SNÎMVJ
După ce a fost executată silit/ Societatea de Inchideri de Mine vrea să-și recupereze cauțiunea
După ce a fost executată silit de Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, SNIMVJ vrea înapoi cauțiunea reținută, de peste 19.000 de lei Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului a depus cei 19.364, 80 lei drept cauţiune în dosarul în care a încercat să blocheze executarea silită de către Liga Sidicatelor Miniere Valea Jiului, organism sindical condus de Zoltan Lacataş. Procesul se află pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia şi are marţi termen de judecată, însă reprezentantul LSMVJ, avocatul Daniel Tomescu, spune că este, practic, o simplă formalitate. Altfel spus,CItește mai departe
Trei procese pentru anularea unei sentinţe judecătoreşti
SNÎMVJ solicită instanţei de la Curtea de Apel Alba Iulia să suspende punerea în aplicare a unei decizii prin care societatea este nevoită să îi plătească lui Zoltan Lacataş aproape 200 de mii de lei. Dosarul a fost înregistrat, luni, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, iar SNÎMVJ cerere “suspendarea provizorie a executarii dosar 108/57/2016”. După aflarea sentinţei, prin care SNÎMVJ este obligată la plata sumei de 193.648 lei, reprezentanţii societăţii au deschis mai multe procese prin care cer anularea sentinţei. Prima datează tot din data de 15CItește mai departe
Acuzaţii grave: Bere şi șampanie contra semnături pentru sindicatul de la Livezeni!
Mii de sticle de bere şi de şampanie au fost achiziţionate, dintr-un foc, de liderul minerilor de la Livezeni, Adrian Jurca. Momentul cumpărării alcoolului în cantităţi impresionante este în preajma zilei de Sfântul Nicolae şi a Sfintei Varvara. Coincidenţă sau nu, însă, exact în ziua în care şampania şi berea ajungeau de la Onix la Sindicatul Noroc Bun Departamentul Livezeni câteva sute de mineri decideau în acte, la chemarea lui Jurca din câte se spune, să părăsească Sindicatul Muntele în favoarea structurii păstorite de liderul Adrian Jurca. ECItește mai departe
Fraude cu foi de boală ale minerilor
Mai mulţi medici din Valea Jiului au fost amendaţi pentru că au eliberat foi de boală fictive minerilor de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. O parte dintre angajaţii sistemului minier sunt bolnavi, însă alţii sunt bolnavi închipuiţi. Pentru a elimina orice suspiciune cei de la SNÎMVJ au cerut să fie verificate toate foile de boală. În urma verificărilor au fost aplicate 15 constatate 15 contravenţii şi aplicate două amenzi a căror valoare este de 15.000 de lei. Au fost controlaţi 33 de furnizori de servicii medicale,CItește mai departe
Costel Avram atrage atenția asupra riscului sistării agentului termic
Vicepreședintele PNL Hunedoara, Costel Avram trage un semnal de alarmă asupra pericolului ca locuințele cetățenilor din Valea Jiului și Deva să rămână, în această iarnă, fără căldură. Prin intermediul unei declarații politice, Avram arată că situația CEH este, în continuare, unA extrem de gravă și atrage atenția autorităților responsabile să ia măsurile care se impun. Vă prezentăm declarația politică a liderului PNL Petrila pe acest sbiect: ”Cu toate că locuiesc pe un munte de cărbune, locuitorii Văii Jiului trăiesc zi de zi în acest început de iarnă cu teama că, înCItește mai departe
CEH obligat să plătească peste 20 de milioane către SNÎMVJ
CEH obligat să plătească cărbunele furnizat de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. Pentru că nu şi-au primit banii la timp, cei de la societatea de închideri au decis să acţioneze în instanţă Complexul Energetic Hunedoara. Instanţa obligă complexul să plătească huila livrată de SNÎMVJ. “Admite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii cererii. Admite cererea de ordonanţă de plată formulată de către creditoarea SNÎnchideri Mine împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic SA şi în consecinţă: Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 20.066.809,43 lei reprezentând contravaloare huilă livratăCItește mai departe
Pensionarii mineri primesc facilităţile
Veşti bune pentru pensionarii mineri din Valea Jiului. Aşa cum a declarat în urmă cu două săptămâni, Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ, foştii ortaci vor beneficia şi în acest an de facilităţi la energia electrică. Pensionarii mineri din Valea Jiului îşi primesc drepturile. Persoanele care au lucrat în sistemul minier vor beneficia şi în acest an de facilităţile oferite la energia electrică. Toţi cei care nu şi-au ridicat drepturile cuvenite aferente anilor 2013 şi 2014 trebuie să îşi depună actele la sediul sucursalelor la care sunt arondați. mai exact,CItește mai departe
Mâine se decide viitorul SNÎMVJ
Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara analizează mâine cererile de insolvenţă îndreptate împotriva Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Trei cereri de insolvenţă sunt înregistrate pe rolul instanţei hunedorene împotriva societăţii de închideri. Mai mult decât atât statul român a început şi executarea silită a societăţii. Potrivit informaţiilor de la ANAF, SNÎMVJ figurează cu restanţe la bugetul de stat în valoare totală de 351.308 lei, din care alte impozite și taxe inclusiv dobânzile şi penalităţile de orice fel sunt în sumă de 45.729 de lei, iar TVA-ul de 305.579. ConformCItește mai departe
Producţie mai mare, dar cu tarife diminuate!
Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, care cuprinde minele neviabile Petrila, Paroşeni şi Uricani, a reuşit să crească producţia de huilă. Câştigurile, însă, nu neapărat vor creşte şi asta pentru că, în acelaşi timp, CEH a scăzut preţul de achiziţie. Aurel Anghel, directorul general al SNIMVJ, a declarat că s-a reuşit creşterea producţiei, după ce în vară s-au făcut lucrările de pregătire necesare. „La Paroşeni am pornit complexul mecanizat, cu care dăm aproape 1.000 de tone zilnic. Ne-am făcut pregătiri în această vară, tocmai ca să nu fie problemeCItește mai departe
Statul pregăteşte vânzarea minelor
Nu sunt profitabile pentru că nu s-au făcut investiţii, dar sunt oferite investitorilor. Este vorba de unităţile miniere care au fost sau vor fi închise şi sunt oferite potenţialilor investitori. Reprezentanţii Ministerului Economiei susţin că prin tehnologiile actuale mineritul poate deveni rentabil. “În ansambul său, măsura de redeschidere a unor mine cu activiatea sistată prin hotătâri ale Guvernului descarcă parţial sau total statul român de cheltuieli pentru ecologizare cu posibil impact transfrontalier, cheltuieli cu protecţia mediului ce au ca scop final redarea unor mari suprafeţe de teren în circuitul economicCItește mai departe
Disponibilizările de la minele neviabile aşteaptă OK-ul e la Bruxelles!
Nu se ştie nici acum câţi mineri vor pleca în cea de a doua tranşă a programului de disponibilizare de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, care administrează minele neviabile. Conducerea SNIMVJ aşteaptă undă verde de la Bruxelles. De la unităţile miniere aparţinând SNIMVJ ar trebui să se disponibilizeze, numai prin acest program de restructurare, 700 de persoane. 225 de angajaţi au plecat deja, în prima tranşă, şi lor ar trebui să li se mai alăture încă aproximativ 500 de oameni. Numai că responsabilii SNIMVJ au cerut ComisieiCItește mai departe
Capacităţi de producţie restrânse după valul de disponibilizări
În următoarele două luni, cel puţin 250 de angajaţi de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului – care administrază minele neviabile- vor fi disponibilizaţi, asta după ce în luna iulie numărul minerilor s-a mai redus cu 225. Ca să poată funcţiona, minele neviabile îşi restrâng capacităţile de producţie. La fel ca şi colegii lor disponibilizaţi în urmă cu lună, minerii incluşi în programul de concedieri colective vor beneficia de plăți compensatorii, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, ajutor de şomaj, precum şi un venit lunar deCItește mai departe
Bila neagra 24 august/ Nicolita Dondera
Nicolita Dondera, fost director economic al SNÎMVJ, in prezent consilier personal al directorului Aurel Anghel, pentru ca in loc sa beneficieze doar de pensie si sa lase locul de munca disponibil unor tineri capabili ai Vaii Jiului , care sunt nevoiti sa stea in somaj , se agata in continuare de orice post caldut si bine platit pe care il poate ocupa in cadrul societatii de inchideri. Ba mai mult este acuzata la pachet cu actualul director, de posibile conflicte de interese,pe motiv ca angajarile ,promovarile si banii se invart nu pe competente,CItește mai departe
Încă 250 de mineri pleacă de la Societatea Închideri de Mine
Cel puţin 250 de angajaţi de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului vor fi disponibilizaţi în următoarele două luni, după ce în luna iulie numărul minerilor s-a mai redus cu 225. Directorul general al SNIMVJ, Aurel Anghel, a declarat că această rundă de disponibilzări prevede ieşirea din sistem a 250 – 300 de angajaţi, care vor beneficia de plăţi compensatorii, aşa cum este prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă şi Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al societăţiiCItește mai departe
CEH, împresurată de creditori/ Îşi cer banii în instanţă!
Firmele care derulează contracte comerciale cu Complexul Energetic Hunedoara au ajuns să îşi ceară banii în instanţă. Sunt mai multe acţiuni înaintate Tribunalului Hunedoara, care au ca obiect ordonanţa de plată. Una dintre firmele care a chemat Complexul Energetic Hunedoara la bară este Gerom International, parte a grupului de firme Gerom care la finele anului trecut a cerut chiar insolvenţa societăţii energetice. La vremea respectivă litigiul comercial, generat de o datorie ce depăşea 4 milioane de lei, a fost stins, după ce conduecrea CEH a găsit bani înCItește mai departe
Petru Drăgoescu a dat de pământ cu ANI în instanţă!
Consilieurl local Petru Drăgoescu a avut dreptate când a contestat în instanţă degizia Agenţiei Naţionale de Integritate, care l-a declarat incompatibil. Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat câştig de cauză. Petru Drăgoescu nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, au stabilit magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia. „Admite actiunea în contencios administrativ formulata de reclamantul Petru Drăgoescu în contradictoriu cu parata Agenţia Naţională de Integritate şi in consecinta: Anuleaza raportul de evaluare nr. 39380/G/II/08 10 2014 emis de pârâtă”, se arată în minuta sentinţei pronunţate vineriCItește mai departe
Încearcă să convingă Comisia Europeană pentru înjumătăţirea restructurărilor de la SNIMVJ
Numărul personalului disponibilizat în acest an de la Societatea Naţională de Închideri de Mine ar putea fi înjumătăţit, dacă oficialii Comisiei Europene îşi vor da acceptul. Ministerul Energiei încearcă să-i convingă pe cei de la CE de necesitatea acestui lucru. Atât reprezentanţii societăţii, cât şi sindicatele au propus reducerea la jumătate a numărului disponibilizărilor pentru a nu afecta grav activitatea minelor neviabile şi, inclusiv, programul de închidere a minelor de cărbune necompetitive. Programul de închidere pentru anul 2015 prevede disponibilizarea a aporoape 700 de persoane de la SNIMVJ, dar sindicaliştiiCItește mai departe
Procesul dintre Petre Dărgoescu şi ANI, repus pe rol
Procesul în care consilierul local de la Petroşani Petre Drăgoescu – fost director al Societăţii Naţionale de Închideri de Mine – se judecă cu ANI a fost repus pe rol. Drăgoescu a fost găsit în incompatibilitate, potrivit unei decizii a Agenţiei Naţionale de Integritate. La termenul din luna ianuarie, magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au decis suspendarea judecării cauzei şi trimiterea acesteia „în nelucrare la Compartimentul Arhiva până la o nouă stăruinţă a părţilor”. Măsura a fost luată din cauză că niciuna dintre părţi, legal citate, nuCItește mai departe
Minerii de la Închideri nu-l vor pe Drăgoi !
După ce a demisionat din funcţia de director general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara, cel mai probabil Nicolae Drăgoi va pune punct final carierei sale în domeniul minier. Deşi zilele trecute a fost lansată ipoteza că Nicolae Drăgoi ar putea fi numit în funcţia de director al EM Petrila, liderul Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos spune că în nici un caz fostul director general adjunct al CEH nu va face parte din SNIMVJ. Potrivit aceleiaşi surse, Drăgoi urmează să-şi înainteze documentele privind pensionarea, pentru care întruneşte toate condiţiile legale.