telecabina
Telecabina care transportă turiștii la Cetatea Deva va intra în revizie
Turiştii nu vor putea urca pe cetate cu telecabina timp de o zi și jumătate a anunțat Primăria Deva. Motivul opririi instalației este legat de revizia tehnică anuală iar municipalitatea a anunțat că echipamentul va fi oprit luni, 10 aprilie, dar și marți până la prânz. Cetatea este unul dintre reperele turistice importante ale municipiului Deva, iar datele statistice arată că într-un an de zile, peste o sută de mii de vizitatori urcă cu telecabina pe cetate. Cetatea Devei este atestată documentar la 1269. [slideshow_deploy id=’13837′]
Festivalul Tradiţional al Meşteşugarilor, la Deva
În perioada 04 – 06 septembie, în municipiul Deva, în Piaţa Stadionului (Telecabină) se desfăşoară Festivalul Tradiţional al Meşteşugarilor. Evenimentul este organizat de către o firmă specializată din Bucureşti. În piaţă va funcţiona, în fiecare zi, de la ora 12.00, un târg al meşteşugarilor (artizanat, dulciuri), vor exista spaţii de alimentaţie publică şi un parc de distracţii. De la ora 18.00, încep spectacolele pe scena amenajată lângă Telecabină. Astăzi şi mâine, vor urca pe scenă intrepreţi locali de muzică populară, dar şi artişti cunoscuţi în întreaga ţară. Festivalul se vaCItește mai departe