valea jiului
Noi tarife pentru transportul în comun în Valea Jiului
Cel mai important operator de servicii de transport local de persoane din Valea Jiului, ZMK, a decis să aplice preţuri mai mici pe traseele de maxi taxi din Valea Jiului. Astfel, un bilet pe ruta Lupeni-Vulcan (6 km de la ieșirea din Lupeni până la intrarea în Vulcan) costă acum 2 lei, faţă de 3 lei cât era tariful în anul 2014. Pentru ruta Vulcan-Petroşani (12 km de la iesirea din Vulcan până la intrarea în Petroşani) costul unui bilet a scăzut de la 3 lei la 2 lei. ÎnCItește mai departe
Vochiţoiu cere explicaţii pe tema privatizării CEH
Într-o interpelare depusă astăzi la Senat, senatorul Haralambie Vochiţoiu doreşte explicaţii din partea ministrului Economiei Andrei Gerea referitoare la perspectivele privatizării Complexului Energetic Hunedoara. „Prim-ministrul Guvernului României, Victor Ponta, a spus foarte clar că este de acord cu măsuri de eficientizare, dar nu va accepta măsuri prin care acest sector esențial pentru siguranța noastră energetică, pentru dezvoltarea economică și socială a unor regiuni, măsuri care să ducă pe termen mediu și lung la dispariția acestei industrii”, arată Vochiţoiu în interpelarea adresatăministrului Andrei Gerea. Senatorul de Valea Jiului explică faptul căCItește mai departe
Bila neagra/ 18 februarie 2015
Marian Popescu- administrator public Petroşani, pentru că a încasat ilegal sporuri în valoare de peste 60 de mii de lei după cum arată un control al Curţii de Conturi.
După DNA şi ANI, Valea Jiului pe mâna cui rămâne?
„Curăţirea” clasei politice şi a mediului de afaceri, executată cu tact de procurorii DNA, nu numai că ne ţine pe toţi cu răsuflarea tăiată, dar scoate la iveală şi modurile deloc ingenioase prin care cei inculpaţi redirecţionau banii publici către propriile buzunare. La fel de prezentă în mediul public şi înrolată la aceeasi „curăţenie”, se află şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care, în completarea Departamentului Naţional Anticorupţie, vine şi anunţă stări de incompatibilitate pentru aleşii neamului care se află în conflict de interese. Din păcate nici Valea Jiului nuCItește mai departe
Cine sunt câştigătorii Premiilor Exclusiv 2015
Ediţia a XV-a a Galei Premiilor Exclusiv s-a încheiat în urmă cu puţin timp. Titlul de „Omul anului 2014” în Valeas Jiului i-a fost atribuit scriitorului Valeriu Butulescu. Personalitate cu valori multiple, cu studii tehnice temeinice peste hotare, poliglot, publicist,om politic constant (25 de ani în acelaşi partid!), dramaturg de forţă (cu cca. 40 de premiere, în ţară şi peste hotare), fost parlamentar, cândva portar de fotbal la echipa de tineret „Jiul Petroşani”, laureat al unor concursuri naţionale de chitară clasică, compozitorul suitei de aforisme muzicale pentru pian intitulate „ValeaCItește mai departe
Ministrul Gerea, aşteptat de ortaci în Valea Jiului
Minerii pensionari cer intervenţia ministrului Energiei, IMM-urilor si Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, în problema gratuităţilor pe care aceştia le primeau de la SNÎMVJ. Foştii ortaci nu mai au nici o veste cu privire la gratuităţile la energia electrică şi termică, subvenţii pe care le-au primit până la 31 decembrie 2014, în baza unei legi ce datează încă din perioada regimului comunist. Aceştia şi-au pus speranţa în notificările făcute către Comisia Europeană de către Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, prin care cereau prelungirea perioadei de acordare a acestorCItește mai departe
Dosarul unei dispariţii misterioase scos la lumină după mai bine de 14 ani
Rudele femeii din Vulcan dispărute acum mai bine de 14 ani ar putea să-şi găsească în sfârşit liniştea. Procurori şi poliţişti au descins în Valea Jiului unde au efectuat mai multe percheziţii şi au strâns noi probe în acest dosar în care, de mai bine de doi ani, se conturează suspiciunea unei infracţuni de omor. Procurorii hunedoreni au fost ajutaţi de poliţişti criminalişti din judeţul Hunedoara şi judeţele învecinate şi împreună anchetatorii au descins în mai multe locaţii din Valea Jiului, cercetând în amănunt şi garajul lângă care femeia arCItește mai departe
Valea Jiului. Poliţiştii au dat amenzi de peste 10 mii de lei
O acţiune a Serviciului Rutier Hunedoara – Compartimentul Legalitate Transporturi s-a soldat în câteva ore cu amenzi de peste 10 mii de lei, certificate reţinute ori maşini oprite scoase temporar din circulaţie. Razia derulată pe cele două drumuri naţionale care tranzitează Valea Jiului a vizat depistarea conducătorilor auto, precum şi a operatorilor de transporturi rutiere, care nu respectă legislația specifică în domeniul în care activează. Au fost verificate peste 73 autovehicule destinate transportului rutier public de mărfuri sau persoane, dar şi autovehicule destinate transportului în regim taxi. „În urma acestorCItește mai departe
EBA adusă în atenţia judecătorilor în dosarul Ridzi
Numele fostului europarlamentar Elena Băsescu a fost adus astăzi, pentru prima oară, în atenţia judecatorilor care analizează dosarul „2 Mai”, dosar în care este citată şi Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului şi Sportului. Potrivit sitului de ştiri psnews.ro, avocaţii unora dintre inculpaţii din acest dosar au precizat că fiica mai mică a preşedintelui Băsescu ar fi fost beneficiarul de facto al Zilei Tineretului din 2009. „E clar că beneficiile în acest caz nu le-a avut nici Ridzi, nici Vârsta, ci un alt personaj care a avut mare succesCItește mai departe
Cine va conduce noul PNL în Valea Jiului ?
După Consiliul Naţional reunit al PNL şi PDL, desfăşurat la finele lunii ianuarie la Bucureşti, în cadrul căruia au fost stabilite regulile după care vor fi constituite în ţară structurile de conducere locală ale noului PNL, peste tot în ţară au început calculele pentru construcţia noii formaţiuni politice. Potrivit formulei de calcul agreate de liderii noului PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga şi aprobate de Consiliul Naţional al noului PNL, noile structuri locale de conducere ale liberalilor urmează să fie constuite în baza rezultatelor electorale de la alegerile europarlamentare şiCItește mai departe
Monica Iacob Ridzi, vinovat sau victimă?
Înalta Curte de Casaţie şi justiţie judecă astăzi cauza în care deputatul Monica Iacob Ridzi, alături de mai mulţi funcţionari ai Ministerului Tineretului şi Sportului este acuzată de comiterea unor fapte ilegale în legătură cu aşa numitul dosar „2 Mai”. Deşi în primă instanţă a fost găsită vinovată şi chiar condamnată la pedeapsa cu închisoarea, Monica Iacob Ridzi nu a încetat să-şi susţină nevinovăţia, apreciind că potrivit tuturor explicaţiilor şi dovezilor aduse, niciunul din capetele de acuzare pe care i le impută procurorii nu sunt justificate. În Valea Jiului, foarteCItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 09.02.2015
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii
Rezultate deosebite pentru șahul din Valea Jiului la Concursul Național Școlar ”Elisabeta Polihroniade”
La Căciulata, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2015 a avut loc cea de a IV-a ediție a Concursului Național Școlar de Șah ”Elisabeta Polihroniade” destinat copiilor de până la 17 ani. La acest important eveniment șahist au participat 185 de jucători de la cele mai importante cluburi de șah din țară. Competiția de șah clasic s-a desfășurat în sistem elvețian pe durata a 9 runde, 90 de minute-timp de gândire / jucător. În paralel, mai precis marți, 3 februarie, s-a desfășurat o secțiune de șah blitz (3 minuteCItește mai departe
Avertizare de vreme rea
Intensificări ale vântului, ninsori, răcire accentuată
În cursul zilei de duminică, 8 februarie, va ninge în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent. În restul teritoriului ninsorile vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse. Local şi temporar, în vest, sud şi la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50…55 km/h, spulberând zăpada. Notă: În prima parte a săptămânii care urmează vremea se va răci accentuat. Nopţile vor deveni geroase îndeosebi în centrul şi sudul ţării, temperaturileCItește mai departe
Trafic blocat în Defileul Jiului
Circulaţia rutieră între Petroşani şi Tg. Jiu, pe DN 66, a fost blocată mai bine de trei ore, în noaptea de joi spre vineri, din cauza unui şofer de TIR care n-a ţinut cont de indicatoarele rutiere ce-l avertizau de limita de înălţime la trecerea pe sub o pasarelă. Şoferul slovac a forţat trecerea şi a smuls pur şi simplu ansamblul metalic care s-a prăbuşit peste el. Pentru a debloca drumul a fost nevoie de o macara, iar poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal pe numele şoferului. AutotrenulCItește mai departe
La furat de carbune !
Poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Petroşani au depistat, miercuri 4 februarie, în Stația Trans Iscroni, din municipiul Petroşani, un tânăr în vârstă de 19 ani, din oraşul Aninoasa, care a pătruns fără drept între liniile de cale ferata din staţie, s-a urcat pe un vagon de marfa şi a descărcat, cu intenţia de a sustrage, cantitatea de 100 kg. de cărbune brut. Potrivit IPJ Hunedoara, ‘’cărbunele a fost recuperat şi încărcat în vagonul de marfa din care a fost descărcat, iar tânărul este cercetat în stare de libertate pentruCItește mai departe