Stației de tratare a apei Zănoaga
Lucrări de toamnă la stația de captare a apei de pe Polatiște
Cu toate că farmecul peisajului de toamnă în Cheile Polatiștei este unul absolut fascinant, pentru angajații Apa Serv Valea Jiului care au în exploatare captarea de apă de pe pârâul Polatiște acest lucru nu are neapărat aceeași relevanță. Iar asta nu pentru că muncitorilor de la Apa Serv nu le-ar face plăcere să se bucure de spectacolul coloristic al toamnei, ci pur și simplu pentru că odată ce frunzele îngălbenite cad din copaci și ajung pe cursul apei, inevitabil acest lucru aduce după sine nevoia intensificării acțiunile de curățare aCItește mai departe
Lăcătușul Anton Stoica, angajatul anului 2018 la Apa Serv Valea Jiului
Odată cu încheierea unui nou an calendaristic, având în vedere impactul programului ”Angajatul lunii” și ”Colectivul lunii” în rândul salariaților, conducerea Apa Serv Valea Jiului a luat decizia de a desemna și un ”Angajat al anului 2018”. În urma analizei efectuate, în acest sens, de echipa managerială, cel mai bun salariat de la Apa Serv în anul 2018 a fost desemnat Anton Stoica. Acesta este lăcătuș mecanic în cadrul Stației de tratare a apei Zănoaga, din anul 2010, iar în cadrul Apa Serv Valea Jiului este angajat din 1995, fiind totodatăCItește mai departe