Societății Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului
Au început negocierile între CJH și SNIMVJ privind preluarea activelor fostei Mine Petrila
Urmare a invitației la negociere primite din partea Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului, președintele Consiliului Județean Hunedoara a numit o comisie a acestei instituții care a fost împuternicită să negocieze cu reprezentanții companiei miniere costurile și modalitățile prin care activele fostei Exploatări Miniere de la Petrila urmează să fie achiziționate de Consiliul județean Hunedoara. Comisia este condusă de administratorul public al județului, Costel Avram și are în componență atât funcționari din cadrul aparatului de specialitate al CJH cât și consilieri județeni. Aceștia au avut miercuri, 6 octombrie 2021,CItește mai departe
CEH nu poate primi echipamentele de la SNIM
Complexul Energetic Hunedoara încă nu a intrat în posesia echipamentelor miniere recuperate de la Mina Petrila, parte a Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului. Procedura întâmpină greutăți. Societatea energetică trebuie să participe la licitație pentru a achiziționa echipamentele recuperate de la mina Petrila. “Poblema trebuie împărțită în două. Este problema comercială, în sensul că mina Petrila, de exemplu, ar avea obligația legală să valorifice aceste echipamente în conformitate cu prevederile legale și să scoată la licitație. De partea cealaltă, CEH are obligația să participe la o procedură și să-șiCItește mai departe
Negocieri pentru primele angajaților SNIMV
Angajații Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului vor primi bonusuri cu ocazia sărbătorilor Pascale. Încă nu a fost stabilit forma sub care se vor acorda aceste bonusuri și nici valoarea. “Prima de Paște este prevăzută în contractul colectiv de muncă. Încă nu s-a stabilit care este valoarea pentru că nu avem nici bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și nici subvenția. Teoretic aceste bonusuri se acordă sub forma unor tichete cadou”, a declarat Pavel Dreghici, directorul general al SNIMVJ. În schimb, la Complexul Energetic Hunedoara a fost stabilită valoareaCItește mai departe
Falimentarea CEH înseamnă falimentarea SNÎMVJ
Funcționarea Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului este DIRECT dependentă de funcționarea Complexului Energetic Hunedoara. Dacă CEH se va închide, SNÎMVJ nu va mai avea cui să își vândă cărbunele, drept pentru care se va închide. “Există un risc maxim ca activitatea minieră din Valea Jiului să se blocheze în perioada următoare pentru că am avut deja un prim semnal de alarmă vizavi de plata chenzinei a doua, în 17 mai când am avut problemele la SNÎMVJ că nu se puteau plăti salariile. Sunt de mult timp problemele deCItește mai departe
Vezi cât primesc în acest an de la Guvern minele necompetitive
143,475 milioane de lei reprezintă ajutorul de stat aprobat de Guvern, miercuri, pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Este vorba despre exploatările minele neviabile Petrila, Paroşeni şi Uricani, aflate pe program de închidere, iar Executivul a precizat că ajutorul de stat este suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. Conform actului normativ aprobat de Guvern, din totalul de 143,475 milioane de lei, suma de 93,3 milioane lei esteCItește mai departe