Tribunalul Alba
Tânărul care a spart chioşcul închisorii rămâne după gratii
Alexandru Mucerniuc n-a primit liberarea mult visată şi va rămâne în penitenciar cel puţin până pe data de 23 noiembrie a.c., când la Tribunalul Alba va fi luată în discuţie solicitarea sa. Tânărul din Uricani ajuns după gratii pentru că a spart magazinul alimentar al închisorii, în care-şi executa o condamnare tot pentru furt. Cu o inteligenţă peste medie, tânărul a reuşit să înşele vigilenţa gardienilor penitenciarului din Târgu Mureş, şi de sub nasul lor, să fure cafea, alimente şi ţigări, ziua în amiaza mare. S-a folosit de o simplăCItește mai departe
Criminalul din Uricani a cerut clemenţă
Iulian Nicolae Pavel, individul din Uricani care a primit 20 de ani de temniţă pentru că şi-a înjunghiat soţia chiar în faţa celor doi copilaşi, a încercat să înduplece instanţa de judecată să-i reducă pedeapsa. Criminalul a şocat întreaga comunitate prin cruzimea de care a dat dovadă, dar a sperat că noile prevederi ale codului penal îi vor reduce din pedeapsă. Astfel, acesta a cerut magistraţilor Tribunalului Hunedoara o reexaminare, apoi a încercat să-i convingă pe judecătorii din Alba, atât de la Judecătoria AiudCItește mai departe
Amânare în procesul intentat de Mircea Moloţ prefectului Vasilescu
Magistraţii de la Tribunalul Alba au amânat judecarea cererii formulate de preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, prin care solicită anularea oridinului semnat de prefectul Sorin vasilescu de încetare a mandatului înainte de termen. Magistraţii au dat un nou termen de judecată, pentru data de 6 mai, “în vederea depunerii completării la acţiune şi a întâmpinărilor la completarea la acţiune, respectiv a poziţiilor faţă de cererile de sesizare a ÎCCJ pentru hotărârea prealabilă respectiv a Curţii Constituţionale pentru excepţia de neconstituţionalitate”. Reamintim că Mircea Moloţ aCItește mai departe
Procesul dintre Mircea Moloţ şi Sorin Vasilescu s-a mutat la Tribunalul Alba
Procesul dintre preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi prefectul Sorin Vasilescu, care a semnat ordinul de încetare a mandatului înainte de termen, se va judeca la Tribunalul Alba. Mircea Ioan Moloţ a cerut la Curtea de Apel Alba Iulia strămutarea procesului de la Tribunalul Hunedoara, iar instanţa a admis solicitarea. ”Admite cererea de strămutare formulată de reclamantul MMI şi, în consecinţă: Strămută procesul ce face obiectul dosarului nr. 1125/97/2015 al Tribunalului Hunedoara – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal privind pe reclamantul MMICItește mai departe
Ginerele lui Moloţ a scăpat de arestul la domiciliu
Ginerele lui Mircea ioan Moloţ, omul de afaceri Venter Robertto Patrick, a scăpat de arestul la domiciliu. Instanţa a decis cercetarea lui sub control judiciar. Magistraţii de la Tribunalul Alba au aprobat cererea formulată de Robertto Patrick Venter privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Venter a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA în acelaşi dosar în care Mircea Ioan Moloţ este cercetat pentru posibile fapte de corupţie. Potrivit DNA, acesta, în calitate de administrator al SC VivantyCItește mai departe