Tribunalul Gorj
Adolescentul condamnat pentru omor a făcut recurs. Cererea se judecă în Săptămâna Patimilor
Adolescentul din Petroşani care a omorât-o pe concubina tatălui său a făcut apel la sentinţa judecătorilor de la Tribunalul Gorj. După ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru omor, tânărul, dar şi celelalte părţi implicate au contestat sentinţa. Astfel, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Craiova care va judeca primul termen la data de 26 aprilie 2016. Teofil Vodislav Miodrag a fost condamnat la o pedeapsă de şapte ani de închisoare, sentință pe care o va executa într-un penitenciar pentru minori şi tineri.CItește mai departe
Evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 3 milioane de lei
Poliţiștii din mai multe judeţe au descins în nu mai puţin de 16 locaţii, inclusive din judeţul Hunedoara, la persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 3.300.000 de lei, prin evaziune fiscală. La data de 26 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 16 percheziţii, într-o cauză penală, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane din judeţele Gorj, Dolj, Vâlcea, Hunedoara şi Cluj, bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.CItește mai departe