UNITER
Teatrul din Petroșani pregătește o premieră de excepție
Preconizată a fi evenimentul nr. 1 al stagiunii din acest an la Teatrul ”Ion D. Sârbu” din Petroșani, premiera piesei ”Nastasia-Poveste de cartier” este așteptată cu sufletul la gură atât de actorii distribuiți în această producție a teatrului din Petroșani, cât mai ales de publicul spectator. Dincolo de emoția unei piese de senzație, după piesa ”Domnișoara Anastasia” de Oeoroe Mihail Zamfirescu, producătorii acestui spectacol propun publicului din Valea Jiului și o întâlnire cu cel mai bun regizor al anului 2015 în viziunea UNITER, Victor Ioan Frunză. Din distribuția spectacolului facCItește mai departe
Ziua Minerului sărbătorită altfel la Peștera Bolii
În fiecare an, Valea Jiului sărbătorește Ziua Minerului, iar data de 6 august, la care îi celebrăm pe toți cei care trudesc în subteran, e una plină de semnificații istorice. Pentru această zonă, greu încercată de problemele sociale apărute în urma restrângerii acestui sector de activitate, mineritul continuă să rămână reperul în jurul căruia oamenii de aici își privesc viitorul, așa că Ziua Minerului e una a întregii comunități. Anul acesta, Televiziunea Regională KAPITAL TV din Petroșani și site-ul hd365.ro vă invită la oCItește mai departe