Tudor Vladimirescu
Galeria de istorie și artă din biroul administratorului public al Consiliului județean Hunedoara
Dacă nevoia rezolvării vreunei probleme de ordin administrativ implică o audiență la administratorul public al Consiliului județean Hunedoara, Costel Avram, trebuie să fi pregătit nu doar pentru un dialog pur și simplu despre administrație, economie sau politică, ci și despre istorie, cultură și artă. Asta pentru că imediat ce treci de pe holurile sediului din Deva al CJH (el însuși o impresionantă clădire de patrimoniu arhitectonic) în anticamera și, mai apoi, în biroul lui Costel Avram prima impresie este aceea că ai nimerit într-o galerie de artă sau într-un muzeuCItește mai departe
Tragedie la Petrila. Doi tineri zdrobiți într-un bolid
Tragedia a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5, unul dintre tineri a murit pe loc iar celălalt a ajuns în stare gravă la spital. Doi tineri de 23 și 24 de ani, unul venit în vizită din Anglia, au fost implicați în teribilul accident, iar anchetatorii spun că șoferul conducea un bolid cu volan pe dreapta cu o viteză extrem de mare. În centrul localității, autoturismul a derapat și a lovit cu partea dreaptă o autoutilitară de la societatea locală de salubritate aflată la curățenie. ImpactulCItește mai departe
Şanse mult prea mici pentru încă un bloc de locuinţe sociale
Sărmanii se înghesuie la uşile Primăriei Petrosani cu cereri de acordare a unei locuinţe din fondul locative al statului, însă trebuie să aştepte uneori ani de zile ca să poată beneficia de un acoperiş deasupra capului. Sunt cazuri grave când într-o locuinţă convieţuiesc chiar şi trei generaţii – bunici, părinţi, copii – însă şanse reale de rezolvare a problemei spaţiilor locative sunt prea puţine în realitate. La ora actuală la Primăria Petroşani sunt depuse peste 400 de cereri pentru atribuirea unei locuinţe, iar numărul lor este în creştetere. ÎnCItește mai departe
Doua minore accidentate pe trecerea de pietoni
Potrivit reprezentantilor IPJ Hunedoara, astazi în jurul orei 15:15, un bărbat în vârstă de 78 de ani, din comuna Lunca, județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Lupeni, a surprins și accidentat ușor două minore, în vârstă de 14 și, respectiv 15 ani, municipiul Lupeni, care au încercat să traverseze strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu marcaj și indicator rutier. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. [slideshow_deploy id=’17450′]
Magazinul Lidl din Lupeni, va fi închis în perioada 22-23 septembrie, pentru modernizare
Lidl dorește să ofere experiențe plăcute clienților în timpul cumpărăturilor și, din acest motiv, va investi în reamenajarea magazinului Lidl din Lupeni, situat pe strada Tudor Vladimirescu, numărul 27. Acesta va fi închis în perioada 22-23 septembrie, urmând a se redeschide în data de 24 septembrie, la ora 07:30. Odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare, magazinul Lidl își va întâmpina clienții cu un nou aspect, mai modern și mai apropiat de dorințele lor. În noul design al magazinului va predomina culoarea antracit, iar signalistica va fiCItește mai departe