Tiberiu Iacob Ridzi
Respectul pentru mineri şi salvarea mineritului reprezintă o datorie de onoare a României faţă de Valea Jiului
România este datoare Văii Jiului şi oamenilor acesteia ! Poate că, la prima vedere, cuvintele acestea par desprinse dintr-un slogan. Privind însă în profunzime, de-a lungul istoriei ultimului secol şi jumătate, orice om de bună credinţă poate constata adevărul din spatele acestei afirmaţii. În primul rând, istoria stă mărturie a faptului că, din 1840 încoace, de când fraţii Maderspach deschideau primele mine de cărbune de la Petroşani, Vulcan şi Petrila, Valea Jiului a jucat, cu cinste, un rol însemnat în economia Europei Centrale, devenind un motor de dezvoltare alCItește mai departe
Afacere de miliarde: Mătură străzile dar închiriază şi utilaje către municipalitatea din Petroşani
Nu mai puţin de 400 de milioane de lei pe lună plăteşte suplimentar Primăria municipiului Petroşani firmei care se ocupă de curăţenia stradală, Eolian Energy. Asta după ce societatea a câltigat şi licitaţia pentru închirierea unor utilaje către Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat. Pentru tot ce înseamna curăţenie stradală – măturat, spălat, stropit şi deszăpezire – Primăria Petroşani a încheiat un contarct de concesiune cu Eolian Energy pentru care se achită lunar de la bugetul local suma de 700 – 800 de milioane deCItește mai departe
Programul complet al Zilelor Municipiului Petrosani
Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, a facut public astazi programul complet al editiei a XIV-a a Zilelor Municipiului Petrosani. Evenimentele vor avea loc in perioada 27-31 mai 2015. „Incercam sa acoperim o paleta cat mai larga de evenimente in cadrul Zilelor Orasului. Invit toti cetatenii sa participe la aceste evenimente”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi. „Avantul liber. Ro” va prezinta programul complet al Zilelor Municipiului Petroşani: Miercuri, 27.05.2015 Ora 14.00 Tenis de câmp Locaţie: Baza Sportivă „ Jiul Petroşani” Ora 16.00 Table Locaţie: Casa de Cultură a SindicatelorCItește mai departe
Mesaj Tiberiu Iacob Ridzi de Ziua Eroilor
Eroismul, inspirat de ideea creştină şi de patriotism, reprezintă o virtute de valoare absolută, o jertfă supremă. Cu această zestre intră un popor în marea familie a popoarelor, în istoria lumii. Astfel, an de an, în această zi, gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi gratitudine spre cei care, prin vitejia şi jertfa lor, au făurit România Mare, au apărat libertatea şi independenţa sa şi au menţinut trează încrederea poporului român în valorile sale creştine şi morale. În veci să fiţi slăviţi, Eroi ai României! TiberiuCItește mai departe
Nuntaşi de aur la „Ziua Familiei” de la Petroşani
Un număr de 20 de familii care au împlinit în cursul primelor luni ale acestui an 50 de ani de la căsătorie au fost invitaţii speciali ai primarului Tiberiu Iacob Ridzi la ediţia din acest an a „Zilei Familiei”. Evenimentul, organizat de ani buni, în mod constant, la Petroşani, într-un fericit parteneriat al Primăriei municipiului Petroşani, Consiliului local şi Asociaţiei „Casa Pro Urbis” este un bun prilej de a prezenta, în mod special generaţiilor tinere, adevăratele valori ale vieţii de familie şi rolul familiei în viaţa unei comunităţi locale. „ÎnCItește mai departe
Primăria Petroşani se împrumută la bancă pentru a cincea oară
Municipalitatea din Petroşani vrea să demareze un proiect de investiţii, dar nu are bani. Aşa că a decis să mai contarcteze credit bancar, de 6 milioane de lei. Nu mai puţin de 6 milioane de lei vrea să împrumute Primăria Petroşani pentru a asfalta unele străzi din cartierul Colonie. Este vorba despre fix 6 străzi ai căror locuitori au reclamat în repetate rânduri condiţiile în care sunt nevoiţi să circule. Bugetul local nu dispune de banii necesari realizării acestui obiectiv de investiţii, aşa că edilul – şefCItește mai departe
Afectaţi din cauza despărţirii de mamă
Cei doi copii ai fostului ministru aflat în penitenciar au ajuns la Bucureşti pentru tratament din cauza stării de sănătate precare. Cei doi minori, Maria (doi ani) şi Andrei (patru ani), suferă de aceeaşi afecţiune gravă pe care o are şi Monica Iacob Ridzi. Separarea de mamă i-a făcut pe cei doi micuţi să răspundă deficitar la tratamentul pe care-l urmează încă de la vârsta de un an, terapie care, dacă este efectuată corespunzător, îi ajută să ţină boala în frâu, dar mai ales să nu ajungăCItește mai departe
Clubul Jiul Petroşani va avea o secţie de automobilism sportiv
Clubul Sportiv Jiul Petroşani, aflat în directa subordinea Consiliului Local, va avea o secţie de automobilism, pe lângă celelalte ramuri sportive deja existente. Solicitarea de înfiinţare a acestei secţii a venit de la un grup de participanţi la Campionatul Judeţean de Automobilism şi Karting Hunedoara, care doresc să activeze în mod organizat, sub egida Clubului Jiul. Iubitorii acestei ramuri sportive sunt o prezenţă constantă în campionatul judeţean de profil şi au obţinut până acum numeroase premii, reprezentând cu cinste municipiul Petroşani. Solicitarea i-a fost prezentată primarului municipiului Petroşani,CItește mai departe
Bila alba/ 22 aprilie/ Tiberiu Iacob Ridzi
Tiberiu Iacob Ridzi, primar Petroşani – Pe principiul mai bine mai târziu, decât niciodată, edilul a decis să amenajeze la Brădet, aşa cum a promis, un loc special pentru picnicuri, respectând prevederile legale.
Costuri enorme pentru înlocuirea capacelor de canal furate
ApaServ Valea Jiului trebuie să suporte costuri extrem de mari pentru a înlocui capacele de canal furate. Conducerea frmei este de părere că în problemă trebuie implicaţi direct şi cei care asigură liniştea şi ordinea publică. În noaptea de luni spre marţi au mai dispărut câteva capace de pe străzi, atât în Petroşani, cât şi în Lupeni, iar hoţii par de neoprit. Sunt zeci de capace furate în doar câteva zile, iar furturile continuă nestingherite. „De joia trecută până acum au fost furate 37 de capace de canal. AmCItește mai departe
Primarul Petroşaniului, voluntar de Paşte la Casa Pollicino
Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a fost prezent astăzi, din nou, în mijlocul copiilor de la Casa Pollicino din Petroşani. De data aceasta, Tiberiu Iacob Ridzi i-a susţinut pe cei mici în acţiunea dedicată întâmpinării sărbătorilor pascale. „Am petrecut câteva ore deosebite alături de copiii de la Casa Pollicino, alături de care, aşa cum este tradiţia în Joia de dinaintea Paştelui, am vopsit ouăle roşii şi am rememorat Patimile lui Hristos. Vin aici, alături de aceşti copii absolut excepţionali împreună cu care am parte de momente unice”, spune TiberiuCItește mai departe
Moment aniversar la Apa Serv Valea Jiului
Conducerea Apa Serv Valea Jiului a marcat astăzi, printr-o festivitate la care au participat foşti şi actuali salariaţi ai firmei, cei 20 de ani care s-au scurs de la înfiinţarea operatorului regional de alimentare cu apă potabilă şi canalizare a celor 6 localităţi ale Văii Jiului. Cu acest prilej, la intrarea în sediul central al societăţii din Petroşani a fost dezvelită o placă aniversară. În semn de respect pentru toţi cei care au muncit sau muncesc în continuare în cadrul inimosului colectiv al ASVJ, directorul gneral Costel Avram aCItește mai departe
Mesaj Tiberiu Iacob Ridzi de Ziua Jandarmeriei Române
Se împlinesc astăzi 165 de ani de când domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica a reformat sistemul de ordine publică prin înfiinţarea Corpului de Jandarmi, o instituţie necesară deopotrivă asigurării libertăţilor cetăţeneşti cât şi a ordinii de drept în stat. Cu mulţumirile sincere care li se cuvin jandarmilor din Petroşani şi din întreaga Vale a Jiului pentru activitatea lor constantă, serioasă şi benefică întregii noastre comunităţi, doresc să le adresez gândurile mele cele mai bune, urări de sănătate şi împliniri cu prilejul „Zilei jandarmeriei” pe care o sărbătorim la data deCItește mai departe
Bila alba/ 1 aprilie/ Tiberiu Iacob Ridzi
Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, pentru ca a luat initiativa si le-a propus primarilor din vale ca impreuna sa creeze o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, în cadrul căreia să funcţioneze o firmă specializată, menită să atragă investitori din ţară şi din străinătate, care să dezvolte industrial şi turistic zona şi care să deschidă sute de locuri de muncă în fiecare localitate din Valea Jiului.
Incredibil: Saltelele bune erau ţinute “la dospit”, în timp ce micuţii internaţi la SUP dormeau pe saltele murdare şi rupte!
Situaţie incedibilă la Secţia de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă din Petroşani, unde copiii dormau pe saltele vechi, rupte şi, mai ales, murdare când de fapt în magazia unităţii sanitare existau şi alte saltele bune! A fost nevoie ca fotografiile cu condiţiile de la Pediatria SUP să ajungă în spaţiul public pentru ca persoanele din conducerea instituţiei medicale să ia măsuri pentru remedierea situaţiei. Dar asta şi după ce primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a dispus constituirea unei comisii care să verifice cele sesizate de părinţii careCItește mai departe
Premii pentru veteranii de război
Aproape 3.000 de lei a alocat municipalitatea pentru premierea veteranilor de război din Petroşani. În total sunt 7 persoane pe care reprezentanţii municipalităţii vor să îi cinstească, aşa cum se cuvine, de Ziua Veteranilor de Război, celebrată an de an în data de 29 aprilie. “Ziua de 29 aprilie este o zi specială, un moment de referinţă în care cinstim şi omagiem pe cei care au oferit de-a lungul timpului lecţia demnităţii şi a patriotismului, demonstrând că iubirea de ţară este cea mai nobilă virtute pentru care merită săCItește mai departe
Domeniul schiabil din Parâng pleacă de la Kranz Eurocenter la SPADPP!
E oficial. Kranz Eurocenter, firma care administra domeniul schiabil din Parâng, a fost scoasă din “cărţi”. Reprezentanţii Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Petroşani devin, de drept, administratorii Parângului. Toate bunurile din munte, inclusiv vechiul şi noul telescaun, vor fi adminsitrare de SPADPP, după ce municipalitatea a decis să nu reînnoiască contractul de asociere cu firma Kranz Eurocenter, una dintre societăţile vizate de dosarul DNA “şpagă la MDRT”, firmă controlată de omul de afaceri Adrian Gărdean. Consilierii locali de la Petroşani sunt aşteptaţi săCItește mai departe
Doi candidaţi vor să fie salvamar
Dacă la primul concurs organizat de Primăria Municipiului Petroşani pentru postul de salvamar nu s-a prezentat nimeni, de data aceasta sunt doi candidaţi înscrişi. Postul de salvamar este necesar pentru bazinul şcolar care funcţionează în municipiul Petroşani, iar oficialii primăriei au scos postul la concurs încă din luna ianuarie, dar fără succes până acum. Postul nu s-a ocupat nu pentru că nu ar fi fost doritori, însă pentru a putea participa la concurs era nevoie, iniţial, de un atestat care să certifice calificarea în domeniu. După un prim eşec,CItește mai departe
Reciclare cu premii
Municipalitatea Petroşani organizează la sfârşitul săptămânii o acţiune de ecologizare, iar pentru a-i motiva de locuitori să participe pune la bătaie ş premii. Actiunea este organizată în parteneriat cu firma ROREC pentru colectarea aparatelor electrice si electrocasnice vechi sau defecte şi are loc SAMBATA 28 martie intre orele 9,00 si 17,00. „Petroşenenii pot participa la această acţiune de colectare organizată în două locaţii: în faţa Casei de Cultură şi la Piaţa Dacia”, arată primarul localităţii, Tiberiu Iacob Ridzi. Drept recompensă, petroşenenii primesc cupoane valorice în valoare de 20 leiCItește mai departe
Ultima zi pentru înscrierea la concursul pentru postul de salvamar
Locul scos la concursul organizat de administrația publică locală din Petroşani, pentru postul de salvamar care să lucreze la bazinul şcolar, nu s-a ocupat. Doritori ar fi, însă condiţia eliminatorie îi ţine departe pe cei care ar vrea un loc de muncă în cadrul bazinului şcolar. Municipalitatea a anunţat încă din luna ianuarie 2015, cum că vrea să angajeze un salvamar, însă acesta ar trebui să aibă un atestat care să certifice calificarea. La prima etapă de selecţie nu s-a prezentat nimeni, nu din cauza salariului de bugetar ciCItește mai departe
Drumul spre staţia de sortare din Petroşani, modernizat în colaborare cu CJ Hunedoara
Primăria Municipiului Petroşani va colabora cu oficialii Consiliului Judeeţan Hunedoara pentru modernizarea drumului care duce spre viitoarea staţie de sortare a deşeurilor. Staţia este inclusă în proiectul „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”, semnat de CJ Hunedoara cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi este amplasată în vecinătatea fostei mine Dâlja. Starea actuală a drumului nu permite, însă, un trafic fluent al maşinilor de gunoi, care să aducă deşeurile la staţia de sortare, aşa că se impune modernizarea lui. Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Local alCItește mai departe
Ca să atragă investitori/ Primarul Petroşaniului îi cheamă pe omologii săi din Valea Jiului să promoveze împreună potenţialul zonei
Proaspăt întors de la Viena, unde a fost într-o misiune economică, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi îi invită pe omologii săi din Valea Jiului la discuţii pentru a pune bazele unei asocieri. Împreună suntem mai puternici, iar Valea Jiului trebuie dezvoltată unitar. Acesta este mesajul pe care primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, îl transmite celorlalţi primari din Valea Jiului pe care îi cheamă să se asocieze. „Cred că este momentul să ne întâlnim, toţi cei şase primari din Valea Jiului, şi să discutăm la modul concretCItește mai departe
Semnăturile pentru graţierea Monicăi Iacob – Ridzi – o iniţiativă a enoriaşilor, susţin reprezentanţii Bisericii
Episcopia Devei şi Hunedoarei spune că acţiunea de strângere de semnături pentru graţierea Monicăi Iacob – Ridzi nu este a Bisericii Ortodoxe, asta deşi în mai multe biserici din Petroşani sunt liste pe care le pot semna enoriaşii. Enoriaşi de la mai multe biserici din Petroşani, unde este primar Tiberiu Iacob Ridzi, strâng semnături pentru a cere graţierea Monicăi Iacob Ridzi, iar listele vor fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis. Chiar dacă acţiunea se desfăşoară în interiorul bisericilor, reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei susţin că nu este o acţiune a BisericiiCItește mai departe
Avocatul Monicăi Ridzi: Ministrul Justiţiei să iasă din biroul luxos şi să vadă cum stau deţinuţii
Alexandru Chiciu, avocatul Monicăi Iacob Ridzi, a spus, duminică, după ce a vizitat-o pe aceasta în penitenciar, că fac un apel către ministrul Justiţiei să iasă din “biroul său luxos” şi să viziteze penitenciarele, ca să vadă condiţiile în care stau deţinuţii şi în care lucrează personalul. După ce a vizitat-o mai bine de două ore pe Monica Iacob Ridzi, la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, avocatul Alexandru Chiciu a spus că sistemul penitenciar este “la pământ”, condiţiile nu sunt potrivite pentru deţinuţi, cu atât mai mult pentruCItește mai departe