoolice. Victima se află sub atenta supraveghere a medicilor. Șoferul venea dinspre Vulcan spre Petroșani. Într-o zonă nesemnalizată corespunzător, o femeie i-a sărit în cale, moment în care tânărul a frânat brusc, însă nu a putut să evite tragedia. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0. “Veneam dinspre Vulcan spre Petroșani.CItește mai departe