troita
Sfânta Varvara serbată la Aninoasa
Coroane de flori şi o rugăciune colectivă ridicată la cer pentru cei care nu mai sunt, pentru cei care şi-au pierdut viaţa în adâncul pământului. Manifestările de la Aninoasa, desfăşurate cu ocazia sărbătoririi Sfintei Varvara au avut loc la Troiţa ridicată în cinstea minerilor morţi în mină. O mină care este istorie de ani de zile şi a cărei închidere bruscă, scăldată în lacrimi, a aruncat micuţul oraş huneodrean în cea mai grea situaţie economico – financiară de la începuturile sale. Să nu uităm că Aninoasa este primul şi singurulCItește mai departe
Comemorare: 10 ani de la Tragedia din Polatişte
Momente dramatice retrăite, miercuri, de cei care au fost prezenţi la comemorarea tragediei aviatice de acum 10 ani, când un avion s-a prăbuşit în zona Polatişte, pe Defileul Jiului, la graniţa dintre Hunedoara şi Gorj. Jandarmii hunedoreni, primii care au ajuns, acum 10 ani, la locul tragediei, în munţi, înotând în zăpada înaltă până la genunchi, au organizat mai multe manifestări prin care au comemorat victimele tragicului accident din zona Polatişte, din data de 18 februarie 2005. Manifestările au debutat în cursul dimineţii cu depunerea unei coroane de flori deCItește mai departe