Tiberiu Iacob Ridzi
Vin Zilele Municipiului Petroșani, cu Iris, Aurel Tămaș, Lola și Nicoleta Guță
În perioada 26 – 28 iulie 2024, în Centrul Civic se va desfășura cea de a XXII-a ediție a Zilelor Municipiului Petroșani. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi invită locuitorii din Petroșani și din întreaga Vale a Jiului să participe la cele trei zile de distracție, cu muzică bună, la finalul acestei săptămâni. ”Vineri, sâmbătă și duminică vor avea loc concerte de muzică populară, pop, rock și dance, susținute de artiști locali și interpreți consacrați. De asemenea, am pregătit și un spectaculos joc de artificii și lasere. Vă așteptămCItește mai departe
Onor Eroilor neamului românesc în comunitatea Petroșaniului
”Un popor există doar prin cultul eroilor săi !” Frumoasele cuvinte rostite cu mai bine de o jumătate de secol în urmă de ilustrul istoric român Nicolae Iorga sunt și astăzi povață pentru cei care și la Petroșani, înțeleg să aducă prinosul lor de recunoștință Eroilor Neamului Românesc. Așa s-a întâmplat și în acest an, pe 13 iunie, la Petroșani, unde la Cimitirul Eroilor miliari căzuți în luptele din Marele Război, zeci de oameni au venit pentru a celebra împreună Ziua Eroilor. ”Ziua Eroilor reprezintă un prilej prin care putemCItește mai departe
Acțiuni de curățenie și igienizare pe domeniul public al municipiului Petroșani
Odată cu încălzirea vremii, acțiunile specifice curățeniei de primăvară s-au intensificat în municipiul Petroșani, iar autoritățile administrației locale și-au propus să acționeze peste tot unde se impun astfel de acțiuni, astfel încât Petroșaniul să întâmpine sărbătorile pascale curat și frumos, așa cum se cuvine. În acest scop, responsabilii care asigură serviciul de salubritate pe raza municipiului Petroșani au început în forță acțiunile de curățenie pe domeniul public. Mai întâi au fost toaletați copacii, au fost măturate străzile și aleile, greblate și aranjate spațiile verzi și au fost plantate covoare floraleCItește mai departe
”Lira cu briliante” răsună din nou la Petroșani
Timp de trei zile, în perioada 26-28 aprilie 2024, sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani este scena unei noi ediții a tradiționalului și apreciatului festival artistic ”Lira cu briliante”. Ajuns la cea de-a VII-a ediție, evenimentul este organizat de Asociația Culturală ”Lirica” din Petroșani, condusă de prof. Tiberiu Coconeț, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani. În cadrul acestui eveniment vor concura pentru trofeele ”Lira cu briliante” la secțiunile: muzică populartă, muzică ușoară, pricesne, remember, fol, teatru ș.a. peste 100 de tineri artiști din Valea Jiului,CItește mai departe
Laurențiu Nistor: “Vom depune plângere penală împotriva lui Tiberiu Iacob Ridzi”
Am aflat despre gestul iresponsabil al primarului Tiberiu Iacob Ridzi care a dat dispoziție ca inscripția “Consiliul Județean Hunedoara” să fie înlăturată de pe drumul județean 709F din Masivul Parâng, municipiul Petroșani. A procedat legal sau nu? După ce am primit adresa semnată de primar, am solicitat să ni se comunice atât temeiul legal, cât și demersurile care trebuie realizate pentru a intra în legalitate, deși inscripția a fost amplasată pe domeniul public al județului Hunedoara. În loc să ne răspundă, așa cum face orice administrație locală, Tiberiu Iacob RidziCItește mai departe
DJ 709F, motor de dezvoltare pentru turismul în Parâng
Drumul județean 709F care asigură transportul auto în satul de vacanță din masivul Parâng are toate șansele de a deveni nu doar un drum care va facilita accesul turiștilor în stațiunea Parâng, ci și o spectaculoasă șosea de altitudine. Având în vedere aceste considerente, reprezentanții Consiliului județean au analizat posibilitatea de a realiza, în partea superioară a drumului, câteva investiții suplimentare față de ceea ce era cuprins în proiectul inițial. Pentru a identifica soluțiile tehnice și legale pentru realizarea acestor investiții suplimentare, reprezentanții CJH, dar și ai proiectantului și constructoruluiCItește mai departe
Se caută soluții pentru rețeaua de apă potabilă și canalizare din stațiunea Parâng
Încurajați de investițiile privind modernizarea infrastructurii de acces rutier din stațiunea turistică Parâng, autoritățile și investitorii caută acum soluții pentru a realiza și o necesară infrastructură de utilități de primă necesitate, care să asigure racordarea tuturor spațiilor de cazare la rețeaua de apă potabilă și canalizare din Valea Jiului. Măsura vine după ce Consiliul județean Hunedoara a finanțat o serie de investiții similare pentru stațiunile Straja și Pasul Vîlcan. La Petroșani, în urma discuțiilor care au avut loc în cadrul Comisiei pentru Parâng constituită la nivelul Consiliului local Petroșani, forulCItește mai departe
”Fabrica de pian”, școala care produce muzicieni de talent și onorează profesorii remarcabili
Patru ”calfe” și 31 de ”ucenici” de la secția de muzică a Școlii gimnaziale ”I.G. Duca” din municipul Petroșani au îmbrăcat în sunetul muzicii sala de marmură a Primăriei din Petroșani, într-o nouă producție de succes a ”Fabricii de Pian”, concertul micilor artiști fiind aplaudat la scenă deschisă (pe bună dreptate !) de spectatorii care au avut inspirația de a-și oferi două ore cu adevărat speciale prin participarea la concertul caritabil ”Fabrica de sunete”. După cum aveam să aflăm de la amfitrionul acestui concert, prof. Aurelian Epuraș (președintele Asociației ”FabricaCItește mai departe
Spitalul de Urgență din Petroșani va avea din 2019 o spălătorie nouă
După ce, în cursul anului trecut, bucătăria Spitalului de Urgență din Petroșani a fost complet modernizată, pentru acest an o altă investiție în domeniul serviciilor destinate untății medicale din municipiul Petroșani va fi finalizată și pusă în funcțiune. ”Este vorba despre spălătoria de la Spital, unde am reușit să facem investițiile necesare pentru modernizare și echipare cu mașini de spălat și alte echipamente, noi și eficiente. Este vorba despre investiții pe care le-am realizat de la Bugetul local al municipiului Petroșani”, a informat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. AcestaCItește mai departe
Plan pentru deszăpezire la Petroșani. Utilaje, materiale antiderapante și personal pentru intervenție
”La fel ca în fiecare an, și de această dată am vrut să mă asigur de faptul că nu vom avea probleme cu deszăpezirea în iarna ce urmează. Există un plan de acţiune aprobat de Consiliul Local, iar societatea căreia i-a fost atribuit contractul va interveni cu prioritate în zona spitalului, a școlilor și a instituţiilor publice, după care urmează celelalte artere.” Declarația aparține primarului municipiuui Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care a participat astăzi, împreună cu directorul DADPP Petroșani, Daniel Vișan la inspecția prilejuită de prezentarea arsenalului tehnic și uman cuCItește mai departe
Punctele forte ale relației de înfrățire dintre Petroșani și Bansko după 10 ani de parteneriat
A fost încă un moment de sărbătoare astăzi la Primăria din Petroșani, odată cu ceremonia organizată în cinstea aniversării unui deceniu de la încheierea relațiilor de parteneriat dintre comunitățile locale din Petroșani și Bansko (din Bulgaria). La eveniment, alături de echipa primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a fost prezentă și o delegație din orașul înfrățit Bansko, delegație condusă de primarul localității Giorgi Ikonomov, din care au mai făcut parte Ivan Kadev – secretarul general Primăriei din Bansko, Petar Baryakov – Președintele Consiliului orășenesc, Magdalena Boyanova – șefa Cabinetului primarului,CItește mai departe
Noua configurație a Muzeului Mineritului din Petroșani prinde contur
Lucrările de restaurare la Muzeul Mineritului sunt în plină desfășurare. Acestea sunt efectuate în cadrul unui proiect european cu o valoare totală de peste 4,947.862,17 lei, inclusiv TVA, valoarea asistenței financiare nerambursabile fiind de 4.847.915,35 lei, din care contribuția Uniunii Europene – FEDR este de 4.205.682,84 lei și contribuția Guvernului României este de 642.232,51 lei. Primăria municipiului Petroșani, beneficiarul acestui proiect a contribuit la rândul său cu o cotă de cofinanțare de 99.946,82 lei. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a fost prezent astăzi la fața locului, din dorința de aCItește mai departe
Rectorul Universității din Petroșani – cetățean de onoare al municipiului Petroșani
Festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea din Petroșani a avut parte și de un moment inedit, prilejuit de înmânarea însemnelor de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani” profesorului universitar Radu Sorin Mihai – rectorul instituției academice din Valea Jiului. Acesta a primit însemnele onorantului titlu conferit de Consiliul local Petroșani, din partea primarului Tiberiu Iacob Ridzi. ”Consiliul local al municipiului Petroșani a decis să-i confere titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani, domnului rector Radu Sorin Mihai, în semn de apreciere pentru întreaga să activitate profesională,CItește mai departe
Aplauze și premii pentru dascăli, la Petroșani, de Ziua Educației
Prima sărbătoare de după începerea noului an școlar este dedicată chiar celor care-i îndrumă pe copii și tineri în descoperirea tainelor cunoașterii și învățăturii. Tocmai de aceea, Ziua Mondială a Educației, sărbătorită sub egida ONU, în fiecare an pe data de 5 octombrie, reprezintă pentru orice comunitate un prilej de a a-i aplauda sincer și de a- aduce în atenție pe cei care slujesc, cu devotament și pasiune această nobilă meserie de educator. Un astfel de eveniment va avea loc, potrivit unui obicei devenit deja tradiție, și în comunitatea localăCItește mai departe
Bucătărie modernă pentru masa bolnavilor de la Spitalul de Urgență din Petroșani
Începând de astăzi, 4 iulie 2018, Spitalul de Urgență din Petroșani are o nouă bucătărie care va asigura hrana bolnavilor internați în unitatea medicală de la Petroșani. Obiectivul a fost dat în folosință astăzi, în prezența primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, de către conducerea Spitalului de Urgență din Petroșani. Bucătăria va fncționa într-o clădire anexă complet reabiltată și modernizată, dotată corespunzător pentru activități de preparare a hranei și depozitare a alimentelor. În plus, 6 bucătari vor prepara aici zilnic meniurile speciale de care beneficiază, gratuit, persoanele asigurate în sistemulCItește mai departe
Vineri, 23 martie, se redeschide cinematograful ”Victoria” din Petroșani
Cinematograful ”Victoria” din Petroșani își redeschide porțile, după ce administrația locală de la Petroșani a finalizat aici investițiile privind reabilitarea și modernizarea acestuia. Lucrările au fost finanțate prin Compania Națională pentru Investiții și au durat aproape doi ani. Noul cinematograf de la Petroșani, al doilea de acest fel din Valea Jiului, va prezenta proiecții 2D și 3D și va fi administrat de Primăria municipiului Petroșani în parteneriat cu o firmă abilitată în achiziția și proiecția filmelor. Cinematograful Victoria dn Petroșani are o capacitate de peste 250 de locuri. Potrivit autoritățilorCItește mai departe
Primul film artistic la Victoria
Proiecții ale unor importante pelicule au mai fost în Petroșani, însă nu într-o sală specializată de cinematograf. În zece zile va rula primul film în ”capitala” Văii Jiului, după o investiție a administrației locale finanțată de la bugetul de stat . Renumit în perioada comunistă, Cinematograful Victoria, situat în zona centrală a localității, a fost modernizat de Primăria Petroșani și Compania Națională de Investiții și redeschis la circa 25 de ani de la ultima proiecție. Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții au verificat, ieri, lucrările de la cinematograf și în următoareleCItește mai departe
Bazinul de înot de la Petroșani rebotezat de astăzi cu numele sportivului Marius Avram Iancu
Începând de astăzi, Bazinul didactic de înot de la Petroșani, poartă numele sportivului temerar Marius Avram Iancu, românul care a reușit, în ultimii ani câteva performanțe remarcabile în domeniul înotului și nu numai. Avram Iancu se numără printre foarte puținii români care au traversat înot Canalul Mânecii, fiind primul care a reușit această performanță fără costum de protecție, și tot de numele său se leagă performanța parcurgerii înot a fluviului Dunărea, de la izvoare și pănă la gura de vărsare în Marea Neagră, peformanță înregistrată anul trecut. Toate aceste performanțeCItește mai departe
Parângul sărbătoreşte Ziua Mondială a Zăpezii
Evenimentul organizat de Școala de Schi Parâng și susținut de Primăria Municipiului Petroșani își propune să aducă în stațiune sute de copii în acest sfârșit de săptămână. Serbarea este o premieră pentru stațiunea de deasupra Petroșaniului și se dorește transformarea ei într-o tradiție. „Avem zăpadă din belșug, ninge ca-n povești, pârtiile se pregătesc și se pun la punct și ultimele detalii pentru un weekend perfect în Stațiunea Turistică Parâng. Sfârșitul de săptămână aduce un eveniment în premieră pentru stațiunea turistică din Petroșani, în centrul atenției fiind „piticii”. Astfel, de „ZiuaCItește mai departe
Mesajul de Ziua Armatei al primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi
25 octombrie este ziua în care ţara îşi sărbătoreşte Armata – un pilon de bază în orice stat – şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. Pentru că lor, militarilor, le datorăm pacea pe care o avem astăzi, se cuvine ca ori de câte ori avem ocazia – și mai ales astăzi – să le mulțumim pentru sacrificiul făcut pentru țară și oamenii acesteia. Tuturor militarilor români care activează în prezent, atât în ţară cât şi în teatrele de operaţiuni militare, dând onoarea cuvenită Armatei Române,CItește mai departe
Cui îi pasă de mine?
”Who cares about me?” sau “Cui îi pasă de mine„ este tema unui proiect derulat de elevii Școlii Gimnaziale IG Duca din Petroșani. În urmă cu aproape o lună de zile, colectivul de elevi coordonat de cadrele didactice au demarat un proiect evenimentul cu tema “Tinerii învață de la vârstnici” în cadrul proiectului ”Who cares about me?”. Scopul general al proiectului este apropierea generațiilor și deprinderea de abilități practice, prin crearea unui cadru în care diferențele de vârstă se fie mai degrabă un motiv de învățare decât unul de disensiune.CItește mai departe
La Petroșani se toarnă asfalt pe cel de-al doilea sens al drumului de centură
Vremea bună din ultimele săptămâni a făcut posibil ca drumarii care lucrează pe tronsonul de investiții rutiere din municipiul Petroșani care au ca scop modernizarea drumului de centură din zona centrală, să poată avansa rapid în execuția acestui proiect. Așa se face că lucrările de consolidare a drumului și cele de bordurare au fost finalizate iar, începând de vineri, 20 octombrie a început și turnarea primului strat de asfalt, pe cel de-al doilea sens al acestui important drum de pe raza municipiului Petroșani. Șantierul investiției a fost vizitat și deCItește mai departe
Trei zile de adevărată zi a recoltei la Târgul Produselor Tradiționale de la Petroșani
Începând de vineri, 13 octombrie și până duminică, Petroșaniul este gazda celei de-a VII-a ediții a Târgului Produselor Tradiționale. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Petroșani – prin Administrația Piețelor, în parteneriat cu producători locali și firme producătoare de diverse produse tradiționale din Vale Jiului, cărora li s-au alăturat și diverși producători din alte regiuni ale României, precum Maramures, Satu Mare, Alba Iulia, Caransebeș sau Gorj. Succesul ediției precedente a determinat organizatorii să păstreze locul de desfășurare al Târgului, în zona Centrului civic, mai exact în Piața Victoriei (Petroșani Nord), acolo unde auCItește mai departe
1 noiembrie, data la care va începe furnizarea agentului termic
1 noiembrie este data la care Complexul Energetic Hunedoara va începe furnizarea agentului termic către abonații din Petroșani. Reprezentanții administrației locale de la Petroșani au avut o întâlnire cu oficialii Complexului Energetic Hunedoara, aceasta fiind data la care se presupune că va începe furnizarea agentului termic. “Cel târziu la 1 noiembrie, din punct de vedere tehnic este posibil să se livreze agentul termic. Undeva în jurul datei de 1 noiembrie vom relua furnizarea agentului termic la Petroșani. Vorbim șI de plata facturilor, aceste detalii tehnice șI financiare se vor faceCItește mai departe
Bazinul didactic din Petroșani va purta numele lui Avram Iancu
Bazinul de înot didactic din Petroșani ar putea purta numele lui Avram Iancu, bibliotecarul care a traversat Dunărea înot. Inițiativa îi aparține lui Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. “Țin să precizez că voi propune în şedinţa de astăzi a Consiliului Local Petroşani acordarea – în semn de apreciere pentru efortul depus şi pentru că a dus numele municipiului nostru de-a lungul a 10 ţări şi 4 capitale – a sumei de 10.000 de lei. De asemenea, voi demara procedurile pentru ca bazinul didactic de înot să-i poarte, cu mândrie,CItește mai departe
Învață virtual să conducă
Elevii care urmează cursurile școlii profesionale ale Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Petroșani au, începând din acest an, posibilitatea de a simula conducerea unui autoturism. Municipalitatea de la Petroșani a investit 4000 de euro într-un simulator auto. „Simulatorul a fost achiziționat cu sprijinul Primăriei, este un simulator didactic, dar cu această ocazie, elevii de la profesională învață să conducă pe simulator și astfel ei iau contact cu ceea ce înseamnă un autoturism, după care ies în teren și fac orele și pe o mașină, nu doar pe simulator. Beneficiul esteCItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi: ”Codul Finanțelor Publice Locale, în dezbatere publică la Asociația Municipiilor din România”
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi participă, în aceste zile, la București, la o nouă reuniune de lucru a Asociației Municipiilor din România, asociație reprezentativă a municipalităților din principalele localități urbane ale țării. Tiberiu Iacob Ridzi, care deține și calitatea de purtător de cuvânt a Asociației Municipiilor din România, spune că principalele discuții ale întâlnirii primarilor de municipii din Romnia de astăzi s-au axat pe tema Codului Finanțelor Publice Locale, document de care depinde gestionarea în viitor al resurselor autorităților publice locale. La discuții participă și ministrul Finanțelor Publice, IonuțCItește mai departe
20.000 de lei pentru un monument al eroilor
Consiliul Local al municipiului Petroșani dezbate, astăzi, un proiect de hotărâre prin care se propune alocarea sumei de 20.000 de lei în vederea realizării unui monument al eroilor. Artiștii sunt invitați să ofere soluții privind realizarea unui monument al eroilor. “O dorință mai veche a veteranilor de război din Petroșani se referă la realizarea unui monument reprezentativ care să reflecte gratitudinea noastră pentru jertfa lor în folosul nației române. În fața Casei de Cultură din Petroșani există un loc care așteaptă de foarte multă vreme o statuie care să onorezeCItește mai departe
Care primari au fost la întâlnirea cu Lia Olguța Vasilescu?
Primarii din Valea Jiului se află la București, unde participă la întâlnirea cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Primarii prezenți la întâlnire sunt Tiberiu Iacob Ridzi, Gheorghe Ile, Lucian Resmeriță, Vasile Jurca și Dănuț Buhăescu. “Întâlnire cu Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu discuţii pe tema Legii Pensiilor şi viitorul Văii Jiului”, a scris Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, pe pagina sa de socializare. Revenim cu detalii [slideshow_deploy id=’36591′]
Petroșănenii chemați la o dezbatere publică
Petroșănenii sunt invitați la o dezbatere publică. Aceasta va avea loc, mâine 18 august, la sediul Primăriei municipiului Petroșani, iar subiectul este legat de zona Brădet. “Primăria municipiului Petroșani, vă invită mâine 18 august 2017, ora 13.00 în sala de marmură a Primăriei, la dezbaterea publică cu privire la amenajarea zonei Brădet, ce se va efectua în cadrul proiectului „Pădurea colorată””, arată invitația Primăriei Petroșani. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunțat încă de luni că își dorește să amenajeze zona de la Brădet pe modelul Pădurii Fermecate dinbCItește mai departe
Pădurea Colorată – proiect pentru Brădet
Zona Brădet se va transforma în “Pădurea Colorată”. Pe modelul pădurii Dumbrava din satul Poienari, județul Gorj se va schimba aspectul de la Brădet. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a fost impresionat de modul în care culorile așternute pe trunchiurile copacilor pot schimba aspectul unei păduri, astfel că vrea să realizeze la Petroșani un astfel de proiect. În acest sens, a luat legătura cu artisul Mihai Țopescu, cel care a avut idea de a picta pădurea Dumbrava. “Vrem să facem la Petroșani, în zona Brădet, “Pădurea Colorată” așa cumCItește mai departe
Târgul de produse second-hand de la Petroșani se mută înapoi în parcarea stadionului Jiul
Târgul de produse second-hand de la Petroșani nu va mai avea loc în incinta stadionului Jiul Petroșani, ci se mută înapoi în parcarea stadionului Jiul, de pe strada Lunca. Decizia a fost luată în ședința extraordinară a Consiliului local de miercuri, 9 august, ca urmare a unei solicitări prmite, în acest sens, din partea CSM Jiul Petroșani. Reprezentanții clubului sportiv din Petroșani au motivat această solicitare ca urmare a faptului că meciurile de fotbal din calendarul competițional al FRF care urmează să aibă loc în anul sportiv 2017-2018 se suprapuneauCItește mai departe
Ziua Minerului, marcată la Petroșani
La Petroșani s-a dat startul evenimentelor dedicate comemorii minerilor care și-au jertfit viața în grevele care au îndoliat Valea Jiului.. S-au scurs 40 de ani de la grevele care au însângerat Valea Jiului. Greutățile cu care se confruntau minerii i-au determinat pe aceștia să pornească revoltele, iar de atunci, de când și-au strigat nemulțumirile șI au luptat pentru apărarea locurilor de muncă s-au scurs 40 de ani. “Paradoxal, pentru mineri şi pentru Valea Jiului, de ce nu, de-a lungul istoriei, cărbunele a însemnat viaţă, dar şi moarte. A însemnat viaţăCItește mai departe
Nedeie în creierii munților
Luna aceasta are loc Nedeia Troiței din masivul Parâng. 12.000 de lei a alocat Consiliul local al municipiului Petroșani pentru organizarea evenimentului care are ca scop păstrarea tradițiilor. “Nedeia Troiței este organizată, în fiecare an, la Troița ridicată la cota 1.500 m din Masivul Parâng și are drept scop promovarea tradițiilor localnicilor din zonă și constă în prepaparea bucatelor și furnizarea lor participanțiolor, o slujbă de pomenire, muzică și dansuri populare specifice zonei noastre și prezentare de costume populare”, arată primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. 12.000 de leiCItește mai departe
Așteaptă evaluarea ofertelor
Încă nu se cunoaște constructorul care va executa lucrările de modernizare a centurii municipiului Petroșani. Municipalitatea de la Petroșani are în vedere reabilitarea a aproape 3 km din cea de-a doua parte a șoselei de centură. Este vorba de tronsonul curpins între km 130+290 – km 131+750 (DN66). Proiectul are o valoare de 3.968.760 lei, fără TVA. Vor fi efectuate mai multe lucrări de amenajare a șoselei care includ și trotuarele aferente. Deocamdată licitația se află la faza de evaluare a dosarelor. “Centura e în licitație. E în evaluare deCItește mai departe
În Colonia Petroșaniului, noua grădiniță nr. 2 prinde contur
O serie de investiții se află în plină derulare pe raza municipiului Petroșani. Primarul localității, Tiberiu Iacob Ridzi și-a propus să evalueze, în mod public, modul în care se execută lucrările pe mai multe șantiere de pe raza municipiului Petroșani. În acest sens, după vizita derulată zilele trecute la Cinematograful Victoria, astăzi Tiberiu Iacob Ridzi a fost prezent pe șantierul construcției Grădiniței de la Școala gimnazială nr. 2 – structură a Colegiului Tehnic ”Dimitrie Leonida”, investiție care se execută în cartierul Colonie. Și de această dată, primarul Petroșaniului a fost însoțitCItește mai departe
Investiții pentru școlari și preșcolari
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a efectuat, astăzi, o vizită la grădinița numărul 2 din cartierul Colonie. Aici au loc ample lucrări de modernizare, astfel încât clădirea să corespundă cerințelor privind desfășurarea activității educative. “Suntem cu lucrările la un nivel destul de avansat. Termenul de finalizare este ianuarie 2018, dar sper să terminăm mai repede. Este o lucrare realizată pe PNDL, valoarea este de aproximativ 600.000 lei, iar contribuția noastră este de aproximativ 10%. Investiția prevede reabilitarea totală a clădirii cu tot ceea ce înseamnă spații interioare, amenajareCItește mai departe
Locuri de joacă pentru parcurile din Petroșani
Municipalitatea din Petroșani intenționează să achiziționeze mai multe aparate de joacă pentru copii, în vederea modernizării locurilor de joacă din parcurile Petroșaniului. În acest sens, potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, au fost identificate și fondurile necesare, aprobate de Consiliul local zilele trecute, printr-o rectificare bugetară. ”Am luat nişte bani pe care i-am alocat inițial pentru realizarea unui studiu legat de viitorul parc industrial – un proiect mai vechi încă neconcretizat, studiul urmând să fie deocamdată reprogramat – pentru achiziţionarea de jocuri de copii în parcurile noastre. E vorba de 110.000CItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi a inspectat lucrările la cinematograf
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a efectuat o vizită la cinematograful Victoria pentru a vedea stadiul lucrărilor. Edilul a estimat și o dată la care unitatea va fi funcțională. Primele proiecții vor putea fi vizionate la sfârșitul acestui an. “Suntem în vizită la cinematograful Victoria, lucrările sunt în plină desfășurare, sperăm ca până în octombrie să finalizăm lucrările, iar apoi să dotăm spațiul cu echipamente. Prima proiecție o estimăm undeva până de Crăciun”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Cinematograful va fi administrat de autoritățile locale deCItește mai departe
Fără salvamar
Organigrama aparatului de specialitate al primarului de la Petroşani a fost modificată,iar în acest sens a fost desființat postul de salvamar. “Având în vedere încadrarea în numărul maxim de posturi, stabilit în conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003, Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare, precizăm că este necesară modificarea numărului de personal, organigramei și a statului deCItește mai departe
Așteaptă oferte pentru reabilitarea centurii
Municipalitatea de la Petroșani are în vedere reabilitarea a aproape 3 km din cea de-a doua parte a șoselei de centură. Este vorba de tronsonul curpins între km 130+290 – km 131+750 (DN66). Proiectul are o valoare de 3.968.760 lei, fără TVA. Vor fi efectuate mai multe lucrări de amenajare a șoselei care includ și trotuarele aferente. În momentul de față, autoritățile locale așteaptă oferte din partea constructorilor, iar mai apoi urmează a fi desemnat câștigătorul. “Am demarat procedura de licitație pentru centură, suntem la faza în care se depunCItește mai departe
Fotbal de mare clasă, sâmbătă, 3 iunie, pe stadionul Jiul din Petroșani
Municipiul Petroșani găzduiește sâmbătă, 3 iunie 2017 un eveniment sportiv de excepție. Este vorba despre întâlnirea pe stadionul ”Jiul”, pentru un meci amical, a echipelor de glorie ale Jiului Petroșani și Universității Craiova. ”Este un moment aşteptat cu multã nerãbdare pe stadionul care în aceastã varã împlineşte 35 de ani, un stadion pe care au cãlcat în timp nume devenite de-acum legende în cartea de istorie a fotbalului. De asemenea, mai aniversăm şi 98 de ani de la înfiinţarea clubului Jiul Petroşani, dar şi 43 de ani de când Jiul PetroşaniCItește mai departe
Ansamblul folcloric Parângul pleacă la Psary
În perioada 15-20 iunie reprezentanții Ansamblului Folcloric Parângul vor participa la festivalul Internațional de Muzică și Dansuri Populare din Psary Polonia. “Orașul Psary, din Polonia, dorește să organizeze, în perioada 15-20 iunie 2017, la Psary, Festivalul Internațional de Muzică și dansuri populare din orașele foste partenere de proiect”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Conform acordului de colaborare, încheiat între municipiul Petroșani și orașul Psary, cheltuielile legate de masa și cazarea participanților din Petroșani sunt suportate în totalitate de către orașul Psary, municipalității din Petroșani revenindu-i responsabilitatea de aCItește mai departe
Zdob și Zdub, Andreea Bănică, Nicu Paleru și Andreea Voica, cântă la ediția 2017 a Zilelor Municipiului Petroșani
Autoritățile locale de la Petroșani au definitivat programul manifestărilor cultural-artistice care vor avea loc în aceste zile în cadrul ediției anului 2017 a Zilelor Municipiului Petroșani. ”Am plăcerea să invit cetățenii municipiului Petroșani la activitățile care vor avea loc în aceste zile la Petroșani sub genericul Zilelor Orașului. Am stabilit și programul complet al evenimentelor dar și numele artiștilor care vor concerta anul acesta la Petroșani și cred că alegerea noastră va fi pe placul cât mai multor iubitori ai muzicii”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Astfel, invitațiiCItește mai departe
Cine cântă la Zilele municipiului Petroșani?
Artiști de renume vor concerta la Zilele municipiului Petroșani. Evenimentul ajunge la ediția cu numărul XVI. “Zilele municipiului Petroșani se vor desfășura în această săptămână. Îi invit pe toți cei care vor să participe la aceste evenimente, vineri și sâmbătă vor avea loc spectacole, de muzică populară și muzică ușoară. Miercuri la ora 11 avem parada costumelor de carnaval, se pleacă din fața primăriei până la Teatrul Dramatic ID Sîrbu, la rotondă unde după paradă, actorii vor juca o piesă de teatru pentru copii. La ora 13:00 o să avemCItește mai departe
Gulaș și seară de poezie cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare
La fel ca în fiecare an, comunitatea maghiară din Valea Jiului, marchează prin diferite acțiuni Zilele Culturii Maghiare. Anul acesta, evenimentele vor avea loc în perioada 22 – 25 iunie, la Petroșani, acestea fiind organizate de către Asociația Umanitară Carbo Gremium și Biserica Romano-Catolică Sfânta Varvara din Petroșani. “În acest sens, Primăriei municipiului Petroșani I se solicită să fie alături de inițiatorii acestui eveniment în calitate de coorganizator și să acorde suma de 1000 lei pentru buna organizare a acestuia. Această sumă reprezintă premierea unor persoane, păstrătoare de tradiții aleCItește mai departe
Eroii, cinstiți la Petroșani
Municipalitatea de la Petroşani i-a cinstit pe eroii neamului. În vremurile tulburi ale României, au fost oameni care au apărat şi au făcut sacrificiul suprem pentru un crez. De Ziua Înălţării Domnului, când sărbătorim Ziua Eroilor, toate gândurile noastre se întorc către cei căzuţi pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului, aducându-le un pios omagiu. “Suntem la o mare sărbătoare a românilor şi a întregii creştinătăţi, este şi Înălţarea Domnului, dar este şi ziua eroilor neamului, se împlinesc astăzi 100 de ani de la momentul 1916 cândCItește mai departe