Universitatea Minieră și Tehnologie din Freiberg – Germania
Universitatea din Petroșani găzduiește cea de-a patra reuniune europeană a membrilor Consorțiului academic EURECA-PRO
Rectorii Universităților din cadrul Consorțiului academic european EURECA-PRO, dar și peste 100 de cadre universitare și studenți din țări europene precum Austria, Spania, Germania, Polonia, Italia, Franța și Belgia vor fi prezenți la Petroșani, în perioada 8-12 mai 2023. Aceștia se reunesc, la Universitatea din Petroșani, pentru cea de-a patra reuniune europeană a instituțiilor academice reunite în cadrul Consorțiului EURECA-PRO, eveniment găzduit de instituția de învățământ superior din Valea Jiului. ”Este pentru noi un eveniment deosebit de important care aduce în Valea Jiului studenți și cadre didactice, dar și rectoriiCItește mai departe
Conferință internațională EURECA-PRO la Universitatea din Petroșani
Luna mai este, în mod tradițional, perioada în care la Universitatea din Petroșani, se derulează o serie de manifestări științifice și simpozioane naționale studențești. Anul acesta, care marchează 75 de ani de la înființarea instituției de învățământ superior din Valea Jiului, este unul ceva mai special și din această perspectivă. Astfel, după cum ne informează rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, cele trei mari simpozioane studențești organizate sub egida celor trei facultăți componente vor fi dublate, în luna mai de organizarea, la Petroșani, a unei conferințe internaționale care vaCItește mai departe
Universitatea din Petroșani, doi ani de succes în EUREKA PRO
Zilele acestea se împlinesc doi ani de la fondarea Consorțiului academic european EUREKA PRO. În construcția acestuia, Universitatea din Petroșani deține un rol important, instituția academică din Valea Jiului fiind membru fondator al acesteia, alături de alte 8 universități europene de prestigiu: Montanuniversität Leoben din Austria, Universitatea Minieră și Tehnologie din Freiberg – Germania, Universitatea din León – Spania, Universitatea Tehnică din Creta – Grecia, Universitatea de tehnologie Silezia din Polonia, Universitatea de Științe Aplicate Mittweida din Germania, Universitatea Hasselt din belgia și Universitatea Lorraine din Franța. În această scurtăCItește mai departe