vers
Rămâi să mai ciocnim o cupă
Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare… Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur, Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur. Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare …Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată, L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău… …Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi,CItește mai departe
Glasurile vieţei
Glasuri de aramă Printre codri-adânci, Glasuri ce ne cheamă Dincolo de stânci; Glasuri peste valuri De cântări de-argint, Glasuri de Sirene Ce mereu ne mint; Glasuri de morminte Ce ne-opresc în drum Şi ne fac să plângem Între „ieri” şi-„acum”, Pentru ce mai tare Răsunaţi voi azi? – Parcă-aleargă vântul Peste munţi de brazi. …Suflete, deschide Temniţa-ngheţată Solilor vieţei Ce la poarta neagră – Poarta sihăstriei – Vin acum să bată. Ovid Densusianu
Mă recunosc, mă regăsesc
Ma “recunosc”, caci nu ma pot “cunoaste” Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut, Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte, Cind Te gasesc, gasesc un inceput. Ma recunosc in leaganul din casa, Ma recunosc si-n plins si-n gingurit, Ma recunosc si-n cel plecat din casa, Ma recunosc si-n toate m-am gasit. Dar cine sint, de unde vin si unde, Spre ce ma-ndrept, spre ce liman m-avint, Eu nu cunosc si nici nu pot patrunde, Iar truda mea e goana dupa vint. Sint fiul ratacit ce-a fost departe, Fara parinti, far-casa,CItește mai departe
Balada unei stele mici
Ţii minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din Carul mare? Cu faţa-n sus spre Dumnezeu, Lăsându-ţi capul să se culce Pe braţul meu, Te legănam, povară dulce. Deasupra noastră, un castan Cu frunze pudic răsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate, Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele, Fusese martor ocular La toate cele. Şi nu mi-ai spus atunci nimic, Dar când mi-am coborât privirea, Un deget mic Mi-a arătat Nemărginirea. Un strop de-argint a lunecat, Şi,CItește mai departe
În trecerea grăbită
În trecerea grăbită prin lume, către veci, Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci! Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând, Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând. Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis, Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis, Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor, Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor. Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi, Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi, Fă-ţi timp să stai cuCItește mai departe
Dă-mi chipul tău
Da-mi chipul tau, granit senin, da-mi duhul tau, senina iarba, în ne’mpacatul meu destin nici un tumult să nu mai fiarba! Să nu mai spumege în piept, sub indoieli ori sub blesteme, nici cate-n pofta mea le-astept, nici cate spaima mea le teme. Vreau taina nestiintei reci si-a nepasarii voastre, unde, cu negrul zbor de lilieci, nici o-ndoiala nu patrunde. Granit, da-mi neclintirea din dumnezeiasca-ti impietrire, pentru-o lumina fără chin si-o moarte fără rastignire! Vreau, iarba,-nteleptiunea ta de-a nu-ti aduce-n veci aminte, vreau harul tau de-a infrunta far-a privi nimicCItește mai departe