tribunalul hunedoara
Alin Simota este încarcerat de aproape o săptămână
Controversatul afacerist din Petroșani se află la Penitenciarul Rahova în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele său. Potrivit unor surse încă de pe data de 26 iulie ” s-a prezentat la punctul de control de pe Aeroportul Otopeni. A fost identificat de polițiștii de frontieră care i-au anunțat pe polițiștii de la transporturi. Constatând existența unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost chemați reprezentanții Administrației Penitenciarelor”. Alin Simota este fost finanțator al clubului Jiul Petroșani și fost vicepreședinte al PNL Hunedoara,CItește mai departe
Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Deva și Parchetul au adoptat ”Memorandumul privind justiția”
Documentul care stă la baza protestului declanșat de magistrați arată problemele din sistemul judiciar și a fost semnat de procurorii și judecătorii hunedoreni. În ”Memorandumul privind justiția” se solicită implementarea unui set de măsuri care să conducă la o ”justiție eficientă, modernă și de calitate”. ”Adoptarea Memorandumului în adunări generale este o primă măsură de protest prin care s-a stabilit un document programatic de principiu, cu soluții pentru problemele cu care se confrunta sistemul judiciar și afectează direct cetățeanul ce se adresează instanțelor”, a spus judecător Dana Girbovan, președinteCItește mai departe
Procurorii vor refacerea expertizei în cazul asistentei care și-a ucis copilul
Două rapoarte medico-legale se bat cap în cap cu privire la discernământul tinerei de 30 de ani care și-a ucis nou născutul. Femeia a fost pusă în libertate dar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara vor să afle care raport al medicilor este corect, cel în care tânăra a avut discernământ sau ultimul, în care medicii au stabilit contrariul. ”Ulterior termenului de 30 iunie 2016 a fost despus raportul medico-legal întocmit de către Laboratorul de Medicină Legală Tmișoara, în care s-a menționat că nu are discernământ în raportCItește mai departe
Unde se ascunde Alin Simota?
Fostul consilier județean Alin Simota, din Petroșani, a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră după ce Tribunalul Hunedoara, în ianuarie 2016, a hotărât că acesta trebuie să se întoarcă în detenție și să-și finalizeze condamnarea la doi ani de închisoare pe care a primit-o în anul 2014 pentru conflict de interese. După pronunțarea sentinței Tribunalului Hunedoara, Simota nu a fost găsit acasă și nici în alte locuri de către polițiștii hunedoreni, motiv pentru care a fost dat în urmărire națională și internațională. Aproape jumătate de anCItește mai departe
Sentință. 5 miliarde de lei din banii Companiei Naționale a Huilei către ANAF
Tribunalul Hunedoara a admis, în parte, contestaţia formulată de creditoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva tabelului preliminar al creanţelor întocmit de lichidatorul judiciar al Companiei Naţionale a Huilei SA. Ca atare a dispus modificarea tabelului preliminar al creanţelor şi înscrierea creditoarei ANAF cu suma de 5.012.556.690 lei, în categoria creanţelor bugetare şi a creditorului Ministerul Finanţelor Publice cu suma de 201.605.684,86 lei, în categoria creanţelor bugetare. De asemenea, judecătorul de caz a admis şi contestaţia formulată de SC CONVERSMIN SA împotrivaCItește mai departe
S-a dispus efectuarea unei expertize pentru asistenta din Petroșani care și-a ucis bebelușul
Tribunalul Hunedoara a dispus efectuarea unei expertize medico – legale în dosarul în care este judecată asistenta medicală din Petroșani care și-a ucis bebelușul în noaptea de Anul Nou, lăsându-l să moară de frig într-un tomberon de gunoi. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara încă de la finele lunii ianuarie, dar a avut primul termen în data de 10 martie. În acest dosar, magistrații au dispus și aplicarea unei amenzi de 3.000 de lei pentru avocatul Arabelei Șaran și asta din cauză că nu şi-a asigurat substituireaCItește mai departe
Haralambie Vochiţoiu, dator sute de mii de lei către Socom Unirea
Câteva sute de mii de lei trebuie să achite senatorul Haralambie Vochiţoiu celor de la Socom Unirea, ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti, pentru spaţiul unde a funcţionat una din firmele familiei sale. Tribunalul Hunedoara a dat câştig de cauză celor de la Socom Unirea Petroşani în procesul cu familia senatorului Haralambie Vochiţoiu, pe care a declarat-o bună de plată pentru datoriile acumulate. Judecătorul de caz a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a soţiei lui Vochiţoiu şi a prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune pentru perioada 2006CItește mai departe
Patronul de la Keops se luptă în instanţă pentru investiţia din Cinematograful Victoria
Reprezentanţii Primăriei Petroşani se întâlnesc, din nou, la Tribunalul Hunedoara cu omul de afaceri Siminel Iordache, care îşi cere înapoi banii investiţi în Cinematograful Victoria. Patronul Keops Serv SRL Petroşani îşi cere înapoi banii investiţi în proiectul de reabilitare a Cinematografului „Victoria”, după ce Primăria Petroşani a semnat contractul de finanţare pentru acest obiectiv cu Compania Naţională de Investiţii şi a denunţat înţelegerea cu Iordache. În acest dosar, magistraţii Tribunalului Hunedoara au numit un expert care să întocmească raportul de expertiză, care se stabilească valoarea sumei ce trebuieCItește mai departe
Apelul CEH a primit termen
Unul din dosarele de la Curtea de Apel Alba Iulia în care se judecă apelul la deschiderea insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara a primit termen. Este vorba de dosarul în care CEH are calitatea de apelant. Societatea energetică a făcut apel după deschiderea insolvenţei, societatea fiind nemulţumită de administratorul judiciar admis de instanţa de la Tribunalul Hunedoara. Revenim cu detalii [slideshow_deploy id=’19661′]
Instanţa dă undă verde executării silite a lui Adrian Gărdean
Tribunalul Hunedoara a respins apelul declarat de omul de afaceri Adrian Gărdean la sentinţa instanţei de fond care a dat câştig de cauză organelor fiscale. „Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către contestatorul Gărdean Adrian împotriva sentinţei civile nr. 2488/24 septembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Petroşani”, se arată în minuta sentinţei pronunţate de Tribunalul Huendoara, decizia magistraţilor fiind definitivă. De precizat că şi instanţa de fond, respectiv Judecătoria Petroşani, a respins contestaţia la executare formulată de Adrian Gărdean, iar judecătorul de caz a stabilit că omul de afaceriCItește mai departe
Asistenta criminală dă cu ochii de judecători
Asistenta medicală din Petroşani care şi-a aruncat copilul la gunoi chiar în noaptea de anul nou ajunge, astăzi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Hunedoara. Astăzi are loc primul termen în dosarul de fond în care aceasta este judecată pentru omor calificat. “În baza art. 346 al.2 C.pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.2/P/2016 din data de 22.01.2016, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara privind pe inculpata ŞARAN ARABELA MARIA, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat săvârşit asupra unui membru de familie prev. de art. 188 alin.CItește mai departe
Asistenta medicală care şi-a lăsat pruncul să moară de frig rămâne în arest
Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au respins contestaţia formulată de Arabela Şaran la decizia Tribunalului Hunedoara prin care i s-a menţinut măsura arestului preventiv. „Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpata Ş. A. M. împotriva încheierii penale din 22.02.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia Penală în dosarul 398/97/2016/a2. În baza art. 275 al. 2 C.p.p., obligă pe inculpata contestatoare să plătească statului suma de 132,50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, în sumă de 32,50 lei, seCItește mai departe
Judecător eliberat din funcţie de Preşedintele Klaus Iohannis
Tribunalul Hunedoara are, de marţi, mai puţin cu un judecător, asta după ce Preşedintele României, Klaus Iohannis a semnat Decretul privind eliberarea din funcție a Mariei Goron. Maria Goron a solicitat pensionarea, începând cu data de 1 martie 2016, iar cererea sa a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 160/2016. În vârstă de 58 de ani, judecătorul Maria Goron are o vechime în magistratură de peste 29 de ani, din care aproape 23 de ani în funcţia de judecător şi peste 6 ani jurisconsult şi consilier juridic.CItește mai departe
După opoziţia respinsă, GEROM INTERNAŢIONAL, apel la insolvenţa CEH
Gerom Internaţional a depus apel la insolvenţa CEH. Astfel societatea se alătură celorlalte şase firme care aşteaptă o soluţie definitivă şi irevocabilă de la Curtea de Apel Alba Iulia. De precizat este faptul că dosarul încă nici nu a fost înregistrat pe rolul instanţei de la Alba. Cei de la Gerom Internaţional au depus o opoziţie la procedura insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara, însă aceasta a fost respinsă de magistraţii Tribunalului Hunedoara. “Respinge opoziţia formulată de creditoarea SC GEROM INTERNAŢIONAL SA în contradictoriu cu debitorul Complexul Energetic Hunedoara SA şiCItește mai departe
Cu voinţă politică/ Există soluţii de salvare a CEH
Complexul Energetic Hunedoara are şanse să îşi continue activitatea doar dacă se crează mixul energetic, ori dacă se va acorda preţ reglementat pentru 15% din producţia anuală de energie electrică bazată pe resurse indigene. Varianta viabilă ar fi cea de a doua, recunoaşte vicepreşedintele Sindicatului Muntele, Cristian Iştoc, cel care a şi atras atenţia că sunt dor două căi de salvare a Complexului Energetic Hunedoara. „Salvarea CEH şi a termocentralelor româneşti constă doar în cele două variante, respective crearea mixului energetic bazat prin înfiinţarea unor societăţi care să cuprindăCItește mai departe
22 februarie 2016, termen limită pentru înscrierea la masa credală
Creditorii Complexului Energetic Hunedoara se pot înscrie la masa credală până în data de 22 februarie a.c, potrivit termenului limită stabilit de magistraţii Tribunalului Hunedoara în dosarul privind deschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii. Insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara a fost cerută chiar de societate din cauza datoriilor extreme de mari, dar şi a faptului că toate conturile erau blocate, compania fiind în incapacitate de plată. Oficialii CEH au motivat că nu deţine lichidităţi băneşti disponibile pentru a acoperii datoriile totale, în sumă de 1.672.398.873 lei, din care datorii exigibile,CItește mai departe
Asistenta medicală care şi-a ucis copilul în noaptea de Anul Nou, rămâne după gratii
Arabela Şaran, asistenta medicală care şi-a lăsat copilul nou-născut să moară într-un tomberon, nu a reuşit să scape de arestul preventiv nici după judecarea apelului. Instanţa de fond, respectiv Tribunalul Hunedoara, a dispus măsura arestului preventiv pe 30 de zile în cazul Arabelei Şaran, femeia care şi-a aruncat nou- născutul într-un toberon şi l-a lăsat să moară de frig la – 15 grade Celsius, iar Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut decizia şi a respins contestaţia formulată de „mama criminală”. [slideshow_deploy id=’22083′]
Cristian Istoc: „Insolvenţa CEH ascunde „privatizarea” activelor şi pasivelor”!
Vicepreședintele Sindicatului Muntele, Cristian Istoc, este convins că, în spatele anunţului privind cererea de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara stă, de fapt, intenţia unora de a valorifica diverse active ale companiei energetice. Termocentrala Mintia ar urma să fie vândută la fier vechi pe un pumn de mărunt. Afaceri clientelare puse la cale, spune Istoc, tot de cei care au condus destinele Mintiei timp de 20 de ani şi care sunt încă în diverse funcţii. „Insolvenţa CEH ascunde „privatizarea” activelor şi pasivelor. Cine sunt cei care în mai puţin de 6CItește mai departe
Sindicatul „Muntele”: „Soluţia de salvare a Complexului Energetic Hunedoara nu este insolvenţa”!
Situaţia Complexului Energetic Hunedoara trebuie analizată cu atenţie de Guvern sau în CST, sunt de părere sindicaliştii de la „Muntele”, cea mai importantă structură sindicală la nivelul Complexului Energetic Hunedoara. Reprezentanţii Sindicatului „Muntele” au trimis deja în acest sens o adresă Premierului României. „Sindicatul Muntele atrage atenţia premierului României că soluţia de salvare a Complexului Energetic Hunedoara S. A. nu este insolvenţa.Sindicatul Muntele a trimis o adresă premierului prin care solicită analizarea situaţiei CEH la nivel de guvern sau CSAT. Siguranţa sistemului energetic românesc nu poate fi analizată de unCItește mai departe
CEH şi-a cerut insolvenţa în instanţă
Complexul Energetic Hunedoara a depus la Tribunalul Hunedoara cererea de declarare a insolvenţei, din cauza datoriilor acumulate, care depăşesc 1,2 miliarde de lei, dar şi a faptului că are popriri pe toate conturile. Practic, CEH este în incapacitate de plată şi, peste toate acestea, 19 societăţi au cerut deja în instanţă insolvenţa entităţii energetice, dosarul aflându-se, de asemenea, pe rolul Tribunalului Hunedoara. Cererea CEH de deschidere a procedurii s-a constituit deja într-un dosar, numărul 5194/97/2015. Pentru a nu se ajunge la faliment, insolvenţa este singura cale de redresare aCItește mai departe
Tribunalul Hunedoara chemat să tranşeze contractul huilei din import
Contractul huilei din import, contestat de suedezii de la Emlog AB, se tranşează la la Tribunalul Hunedoara, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi-a declinat competenţa. Acţiunea formulată de Emlog AB împotriva CEH a fost deja înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are ca obiect „litigiu privind achiziţiile publice”. Iniţial, suedezii de la Emlog AB s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar cei de la CNSC şi-au declinat competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara. Practic, prin contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor subCItește mai departe
ApaServ a câştigat procesul cu Apele Române
ApaServ Valea Jiului a scăpat de plata a peste un milion de euro după ce a contestat în instanţă penalităţile de întârziere facturate de cei de la Apele Române. Vorbim despre sumele calculate pentru datoriile istorice ale societăţii, care datau de ani de zile şi pe care ApaServ le-a preluat la înfiinţare, datorii de peste 12,5 milioane de lei noi. Un proces care s-a întins pe parcurul mai multor luni şi care, în cele din urmă a fost câştigat de operatorul de apă din Valea Jiului, care a alesCItește mai departe
Tribunalul Hunedoara, chemat să tranşeze afacerea cărbunelui din import de al CEH
Contractul pentru achiziţionarea de cărbune din import lasă urme adânci, direct în instanţă. Tribunalul Hunedoara este chemat să se pronunţe în ceea ce priveşte contestaţia formulată de o firmă suedeză împotriva procedurii de achiziţie a Complexului Energetic Hunedoara. Iniţial, suedezii de la Emlog AB s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care şi-au declinat competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara. Practic, prin contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 23243/02.12.2015, cei de la SC EMLOG AB Suedia au atacat procedura de negociere cu publicarea prealabilă aCItește mai departe
LSMVJ mai are de aşteptat după banii de la SNÎMVJ
Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului ar fi trebuit să achite peste 193 de mii de lei către Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, însă chiar dacă structura sindicală a obţinut o sentinţă favorabilă la Tribunalul Hunedoara, lucrurile s-au schimbat la Curtea de Apel. Astfel, instanţa din Alba Iulia a suspendat executarea sentinţei dictată de tribunal, după ce a admis cererea de suspendare provizorie formulată de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA Petroşani. Cel puţin până la până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul recursului, LSMVJ rămâneCItește mai departe
Marian Popescu, bun de plată!
Nici Curtea de Apel Alba Iulia nu i-a dat câştig de cauză city managerului Pimăriei Petroşani, Marian Popescu, aşa că acesta este bun de plată. Magistraţii care au analizat cauza au decis respingerea ca nefondat a apelului declarat de Popescu Marian împotriva sentinţei nr. 1027/03.06.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara. Tribunalul Hunedoara l-a obligat pe administratorul public al Primăriei Petroşani să restituie peste 50.000 de lei municipalităţii din Petroşani. Suma a fost calculată drept prejudiciu de inspectorii Curţii de Conturi, care au stabilit, în urma unei verificări, că administraţia i-a acordatCItește mai departe
Tâlharul minor a contestat arestul preventiv
Adolescentul de 17 ani, din Vulcan, care a tâlhărit o pensionară din localitate, a contestat decizia magistraţilor Judecătoriei Petroşani. Aceştia l-au trimis după gratii pentru următoarele 30 de zile. Contestaţia tânărului care a cerut o măsură mai blândă pe durata cercetărilor, urmează să fie judecată la Tribunalul Hunedoara. Reamintim că o pensionară din municipiul Vulcan a rămas fără banii scoşi dintr-un bancomat, după ce adolescentul a pândit-o şi i-a smuls banii din mână. Incidentul a avut loc ziua în amiaza mare, chiar în centrul localităţii, dar poliţiştii au reuşit săCItește mai departe
Continuă lupta în instanţă pentru Râul Alb
Tribunalul Hunedoara a pronunţat o nouă amânare în procesul în care Coaliţia Natura 2000 cere anularea actului administrativ care a dat undă verde construcţiilor hidrotehnice de pe Râul Alb din Retezat. Magistraţii au fost nevoiţi să pronunţe un nou termen de judecată pentru comuicarea, către reclamantă,a înscrisurilor depuse la dosar, termenul fiind stabilit pentru data de 25 noiembrie. De precizat că reprezentanţii Federaţiei Coaliţia Natura 2000 România au câştigat în instanţă o primă bătălie cu Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului Hunedoara, care a avizat lucrările de pe Râul Alb.CItește mai departe
Ginerele lui Moloţ încearcă să scape de controlul judiciar
Robertto Patrick Venter a făcut o nouă plângere împotriva controlului judiciar, dosarul său fiind înregistrat pe data de 28 octombrie a.c., la Tribunalul Hunedoara iar termenul de judecată a fost fixat pentru începutul săptămânii viitoare. Ginerele fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara a încercat în mai multe rânduri să scape de controlul judiciar, solicitările sale fiind respinse de magistraţi, însă măsura preventivă i-a fost „îndulcită” la ultima solicitare. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, fostul vicepreşedinte Tiberiu Balint, Vasile Axinte, Milică Pup şi Roberto Venter sunt cercetaţi într-unCItește mai departe
Tribunalul Hunedoara, chemat să tranşeze dosarul de executare silită lui Adrian Gărdean
Adrian Gărdean încearcă pe toate căile să scape de executarea silită dispusă de Serviciul Fiscal Petroşani pentru datoriile acumulate. Acum, problemele fiannciare s-au mutat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Instanţa de apel a înregistrat cauza şi a stabilit primul termen de judecată pentru data de 3 decembrie. La Petroşani, unde procesul s-a judecat pe fond, afaceristul Adrian Gărdean – cercetat la ora actuală în cel puţin două dosare penale – nu a avut câştig de cauză. Judeăcătorii i-au respins contestaţia la executare şi au stabilit că e bun de plată. “RespingeCItește mai departe
Mâine se decide viitorul SNÎMVJ
Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara analizează mâine cererile de insolvenţă îndreptate împotriva Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Trei cereri de insolvenţă sunt înregistrate pe rolul instanţei hunedorene împotriva societăţii de închideri. Mai mult decât atât statul român a început şi executarea silită a societăţii. Potrivit informaţiilor de la ANAF, SNÎMVJ figurează cu restanţe la bugetul de stat în valoare totală de 351.308 lei, din care alte impozite și taxe inclusiv dobânzile şi penalităţile de orice fel sunt în sumă de 45.729 de lei, iar TVA-ul de 305.579. ConformCItește mai departe
Aninoasa, 93% grad de încasare a impozitelor
Locuitorii oraşului Aninoasa au trecut aproape cu toţii pe la ghişeul de colectare a taxelor şi impozitelor. Procentul de încasare a dărilor la bugetul local este de 93%, cu mult mai mare faţă de anii trecuţi. “Gradul de încasare taxe și impozite este de aproximativ 93 %”, a declarat Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa. Aninoasa a fost prima localitate din ţară care a intrat în insolvenţă. În vara anului 2013, Tribunalul Hunedoara a admis solicitarea pentru declararea stării de insolvenţă a Primăriei Aninoasa, firma SCP Tudor& Asociaţii fiind numită administratorulCItește mai departe
ŞOCANT. Crimă urmată de sinucidere la Lupeni!
Crimă urmată de sinucidere sau un groaznic accident urmat de sinucidere. Asta trebuie să stabilească poliţiştii şi procurorii care au demarat o anchetă după ce într-un apartament din Lupeni au fost găsite trupurile fără viaţă ale unor tineri. Alin avea 27 de ani, iar Andreea 25 de ani. Erau impreuna de mai mulţi ani şi formau un cuplu ce din afară părea extrem de sudat şi extrem de pasional, după cum spun unii apropiaţi. Sâmbătă seara, însă, cerul a căzut peste rudele lor, după ce au fost găsiţi morţi înCItește mai departe
Criminalii minori rămân în arest. Vezi povestea cutremurătoare a doi dintre ei!
Cei trei minori din Deva care au bătut cu sălbăticie, apoi au tâlhărit şi violat o femeie a străzii rămân în arest. Doi dintre cei trei au însă o poveste cutremurătoare: la rândul lor au fost abuzaţi! Tribunalul Hunedoara a admis propunerea formulată de către Parchetul Judeţean privind prelungirea arestării preventive a celor trei minori care au agresat fizic şi sexual o femeie a străzii, care ulterior a murit. “In baza prevederilor art.234 şi art.236 Cod procedură penală, dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor :1.SÎNGURELU VASILE, reţinutCItește mai departe
Criminalii minori, aduşi din nou în faţa instanţei pentru prelungirea arestului preventiv
Cei trei violatori minori care au bătut o femeie fără adăpost din Deva până când aceasta a intrat în comă, iar mai apoi a decedat pe un pat de spital, se pregătesc pentru o nouă rundă de arest preventiv. Procurorii au cerut prelungirea măsurii arestării prevebtive dispusă în cazul lor, iar procesul se va judeca luni la Tribunalul Hunedoara. Cei trei minori au îngrozit o ţară întreagă după ce au dat dovadă de o cruzime fără margini. Au bătut, violat şi tâlhărit o biată femeie din Deva şi au lăsat-oCItește mai departe
Mircea Moloţ vrea să scape de măsura controlului judiciar
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi ginerele său, omul de afaceri Roberto Venter, au cerut instanţei ridicarea măsurii controlului judiciar dispusă în dosarul în care sunt cercetaţi de DNA. Cei doi au formulat la Tribunalul Hunedoara cereri de scoatere de sub control judiciar, iar dosarul are termen în data de 3 septembrie. În luna iulie, magistraţii Tribunalului Hunedoara au modificat condiţiile controlului judiciar pentru toate cele cinci persoane puse sub urmărire în acest dosar, însă a menţinut măsura în ansamblul ei. Remintim că Mircea Moloţ, TiberiuCItește mai departe
Complexul Energetic Hunedoara vrea să scape în instanţă de povara restanţelor de 500.000 de lei către LSMVJ
500.000 de lei. La atât se ridică datoria stabilită de instanţă a Complexului Energetic Hunedora către Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului. O datorie pentru care s-a dispus executarea silită, de care CEH încearcă să scape în instanţă. LSMVJ mai există doar în acte, pentru că în realitate nu mai are activitate, dar datoriile vin de pe vremea în care Liga era organismul sindical reprezentativ în mineritul Văii Jiului. CEH a fost desemnat succesor al Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, care înregistra restanţe către LigaCItește mai departe
Cinci ani de închisoare după ce şi-a înjunghiat tatăl!
Darius Cătălin Codreş, tânărul din Lupeni, acuzat de tentativă de omor după ce şi-a înjunghiat tatăl, a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru fapta sa. „Condamnă pe inculpatul Codreş Darius Cătălin, arestat preventiv in Penitenciarul Aiud, la: trei ani şi patru luni de închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor pentru tentativă la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie. Revocă suspendarea executării pedepsei de doi ani de închisoare aplicată prin hotărârea penală pronunţată în 2012CItește mai departe
TRIMIS ÎN AREST PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ
Un hunedorean a fost arestat preventiv sub acuzaţia de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Decizia a fost luată de Tribunalul Hunedoara, la solicitarea DIICOT, care instrumentează cazul. Procurorii de Crimă Organizată au declanşat cercetările într-un dosar în care un hunedorean, Cristian Florin Ciobanu, este acuzat de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Tribunalul Hunedoara a admis cererea de arestare preventivă formulată de DIICOT. “Admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara,CItește mai departe
Alin Simota află dacă scapă de unul dintre dosarele grele
Alin Simota ar putea scăpa de unul dintre cele mai grele dosare, iar decizia ar putea fi comunicată chiar astăzi, când omul de afaceri vine din nou în faţa magistraţilor Tribunalului Hunedoara. Este vorba despre dosarul în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional şi fraude de natură economică, în care este judecat, alături de alte 18 persoane. Magistraţii Tribunalului Hunedoara care judecă această cauză au dispus excluderea din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale mai multe procese verbale de control şi rapoarte de constatare financiarCItește mai departe
Judecătoria Petroşani a intrat în reparaţii după zeci de ani
Moment aproape istoric la Juecătoria Petroşani, unde sala de judecată şi grupurile sanitare au intrat în reparaţii, Ministerul Justiţiei a alocat, în sfârşit, fonduri pentru reabilitarea lor. Potrivit informaţiilor oficiale, anul acesta de la buget au fost alocate fonduri în valoare de 70.000 lei pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la instanţele hunedorene. Cei mai mulţi bani, respectiv 50.000 de lei, au mers către Judecătoria Petroşani, acolo unde sala de judecată şi grupurile sanitare se aflau în suferinţă. Practic, în afară de mici lucrări de „cosmetizare”, de zeci de aniCItește mai departe
„Mama ucigaşă” din Uricani a atacat sentinţa primită după ce a abuzat un băieţel
E în libertate, dar i se pare că a primit o pedeapsă prea aspră după ce a abuzat un băieţel, asta deşi pedeapsa pronunţată de instanţa de fond a fost închisoare cu suspendare. Alina Nadia Ardeleanu, femeia din Uricani cercetată pentru ucidere din culpă după ce şi-a lăsat copilaşii să moară în apartamentul cuprins de flăcări, a contestat decizia magistraţilor de la Petroşani. Judecătorii au pronunţat o pedeapsă cu suspendare în acest caz, dar chiar şi aşa Alina Elena Nadia Ardeleanu considerăCItește mai departe
Hoţii din casele oamenilor de afaceri, lăsaţi în arest
Doi dintre spărgătorii de locuinţe ale unor oameni de afaceri din Valea Jiului rămân în arest. Tribunalul Hunedoara le-a respins cererile de înlocuire a măsurii preventive. În timp ce doi dintre membrii grupării sunt cercetaţi în libertate,alţi doi rămân în arest preventiv. Judecătoria Petroşani a dispus această măsură, la cerea procurorilor, iar Tribunalul Hunedoara le-a respins, marţi, cererile de înclouire amăsurii preventive. „Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Baltag Ioan Valentin şi Stan Dumitru Ionuţ împotriva încheierii nr. 263/10.07.2015, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul JudecătorieiCItește mai departe
Continuă “războiul” în instanţă pentru Râul Alb
Au câştigat o bătălie, dar nu şi războiul, aşa că activiştii de mediu grupaţi în Federația Coaliția Natura 2000 România continuă lupta pe fond, în instanţă, pentru Râul Alb. Tribunalul Hunedoara judecă cererea de anulare a actului administrativ care a dat undă verde construcţiilor hidrotehnice de pe Râul Alb, termenul fiind stabilit pentru data de 2 septembrie. Coaliţia Natura 2000 a câştigat în instanţă o primă bătălie cu Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului Hunedoara, care a avizat lucrările de pe râul Alb.CItește mai departe
Firma lui Marin Coltescu a pus sechestru pe conturile CEH
Pentru că vrea cu orice preţ să-şi recupereze banii de la Complexul Energetic Hunedoara, omul de afaceri Marin Coltescu, fost preşedinte al PSD Vulcan, a instituit sechestru asigurător pe contul companiei energetice. În total, Marin Coltescu spune că are de recuperat de la compania energetică hunedoreană aproximativ 1,5 milioane de lei şi pentru o parte din sumă are deja o sentinţă definitivă pronunţată de instanţa de judecată. “Sunt datorii ce datează de aproximativ 250 de zile, iar suma totală pe care o am de recuperatCItește mai departe
S-a pensionat procurorul hunedorean din cauza căruia statul a fost condamnat de CEDO
Preşedintele României a semnat decretul privind pensionarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a lui Dorel Herban, magistratul care l-a arestat abuziv pe avocatul Pompiliu Bota. Astfel, în 2002, din cauza procurorului Dorel Herban, România a plătit 500 milioane de lei vechi pentru arestarea și trimiterea nejustificată în judecată a lui Pompiliu Bota. În 2008, în cazul ”Bota vs România” statul a fost obligat să plătească alte 16.000 de euro. Prima condamnare de către CEDO vine după ce procurorul Herban a dispus o arestareCItește mai departe
O firmă a fostului prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a câştigat în instanţă peste un milion de lei de la CEH
Una dintre firmele controlate de fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a câştigat pe bandă rulantă acţiunile în instanţă îndreptate împotriva Compelxului Energetic Hunedoara. Gerom Internaţional are relaţii comerciale de ani de zile cu administratorul unităţilor miniere din Valea Jiului, indifferent cu s-a numit acesta, respectiv RAH, CNH, SNH ori, mai nou, CEH. Producator pentru o gamă largă de utilaje de tip minier, Gerom şi-a orientat afacerile mai ales către contractele cu banii statului, care au venit cu largheţe oCItește mai departe
Administratorul Petroşaniului atacă decizia magistraţilor hunedoreni
Marian Popescu ar trebui să restituie municipalităţii peste 50 de mii de lei, sumă stabilită de magistraţii Tribunalului Hunedoara printr-o sentinţă dictată la începutul acestei luni. Administratorul public al municipiului Petroşani a dat Primăria în judecată după ce un control al Curţii de Conturi a stabilit că administraţia i-a acordat un spor de vechime la care nu ar fi avut dreptul. Suma totală stabilită de Curtea de Conturi era de 60 de mii de lei, însă Marian Popescu a contestat raportul bazându-se pe faptul că doar primarul şi viceprimarul nuCItește mai departe
News alert! Mama inconştientă din Uricani cercetată pentru OMOR CALIFICAT
Alina Ardeelan, femeia inconştientă din Uricani care şi-a încuiat copiii în casă cu o lumânare aprinsă şi apoi a plecat să-şi cumpere băutură este cercetată acum pentru omor calificat. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care anchetează cazul, au decis schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat săvârşit asupra unor membri de familie. De asemenea, aceasta a fost reţinută şi urmează să fie prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Procurorii au stabilit că femeia a prevăzut posibilitatea ca lumânareaCItește mai departe