”Zilele municipiului Hunedoara”
Porți deschise la Castelul Corvinilor
Unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din județul Hunedoara, Castelul Corvinilor de la Hunedoara este pregătit să marcheze, la rândul său, Zilele municipiului Hunedoara (care au loc pe parcursul acestei săptămâni), primindu-și vizitatorii, fie ei din Hunedoara sau de pretutindeni, cu porțile deschise. Astfel, marți, 23 iulie 2019, intrarea la Muzeul Castelul Corvinilor, dar și la Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara și Muzeul Casa Breslelor, este liberă pentru toți vizitatorii. Aceștia vor putea vizita cele trei importante obiective din Hunedoara în intervalul orar 09:00 – 20:00. AutoritățileCItește mai departe
PARADĂ MEDIEVALĂ INEDITĂ DE ZILELE MUNICIPIULUI HUNEDOARA
O mare de oameni a luat parte aseară la parada de deschidere a zilelor municipiului Hunedoara. Cavaleri, domnițe, legionari și soldați au încântat privirile hunedorenilor. Demonstraţiile de dans, elementele sportive, prezentările vestimentare, demonstraţiile de lupte și acrobaţiile aeronautice au atras peste 5000 de spectatori. Momentul cel mai impresionant a fost oferit de piloții de la Aeroclubul României. Aceștia au zburat în formație și au făcut un adevărat spectacol pe cer în aplauzele spectatorilor. “A devenit deja o tradiție să deschidem zilele municipiului Hunedoara cu o paradăCItește mai departe
10 ZILE DE DISTRACȚIE PENTRU HUNEDORENI
Zece zile de distracție pentru locuitorii municipiului de pe Cerna. În ultima ședință de consiliu local s-au aprobat limitele maxime ale cheltuielilor pe care primăria le va face pentru organizarea în cel mai mic detaliu a manifestărilor dedicate zilelor orașului. Astfel 100.000 de lei vor fi folosiți în organizarea paradei și a reprezentatiilor medievale ce vor avea loc în perioada 17-19 iulie 2015. Distracția și voia bună va continua în perioada 20 – 26 iulie, săptămână pentru care primăria a alocat încă 200.000 de lei. Din aceștia 120.000 arCItește mai departe