UK
Directorul TNRS din Sibiu, Constantin Chiriac, doctor honoris causa al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova i-a acordat, miercuri, titlul de doctor honoris causa prof. univ. dr. habil. Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Ceremonia a avut loc în format mixt, fiind organizată la sediul Academiei, în Chișinău, cu prezența fizică a universitarilor din Republica Moldova. Prof. univ. dr. Victoria Melnic, rector AMTAP, maestru în Artă, a dat citire Laudatio: „Unul dintre cei mai eficienți și creativi promotori culturali ai României, veritabil ambasadorCItește mai departe
Cutremurător/ I-au prelevat organele şi apoi s-au descotorosit de orice responsabilitate!?
*Părinţii unui tânăr mort în Marea Britanie speră într-o minune Un tânăr din Petroşani, mort în condiţii tragice în Marea Britanie, ar fi fost abandonat de medicii care i-au prelevat organele în schimbul promisiunii că îi vor trimite trupul neînsufleţit acasă, la familie, ca să poată fi înmormântat creştineşte. Familia băiatului, stabilită în Mehedinţi, este disperată şi nu mai ştie ce să facă pentru a-şi aduce acasă băiatul, să-l poată plânge în linişte şi să-l îngroape. Alexandru Vasiliu, în vârstă de 24 de ani,CItește mai departe