Sorin Maxim
ADR Vest confirmă finanțarea proiectului de modernizare a „Drumului Regelui” din județul Hunedoara
Stațiunea balneară Vața de Jos, cunoscută pentru apele sale termale, Munții Apuseni, Castelul Regal de la Săvârșin și alte atracții turistice din județele Hunedoara și Arad vor fi mai ușor de accesat și vizitat prin modernizarea „Drumului Regelui”, investiție care va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, a semnat, la finele săptămânii trecute, contractul de finanțare pentru modernizarea acestui obiectiv de investiții mult-așteptat, al cărui beneficiar este parteneriatul format din Consiliul Județean HunedoaraCItește mai departe
Standarde occidentale la URGENȚA Spitalului din Deva după finalizarea investițiilor realizate de CJH
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva a fost modernizată, extinsă și dotată la standarde înalte, printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Hunedoara, finanțat din fonduri europene nerambursabile. În urma acestei investiții, SJU Deva este beneficiarul uneia dintre cele mai moderne Unități de Primiri Urgențe din țară. Evenimentul inaugural a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a numeroși consilieri județeni, a directorului Agenției de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, precum și a conducerii spitalului. La festivitate au mai luat parte parlamentari deCItește mai departe
Inițiativă unică în România: oamenii pot învăța cum să implementeze cu succes proiecte europene, cu ajutorul unei serii de tutoriale video
Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG lansează astăzi un proiect unic la nivel național, dedicat personalului din Unitățile Administrativ Teritoriale de la nivelul celor 41 de județe ale Românei. Este vorba de o serie de tutoriale video de tip e-learning, concepută pentru a le oferi beneficiarilor de proiecte europene din mediul urban posibilitatea să își dezvolte competențele necesare pentru a gestiona și implementa eficient proiecte cu finanțare europeană. Clipurile sunt concepute astfel încât cei care le parcurg să beneficieze de o experiență de învățare atractivă, modernă, inovatoareCItește mai departe
ADR Vest aduce Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) mai aproape de Regiunea Vest
Oana Penu, din partea EIT Innoenergy, unul dintre principalii investitori în domeniul energiei sustenabile la nivelul Uniunii Europene, a fost invitată de către reprezentanții ADR Vest într-un eveniment prin care se propune creșterea gradului de competitivitate a regiunii, la nivel european, în cadrul Academiei Europene de Baterii. Împreună cu Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, cu Adrian Mariciuc, directorul adjunct al agenției și cu Ioana Chira, Consulting & Practice Lead – Business Saga, Oana Penu a realizat o serie de vizite de lucru la sediul Agenției pentru Dezvoltare RegionalăCItește mai departe
Peste 900 de proiecte contractate în Regiunea Vest prin Regio-POR 2014-2020.
Peste 900 de proiecte au fost contractate până acum prin Programul Operațional Regional 2014-2020 numai în Regiunea Vest. Valoarea totală a acestora este de aproape 1,15 miliarde de euro – bani europeni ce au fost sau urmează să fie investiți în regiune, până la finalul acestui ciclu. La nivel de județe, în Arad au fost atrași peste 219 milioane de euro care au fost investiți în 161 de proiecte. În Caraș-Severin sunt 127 de proiecte cu o valoare totală de 244,19 milioane de euro. Hunedoara are 261 de proiecte finanțateCItește mai departe
Programul Regional Vest 2021-2027 a fost lansat oficial, cu ajutorul unei holograme, în fața a aproape 200 de invitați
Până în 2029, ADR Vest și-a propus să ajungă la 2 miliarde de euro investiți în fondurile de dezvoltare ale regiunii, să contribuie la dezvoltarea primului unicorn din Regiunea Vest, iar întreaga zonă să devină un hub de inovare și tehnologie cu o populație de peste 2 milioane de locuitori. Inovarea este pariul pe care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest mizează pentru ciclul financiar 2021-2027, lucru scos în evidență încă de la lansarea oficială a Programului Regional Vest. Povestea programului a fost spusă de o hologramă, care a trecut înCItește mai departe
Fonduri europene substanțiale pentru comunitățile din Regiunea Vest în noul Program Operațional Vest 2021-2027
Începând cu acest an, ADR Vest este autoritate de management pentru programele europene din județele Hunedoara, Arad, Timiș și Caraș-Severin, care vor fi finanțate prin intermediul noului Program Operațional Vest 2021-2027. În cadrul reuniunii Consiliului pentru Dezvoltare Regională, care a avut loc zilele acestea la Timișoara, au fost votate alocările financiare pentru Programul Operațional Vest 2021-2027, inclusiv sumele pe care le pot accesa UAT-urile din mediul urban, pentru dezvoltarea urbană durabilă. Potrivit deciziei luate de membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională, cele mai mari sume vor putea fi accesate de municipiileCItește mai departe
Președintele CJH, Laurențiu Nistor, ales vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest
Miercuri, 9 noiembrie 2022, la sediul Consiliului Județean Timiș, a avut loc ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest, în cadrul căreia au fost luate mai multe hotărâri, între care și desemnarea noii conduceri a acestui for. Astfel, pentru următorul an, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, va deține funcția de vicepreședinte al CDR Vest, funcția de președinte fiind asigurată de Alin Nica, președintele CJ Timiș. ”Îl felicit pe directorul general al ADR Vest Sorin Maxim pentru activitatea sa, pentru modul în care gestionează aceste resurse importante pentru regiunea noastrăCItește mai departe
Regiunea Vest are propriul Program Regional, aprobat de Comisia Europeană
Regiunea Vest are propriul Program Regional, aprobat de Comisia Europeană. Programul Regional Vest prevede ca 1,18 miliarde de euro să ajungă în Regiunea Vest, formată din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în ciclul financiar 2021-2027. În premieră, programul a fost elaborat ținând cont de nevoile și particularitățile Regiunii Vest, după consultări cu locuitorii și actorii din zonă. În același timp, el urmărește îndeplinirea obiectivelor de politică ale Uniunii Europene, cu accent pe dezvoltare economică, digitalizare, inovare și investiții verzi. Scopul e acela de a îmbunătății calitatea vieții a locuitorilorCItește mai departe
Județul Hunedoara va avea acces la 900 milioane de euro pentru reabilitare urbană, susținerea companiilor și trecerea la energie verde, din mai multe surse europene
La o zi după semnarea Acordului de Parteneriat dintre Guvernul României și Comisia Europeană, care va deschide calea pentru investirea a peste 31 de miliarde de euro din Politica de coeziune în România, în ciclul financiar 2021-2027, comisarul european pentru Coeziune și Reformă, Elisa Ferreira, a vizitat Valea Jiului. Locul nu a fost ales întâmplător de către oficialul de la Bruxelles, în condițiile în care zona se află în plin proces de tranziție spre energia verde și urmărește o serie de proiecte de regenerare urbană și modernizare a infrastructurii, cuCItește mai departe
Comisarul european Elisa Ferreira, impresionată de oamenii Văii Jiului
La doar o zi după ce a semnat, în numele Comisie Europene, la Alba Iulia, cu Primul Ministru al României, Nicolae Ciucă, Acordul de Parteneriat pentru perioada 2021-2027, care aduce României fonduri pentru dezvoltare în valoare totală de peste 45 de miliarde de euro, comisarul european pentru Coeziune și Reforme, Elisa Ferreira a fost, astăzi, oaspetele județului Hunedoara. Evenimentul a a cuprins o agendă plină, axată pe vizite și întâlniri aplicate legate de viitorul regiunii Văii Jiului, în mod special, având în vedere faptul că Elisa Ferreira este comisarul careCItește mai departe
Procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a început și la nivelul Regiunii Vest
42 de actori regionali din zona adminstrației publice, mediul privat și cel academic, precum și reprezentanți ai unor ONG-uri au participat la workshopul de planificare strategică regională și servicii de inovare, organizat de OECD în parteneriat cu ROREG – Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România, la Timișoara. ADR Vest este prima agenție regională din România care implementează această serie de focus-grup-uri și workshop-uri la nivel regional, importante în procesul de aderare a țării noastre la organizația sus-amintită. Proiectul își propune să crească atât competitivitatea, cât și capacitatea organizațională aCItește mai departe
ADR Vest și Institutul de Excelență în Antreprenoriat lansează un accelerator dedicat start-upurilor din Regiunea Vest
Antreprenorii din Regiunea Vest vor beneficia de un program de accelerare modern și dinamic. ”ADRVEST Accel by IdEA” își propune să contribuie la dezvoltarea regiunii, printr-un program implementat altături de echipa Institutului de Excelență în Antreprenoriat, cea care a dezvoltat în ultimii ani diverse proiecte de educație antreprenorială, evenimente, hackathoane si acceleratoare, printre care și Commons Accel. ”Vrem să ajutăm antreprenorii din regiunea de dezvoltare Vest să își construiască afacerile pe baze solide și să învețe cum să opereze un business modern și eficient, precum și cum să aibă accesCItește mai departe
S-au pus bazele unei colaborări între Regiunea Vest și Israel. Primele rezultate concrete ar putea apărea în toamna acestui an
Cercetare și inovare, sănătate, agricultură și industria de apărare sunt domeniile în care Regiunea Vest și Israelul ar putea colabora în viitorul apropiat, după o serie de acțiuni inițiate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. O importantă delegație a statului Israel condusă de E.S. David Saranga, ambasadorul Israelului la București, căruia i s-au alăturat mai mulți experți în inovare; s-a aflat în aceste zile la Timișoara, unde s-a întâlnit cu administrația locală și județeană, reprezentanți ai mediului de afaceri, precum și cu cei ai mediului universitar. ”Primele rezultate le-am putea vedeaCItește mai departe
Regiunea Vest este prima din România cu un Program Operațional Regional propriu, avizat de Guvern și trimis la Comisia Europeană
Guvernul României a avizat astăzi Programul Operațional Regional al Regiunii Vest, pentru exercițiul financiar 2021-2027, pregătit de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în premieră în calitate de Autoritate de Management. „Pot să spun că e un moment istoric pentru noi și pentru România, în acest proces de descentralizare, pentru că, pentru prima dată în România, un plan de dezvoltare și o strategie regională sunt dublate de o resursă de finanțare pe măsura ambițiilor noastre la nivelul regiunii Vest”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim. Regiunea VestCItește mai departe
Injecție de capital în firmele din Regiunea Vest, prin noul POR
Nu mai puțin de 270 de milioane de euro ar putea ajunge la mediul de afaceri din Regiunea Vest în perioada 2021-2027 prin viitorul Program Operațional Regional, adică un sfert din suma totală alocată regiunii. Regiunea Vest este a doua ca nivel de dezvoltare a României, dar PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la 66% din nivelul mediu al Uniunii Europene. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest își propune să sprijine firmele din zonă să recupereze din decalajul față de media europeană, în condițiile în care numărul de IMM-uri la miaCItește mai departe
Bilanț al ADR Vest / Proiecte europene de peste un miliard de euro în Regiunea Vest
În bilanțul anului 2021 prezentat de conducerea ADR Vest Timișoara, în aceste zile, se arată că suma totală contractată în regiunea de vest, în actualul exercițiu financiar a fost de 1,12 miliarde euro, cu 75% mai mare decât cea prevăzută inițial. Acest lucru se datorează faptului că suma cu care a fost depășită alocarea regiunii Vest pe Programul Operațional Regional 2014 – 2020 este de mai bine de o jumătate de miliard de euro. Directorul general al ADR Vest Timișoara, Sorin Maxim spune că programul a generat sau urmează să generezeCItește mai departe
Conducere nouă la Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, organismul ce coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională, s-a întrunit la finalul acestei săptămâni, la Arad. Din structura de conducere a acestui for, fac parte și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, dar și primarii Dan Bobouțanu (primarul municipiului Hunedoara), Dănuț Buhăescu (primarul orașului Uricani) și Tiberiu Pasconi (primarul comunei Totești), care reprezintă autoritățile administrațiilor locale din județul Hunedoara. Aceștia au fost prezenți de altfel la ședința Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, la care au participat și reprezentanțiCItește mai departe
Asociația ROREG și-a stabilit noua conducere și prioritățile pentru perioada de programare 2021-2027
În data de 30 septembrie 2021, la Alba Iulia, în prezența reprezentanților tuturor celor 8 Agenții pentru Dezvoltare Regională, a avut loc întâlnirea Adunării Generale a Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – Asociația ROREG. În cadrul întâlnirii a fost aleasă noua conducere. Astfel, domnul Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, a fost reconfirmat în funcția de președinte, iar vicepreședinți au fost aleși domnul Vasile ASANDEI, director general al ADR Nord-Est și domnul Liviu MUȘAT, director general al ADR Sud Muntenia. Durata mandatului noii conduceri este de 2CItește mai departe
Sesiune informală la sediul CJH privind perspectiva atragerii de noi fonduri europene în Valea Jiului prin Fondul pentru Tranziție Justă
Perspectiva localităților din Valea Jiului de a atrage finanțări semnificative pentru dezvoltare din Fondul pentru Tranziție Justă în valoare de peste 2 miliarde de euro, pus la dispoziție de Uniunea Europeană în cadrul unui program special de finanțare a comunităților europene afectate de restructurarea sectorului minier, aduce din nou la masa dialogului autorităților publice locale și județene, dar și organismele de gestionare a fondurilor europene pentru România. În acest context, din dorința de a centraliza cât mai eficient proiectele care pot obține finanțări nerambursabile de la Comisia Europeană prin FondulCItește mai departe
Proiecte europene în valoare totală de 1,32 miliarde euro în implementare în Regiunea Vest
Potrivit bilanțului prezentat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest la finalul anului 2020, alocarea financiară pentru Regiunea Vest aferentă POR 2014-2020, gestionată de ADR Vest, este de 643,65 milioane euro – fonduri nerambursabile (Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat). Față de alocarea inițială, în Regiunea Vest au fost contractate până în prezent 760 de proiecte, în valoare totală de 1,32 miliarde euro. Acestea reprezintă investiții cu o valoare a finanțării nerambursabile de 1,07 miliarde euro. În cursul acestui an au fost evaluate proiectele depuse în cadrulCItește mai departe
Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, reconfirmat în funcția de președinte ROREG
Directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, a fost reales, în funcția de președinte al Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, pentru încă un mandat de 2 ani, cel de-al patrulea la conducerea ROREG. În cadrul adunării generale a ROREG de joi, 3 octombrie 2019, de la București, au fost aleși totodată și cei doi vicepreședinți ai organizației – Marilena Bogheanu, director general ADR Sud-Vest Oltenia, și Vasile Asandei, director general al ADR Nord-Est, de asemenea reconfirmați în funcție. „Prioritatea noastră, în acest nou mandat, este coordonareaCItește mai departe
Vin aproape 7 milioane de lei din fonduri europene pentru Spitalul Județean de Urgență din Deva
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, și directorul ADR Vest, Sorin Maxim, au semnat în cadru festiv, la Deva, contractul de finanțare pentru proiectul ”Modernizare, extindere și dotare – Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva” finanțat prin POR 2014 – 2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Operațiunea 8.2.B – Unități de primiri urgențe. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.836.050,01 lei, din care 6.699.328,99 lei reprezintă fonduri nerambursabile. Durata de implementare a proiectului este de 13 luni.CItește mai departe
NOI OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE EUROPEANĂ
Primarul Municipiului Vulcan – Gheorghe Ile secondat de șeful biroului pentru finanțări internaționale al Primăriei – Monica Munteanu a participat zilele trecute la o întâlnire cu Directorul Agenției de Dezvoltare Regională – Vest – Sorin Maxim, care a avut ca scop discutarea principalelor direcții de dezvoltare locală care pot fi susținute în perioada de finanțare 2014 – 2020 cu fonduri europene. Potrivit primarului Gheorghe Ile, cele mai importante direcții de dezvoltare care se pot înscrie în zona de proiectare și finanțare, conform rigorilor impuse prin axele deCItește mai departe
Agenţia de Dezvoltare Regională Vest la Deva
Întâlnire tehnică de lucru cu tema: Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 În data de 16 iulie, Primăria Municipiului Deva a fost gazda unei întâlniri de lucru la care au luat parte primarul Petru Mărginean, personalul tehnic din subordine, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, alţi reprezentanţii ai agenţiei în calitate de organism intermediar în accesarea fondurilor europene nerambursabile. Discuţiile s-au purtat pe marginea soluţiilor de finanţare pentru dezvoltarea Municipiului Deva şi a elementelor de noutate apărute în Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, recent aprobat deCItește mai departe
Judeţul Hunedoara are cele mai multe proiecte finanţabile din regiunea Vest
Potrivit statisticilor furnizate de ADR Vest, judeţul Hunedoara se plasează pe primul loc în regiune privitor la numărul de proiecte eligibile la finanţare în POR 2014-2020. Astfel cu 117 proiecte (valoare 433,35 milioane euro), judeţul Hunedoara conduce în topul proiectelor finanţabile, urmat de judeţul Timiş cu 78 de proiecte. Judeţul Hunedoara conduce şi la numărul de proiecte propuse pentru protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – 9 proiecte (valoare 52,64 milioane de euro). Pe axa de finanţare „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală” , HunedoaraCItește mai departe
Piaţa Arras din Deva intră în reabilitare pe fonduri UE. Contractul de 6,5 milioane de lei a fost semnat
Primăria Deva şi Agenţia de Dezvoltare Regională Vest au semnat astăzi contractul de finanţare al proiectului de modernizare al Pieţei Arras din municipiul Deva, estimat la 6,5 milioane de lei. Cea mai mare parte a fondurilor reprezintă o finanţare nerambursabilă. Piaţa Arras din municipiul Deva intră în modernizare. Primarul Devei, Petru Mărginean, şi directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, au semnat astăzi contractul de finanţare al proiectului european, care va beneficia de o finanţare nerambursabilă de circa 6,3 milioane de lei. Potrivit ADR Vest, PiaţaCItește mai departe