Stațiunea Turistică Parâng
Apă și canalizare pentru stațiunile montane din Valea Jiului
După ce anu trecut Apa Serv Valea Jiului a reușit, cu sprijinul acționarilor săi și, mai ales, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara să configureze o rețea de canalizare în stațiunea turistică Straja Lupeni, investițiile pentru alimentarea cu apă potabilă și canalizare în zonele cu potențial de dezvoltare turistică constituie una din preocupările importante ale operatorului regional din Valea Jiului, dar și ale autorităților. Un prim demers în această direcție este decizia demarării investițiilor pentru alimentarea cu apă potabilă a zonei turistice Pasul Vîlcan. În acest sens, în ședința din 31CItește mai departe
Studenții și profesorii se întâlnesc pe pârtia de schi
Studenții, profesorii universitari precum și cei din învățământul gimnazial și liceal pot lua parte la competiția organizată de Universitatea din Petroșani, dar și alte organizații din cadrul instituției. Manifestarea se înscrie în calendarul evenimentelor stabilite pentru marcarea celor 70 de ani de învățământ superior în „capitala” Văii Jiului. „Cupa UP la Ski” se află la prima ediție și va avea loc în Stațiunea Turistică Parâng, în 25 martie a.c., iar la start vor fi viitorii ingineri, economiști ori specialiști în domenii sociale și formatorii lor, profesorii universitari. Invitați sunt șiCItește mai departe