viceprimarul Cristian Merișanu
Funcționarii publici de la Primăria Vulcan sunt instruiți, pe bani europeni, pentru un plus de transparență, etică și integritate
Pornind de la ideea că un nivel crescut de transparență și integritate în sectorul public creează mai puține situații prielnice corupției, fapt care se traduce printr-o mai mare competitivitate, o eficiență crescută în colectarea impozitelor și în cheltuielile publice și o consolidare a statului de drept, Primăria municipiului Vulcan a reușit să acceseze bani europeni pentru a finanța instruirea funcționarilor publici cu privire la riscurile corpției și, implicit, la prevenirea faptelor de corupție. Proiectul implementat la Vulcan din august 2018 este intitulat ”Un plus de transparență, etică și integritate” (CodCItește mai departe
Vulcanul a făcut primul pas spre înfrățirea cu muncipiul Bor din Serbia
După localitatea Ialoveni din Republica Moldova, cu care municipiul Vulcan s-a înfrățit anul trecut, o nouă relație de înfrățire a acestei localități din Valea Jiului a fost deschisă, în aceste zile, în municipiul Bor din Serbia. Astfel, vineri 5 aprilie a avut loc la Primăria din municipiul Bor – Serbia, întâlnirea oficială dintre reprezentanții celor două primării, în vederea semnării primului document care deschide calea de cooperare și apropiere între cetățenii celor două comunități. Primăria municipiului Vulcan a fost reprezentată la aceste eveniment de viceprimarul Cristian Merișanu iar primăria dinCItește mai departe
Sportul a fost din nou rege pentru o zi în ”Castelul din Carpați” de la Pasul Vîlcan
Mai bine de 100 de sportivi din întreaga țară au răspuns invitației lansate de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, și au fost prezenți, cu prilejul Zilei Mondiale a Muntelui, la cea de-a VI-a ediție a festivalului de promovare a turismului din Pasul Vîlcan prin intermediul sportului și aventurii, festival ce poartă chia titlul poiectului de dezoltare a acestei stațiuni turistice: ”Castelul din Carpați”. Bicicliști și alergători montani, sportivi profesioniști sau amatori, dar și alți oameni care, deși nu s-au înscris în cele două curse sportive, au urcat sâmbătă,CItește mai departe
Au demarat înscrierile pentru competițiile festivalului ”Castelul din Carpați” de la Pasul Vîlcan
O nouă ediție a festivalului sportiv ”Castelul din Carpați” urmează să se desfășoare în municipiul Vulcan, în data de 15 septembrie. Evenimentul, demarat în urmă cu 6 ani de autoritățile publice locale din municipiului Vulcan, cu prilejul Zilei Internaționale a Turismului Montan, se dorește a fi un eveniment care să pună în valoare potențialul de dezvoltare turistică al stațiunii Pasul Vîlcan, în mod special ca destinație pentru practicarea diverselor competiții sportive. Organizat în parteneriat cu iubitorii de sport din municipiului Vulcan, programul festivalului sportiv ”Castelul din Carpați” cuprinde întreceri deCItește mai departe
S-au reluat lucrările de asfaltare pe strada Traian din municipiul Vulcan
Utilajele drumarilor care execută lucrările din cadrul proiectului de modernizare a drumurilor, trotuarelor și parcărilor de pe strada Traian, și-a reluat de sâmbătă, 5 mai 2018, activitatea de pe șantierul acestei importante investiții. Lucrările la acest proiect au început încă de anul trecut dar, pe perioada de iarnă, au fost întrerupte. Acum, ele au fost reluate în forță și, pitrivit viceprimarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, ele vor continua într-un ritm accelerat, până la finalizarea tronsoanelor de drum prevăzute în acest proiect. ”Este vorba despre strada Traian, pe porțiunea de drumCItește mai departe
Duminică, 29 aprilie, poftiți la nedeia momârlănească din Dealu Babii
Tradiția uneia dintre cele mai frumoase sărbători ale momârlanilor din Valea Jiului, continuă în Dealu Babii, una dintre cele mai pitorești așezări momârlănești din Valea Jiului, situat în inima munților, între municipiul Vulcan (de care aparține din punct de vedere administrativ-teritorial) și satul Merișor. Duminică, 29 aprilie, sătenii dar și vulcănenii și toți cei care doresc să se bucure de o zi de excepție în mijlocul momîtlanilor din Dealu Babii, la căminul cultural din acest sat se va desfășura o nouă ediție a Nedeii de la Dealu Babii, eveniment careCItește mai departe
Zăpadă, competiție și distracție pe cinste, la festivalul de iarnă de la Pasul Vîlcan
Până când stațiunea Pasul Vîlcan va deveni, la rândul ei, un punct de atracție pentru turiștii care aleg Valea Jiului ca destinație de distracție, prin implicarea autorităților publice locale și a iubitorilor de munte din municipiul Vulcan, Pasul Vîlcan rămâne un important loc de distracție al vulcănenilor de toate vârstele. Acest lucru s-a demonstrat și în acest sfârșit de săptămână, în care sute de vulcăneni au urcat în Pasul Vîlcan pentru a se bucura de zăpadă și distracție. Pentru că duminică, 11 februarie, la Pasul Vîlcan a avut loc o nouăCItește mai departe
Balul Bobocilor la Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu” Vulcan
Elevii Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan și-au dat astăzi întâlnire la Cinematograful Luceafărul pentru unul dintre cele mai frumoase evenimente care i-au avut ca protagoniști pe cei mai proaspeți membri ai școlii – ”bobocii” din clasele a IX-a dar și pe ”veteranii” școlii, din clasele a XII-a care au organizat împreună, Balul Bobocilor. În fața unei săli arhipline și a unei asistențe formată din elevi, profesori dar și reprezentanți ai Consiliului local și ai Primăriei municipului Vulcan, instituții care au susținut financiar organizarea acestui eveniment, tinerii vulcăneni au făcutCItește mai departe
Un nou premiu pentru administrația publică din Vulcan la Gala Administrației Locale de la București
Proiectele de investiții publice, derulate de Administrația Publică Locală din municipiul Vulcan au fost din nou apreciate la nivel național, în cadrul ”Galei Administrație. ro”, eveniment organizat pentru evidențierea celor mai importante investiții publice derulate în România. De data aceasta, proiectul edililor vulcăneni privind reabilitarea infrastructurii rutiere din cartierul Traian este cel care a adus o nouă diplomă de merit edililor dn Vulcan. La festivitatea de premiere a fost prezent viceprimarul municipului Vulcan, Cristian Merișanu. ”Am fost premiat din nou, în numele administrației din Vulcan, pentru proiectele realizate în 2016. AlăturiCItește mai departe
Nedeiea păstrătorilor tradițiilor din Paroșeni
Municipalitatea din Vulcan a susținut și în acest an nedeia de Rusalii, organziată potrivit unei stăvechi tradiții de momârlanii din Paroșeni. De această dată pe lângă momentele folclorice așteptate de toți cei prezenți, au fost recunoscute de către organizatori calitățile de buni gospodari pe care mai multe familii din Paroșeni le demonstrează prin felul în care își administrează gospodăriile, an de an. La eveniment, alături de momârlanii din zonă (ce-i drept, cam puțini!) au participat, trup și suflet, și foarte mulți iubitori ai tradițiilor populare din municipiul Vulcan. Printre aceștiaCItește mai departe
Reprezentanții ADR Vest le-au explicat investitorilor privați din Vulcan oportunitățile de finanțare a afacerilor din bani europeni
La Vulcan, în sala de ședințe a Consiliului local, a avut loc în cursul zilei de marți, 14 februarie, o întâlnire a oamenilor de afaceri din Valea Jiului și reprezentanți ai ADR VEST, privind opotunitățile de finanțare a unor proiecte prin intermediul programului de finanțare europeană POR 2014-2020. Prioritate de investiții. 2.2. Sprijinirea creării capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor. Întâlnirea a fost mediată de către Primăria municipiului Vulcan, la eveniment fiind prezenți, alături de echipa de proiecte a instituției, primarul Gheorghe Ile și viceprimarul Cristian Merișanu. ”Scopul acestei întîlniriCItește mai departe
Municipiul Vulcan se alătura campaniei ”LET’S DO IT ROMANIA !”
Ziua Națională de Curățenie va fi organizată în data de 24 septembrie și la Vulcan, oraș care se alătură campaniei care se derulează sub umbrela mișcării naționale „LET’S DO IT ROMANIA”. Astfel, sâmbătă, 24 septembrie, între orele 10-13, vulcănenii care vor să participe la această acțiune de voluntariat și să contribuie la actiunea de ridicare a deșeurilor de pe traseul cuprins între zona cimitirului până în zona satului de vacanță de la Pasul Valcan sunt așteptați de către origanizatori. Viceprimarul Cristian Merișanu informează că materialele necesare desfășurării aceste acțiuni, respectiv saci menajeri,CItește mai departe
”MICUL PARLAMENT” SOCIAL-DEMOCRAT DE LA VULCAN
Activitatea politică social-democrată din municipiul Vulcan reprezintă nu doar o constantă a membrilor acstei formațiuni politice, ci și un important punct de atracție pentru liderii PSD din județul Hunedoara. Nu este pentru prima oară când liderii social-democrați hunedoreni vin la Vulcan pentru a-și desfășura ședințele de lucru. Așa s-a întâmplat și la finalul săptămânii când, la sediul PSD Vulcan a avut loc întâlnirea de lucru a organizațiilor femeilor social-democrate din Valea Jiului, întâlnire prezidată chiar de către președinta organizației județene a femeilor social-democrate, deputatul Natalia Intotero. La întâlnirea poltiică deCItește mai departe