Spitalului de Urgenta din Petrosani
Decesul subit al medicului pediatru Gabriela Todorescu îndoliază comunitatea medicală din Valea Jiului
În noianul de vești triste pe care le aduce pandemia de coronavirus, cea privind trecerea în eternitate a reputatului medic pediatru dr. Gabriela Todorescu a întristat întreaga comunitate medicală din Valea Jiului, dar și pe aceia care, de-a lungul timpului, au interacționat cu aceasta. Dr. Gabriela Todorescu activa în cadrul Spitalului de Urgență din Petroșani ca medic pediatru și asigura serviciul de specialitate pediatrie și la Spitalul Municipal Vulcan. La un moment dat, mai exact în anul 2009, a îndeplinit pentru scurt timp și calitatea de director al Spitalului deCItește mai departe
Biroul de internări al Spitalului de Urgență din Petroșani a fost reconfigurat la standarde europene
Vechiul ghișeu de internări/externări în fața căruia bolnavii și aparținătorii acestora așteptau încheierea formelor de internare, respectiv a celor de externare de la Spitalul de Urgență din Petroșani a devenit amintire. O spune chiar directorul unității medicale, dr. Alin Vasilescu, care recunoaște că gemulețul dintr-un colț al spitalului unde erau efectuate aceste servicii, la fel ca acum 30 de ani, nu mai era de actualitate pentru vremurile pe care le trăim. Pentru a schimba situația, echipa managerială a Spitalului de Urgență din Petroșani, cu sprijinul autorităților locale din municipiul PetroșaniCItește mai departe